Jean-Lorin Sterian
Antume
Editura Herg Benet, 2011
Antume
Editura Herg Benet, 2011
Citiţi un fragment din această carte.
*****
Un manual urban cu mult umor
Ai simţit adesea nevoia să găseşti o carte pe care, indiferent la ce pagină ai deschide-o, să îţi spună lucruri familiare, la care ai reflectat recent cel puţin o dată? O carte uşor de citit, captivantă, plină de umor, inteligentă? Despre muzică, filme, ieşit în oraş, publicitate, branduri, emisiuni tv, cafenele, relaţii, planuri de viitor, celebritate, România, întrebări, curiozităţi? Ei bine, această carte acum chiar există: este vorba despre Antume, de Jean-Lorin Sterian, pe care îl cunoaşteţi deja, parţial, dacă aţi citit Lorgean.
Antume este genul de carte căreia cu greu îi poţi alcătui un synopsis, şi asta pentru că, pe de o parte, nu ştii exact de unde să o apuci, pe de altă parte pentru că îşi propune - şi chiar reuşeşte! - să aducă în prim-plan numeroase teme şi să te pună pe gânduri. Este un manual urban veritabil, în care, chiar dacă nu găsim un ghid ca la carte al supravieţuirii într-o lume din ce în ce mai grăbită şi indiferentă, găsim cu siguranţă consolarea că şi alţii au aceleaşi angoase ca şi noi. Antume nu este pentru cititori leneşi; autorul schimbă registrul şi tema discuţiei pe neaşteptate, obligându-te să rămâi în priză, să nu aţipeşti în moliciunea fotoliului confortabil.
Dacă tot am amintit Lorgean, romanul său apărut la Polirom, trebuie să precizăm că şi în Antume Jean Lorin Sterian îşi păstrează nealterat simţul umorului. Chiar şi atunci când nu este ficţiune, scrisul lui J.L.S. este spumos, atractiv, accesibil. Adesea, îţi poţi imagina chiar că naratorul din Lorgean este cel care ne povesteşte, în Antume, experienţa sa cu rockotecile şi playshitlist-urile (apropo, cu toţii ar trebui să ne alcătuim, din când în când, câte un astfel de playshitlist, măcar pentru a ne exorciza din minte melodiile care ne calcă pe nervi şi a intra apoi cu mai multă încredere într-un loc în care altcineva decide ce să ascultăm). Jean Lorin Sterian ne câştigă de partea sa şi atunci când mânuieşte cu sinceritate autoironia. Când ne vorbeşte despre romanul său cu starshitting, despre câteva peripeţii muzicale din adolescenţă, despre trecerea de la jurnal la blog sau despre "articolul de rezervă", cu care chiar îşi încheie dialogul cu cititorul..
Antume este, de asemenea, o colecţie de adevăruri pe care mulţi le cunoaştem, dar evităm să le formulăm cu claritate, păstrând o oarecare rezervă cu naivitatea că, dacă nu sunt spuse, aceste adevăruri sunt mai puţin reale. De pildă, Jean Lorin Sterian afirmă: "Un scriitor este individul care îşi permite să trăiască din drepturile de autor şi din lecturile publice. În România nu există scriitori, ci indivizi care trăiesc din orice altceva decât din vânzarea propriilor cărţi". Câţi scriitori ar putea trece peste orgoliu şi recunoaşte adevărul de netăgăduit al acestei definiţii?
Textele din Antume nu te forţează să le citeşti într-o ordine anume. O poţi citi de la coadă spre cap, o poţi deschide la întâmplare. Vei găsi portretizat un personaj haios, vei găsi o întrebare, vei găsi un desen simpatic care să te amuze. Ar mai fi important de adaugat că majoritatea textelor din Antume au fost publicate în revista 24Fun şi că, în carte, unele articole apar însoţite de feedback-ul pe care l-au generat în rândul cititorilor.
Mi se pare foarte interesant să-mi imaginez cum va fi recitită această carte peste 15-20 de ani. Cât din cultura urbană a ultimilor ani va supravieţui în timp, de câte din denumirile care apar în Antume ne vom mai aminti cu uşurinţă? Oare Cocolino va deveni un Brifcor iar Cora va ajunge o napolitană Dănuţ?
Citiţi Antume oriunde v-aţi afla şi indiferent de dispoziţie. Veţi redescoperi în ea multe gânduri uitate.
Antume este genul de carte căreia cu greu îi poţi alcătui un synopsis, şi asta pentru că, pe de o parte, nu ştii exact de unde să o apuci, pe de altă parte pentru că îşi propune - şi chiar reuşeşte! - să aducă în prim-plan numeroase teme şi să te pună pe gânduri. Este un manual urban veritabil, în care, chiar dacă nu găsim un ghid ca la carte al supravieţuirii într-o lume din ce în ce mai grăbită şi indiferentă, găsim cu siguranţă consolarea că şi alţii au aceleaşi angoase ca şi noi. Antume nu este pentru cititori leneşi; autorul schimbă registrul şi tema discuţiei pe neaşteptate, obligându-te să rămâi în priză, să nu aţipeşti în moliciunea fotoliului confortabil.
Dacă tot am amintit Lorgean, romanul său apărut la Polirom, trebuie să precizăm că şi în Antume Jean Lorin Sterian îşi păstrează nealterat simţul umorului. Chiar şi atunci când nu este ficţiune, scrisul lui J.L.S. este spumos, atractiv, accesibil. Adesea, îţi poţi imagina chiar că naratorul din Lorgean este cel care ne povesteşte, în Antume, experienţa sa cu rockotecile şi playshitlist-urile (apropo, cu toţii ar trebui să ne alcătuim, din când în când, câte un astfel de playshitlist, măcar pentru a ne exorciza din minte melodiile care ne calcă pe nervi şi a intra apoi cu mai multă încredere într-un loc în care altcineva decide ce să ascultăm). Jean Lorin Sterian ne câştigă de partea sa şi atunci când mânuieşte cu sinceritate autoironia. Când ne vorbeşte despre romanul său cu starshitting, despre câteva peripeţii muzicale din adolescenţă, despre trecerea de la jurnal la blog sau despre "articolul de rezervă", cu care chiar îşi încheie dialogul cu cititorul..
Antume este, de asemenea, o colecţie de adevăruri pe care mulţi le cunoaştem, dar evităm să le formulăm cu claritate, păstrând o oarecare rezervă cu naivitatea că, dacă nu sunt spuse, aceste adevăruri sunt mai puţin reale. De pildă, Jean Lorin Sterian afirmă: "Un scriitor este individul care îşi permite să trăiască din drepturile de autor şi din lecturile publice. În România nu există scriitori, ci indivizi care trăiesc din orice altceva decât din vânzarea propriilor cărţi". Câţi scriitori ar putea trece peste orgoliu şi recunoaşte adevărul de netăgăduit al acestei definiţii?
Textele din Antume nu te forţează să le citeşti într-o ordine anume. O poţi citi de la coadă spre cap, o poţi deschide la întâmplare. Vei găsi portretizat un personaj haios, vei găsi o întrebare, vei găsi un desen simpatic care să te amuze. Ar mai fi important de adaugat că majoritatea textelor din Antume au fost publicate în revista 24Fun şi că, în carte, unele articole apar însoţite de feedback-ul pe care l-au generat în rândul cititorilor.
Mi se pare foarte interesant să-mi imaginez cum va fi recitită această carte peste 15-20 de ani. Cât din cultura urbană a ultimilor ani va supravieţui în timp, de câte din denumirile care apar în Antume ne vom mai aminti cu uşurinţă? Oare Cocolino va deveni un Brifcor iar Cora va ajunge o napolitană Dănuţ?
Citiţi Antume oriunde v-aţi afla şi indiferent de dispoziţie. Veţi redescoperi în ea multe gânduri uitate.