De ce Fanaticii?

Citiţi un fragment din această carte.


"Fanatic" este un cuvânt periculos şi poate fi manevrat fără riscuri doar în mediul steril al corectitudinii politice. Dar, în timp ce scriam despre personajele acestei cărţi, i-am descoperit nuanţele şi surprizele ascunse. Am început să nu mă mai tem de el şi să-i caut pe oamenii în viaţa cărora puteam recunoaşte asprimea şi fierbinţeala acestui cuvânt. I-am găsit şi i-am povestit. Mama unuia dintre aceşti oameni, o bătrână profesoară de biologie, mi-a spus că ei "trăiesc cu ideea că lucrurile se pot schimba, cu dorinţa de a învinge societatea aşa cum e acum şi de a o împinge pe un alt drum. Toţi cei care au mişcat o rotiţă în lume au un anume fanatism. Uneori e bine, alteori nu."
 
Oamenii pe care îi veţi întâlni în paginile acestei cărţi sunt uniţi prin devotamentul lor pătimaş faţă de o idee, un vis sau un anumit proiect. Atunci când proiectul lor este decisiv benefic, societatea îi admiră şi îi respectă. Dar când semnul minus poate fi pus în faţa lor, sunt imediat etichetaţi peiorativ ca fiind fanatici. Însă fie că sunt buni, fie că sunt răi, în adâncul fiinţei lor fierbe acelaşi foc, singurul care degajă suficientă energie pentru a schimba lumea din jur.

Poveştile care urmează sunt adevărate. Faptele lor şi trăirile mele, cunoscându-i şi povestindu-i, nu sunt înfrumuseţate sau exagerate. Este istoria realităţii unor oameni care au influenţat sau au însemnat ceva în România anilor 2000. Ce va rămâne în urma acestei realităţi depinde însă de noi, căci niciun fanatic, fie el bun sau rău, nu poate schimba lumea de unul singur. Depinde de noi pe cine vom alege să urmăm şi, în reuşita sau nereuşita aspiraţiilor lor, se vor oglindi toate scăderile şi virtuţile noastre.

Am lucrat cu multă pasiune la fiecare dintre aceste poveşti şi nimic nu m-a bucurat mai mult precum comentariul primit de la unul dintre cititorii HotNews.ro, ca reacţie la textul ce a inspirat titlul acestei cărţi. "Mă bucur să găsesc de fiecare dată în textele tale un fanatic al jurnalismului", scria Rodica Palade, şi bucuria de atunci mi-a dat curajul de a pune astăzi pe copertă unul dintre cele mai riscante cuvinte ale zilelor noastre. Dacă aş fi fost singur în acest fanatism jurnalistic, m-aş fi rătăcit. Am avut însă alături doi editori excepţionali: Cristian Pantazi şi Gabi Dobre. Le mulţumesc pentru că mi-au arătat nordul fiecărei poveşti şi pentru că m-au temperat atunci când era nevoie.

Uneori sunt întrebat de ce am renunţat să practic medicina, de ce scriu când aş putea salva vieţi? Întrebarea mă pune în încurcătură pentru că e greu să explici pe scurt cât de mare este puterea curativă a cuvintelor. Şi apoi, uităm prea repede că nimic nu există înainte de a fi povestit.