Eticheta

Nu ţin teribil de mult la el. La dramul meu de naivitate. Cu toate astea, trebuie să recunosc că rezistenţa lui în timp s-a dovedit, nu o dată, cel puţin îngrijorătoare. Supărătoare. Handicapantă. Haioasă. A mea. Frumoasă. Inerentă. Perenă. Exasperantă.

Îl car în spate, exact cum spune Iv. Fie el naiv, fictiv, cu şi fără buletin, profil, CNP, sprâncene, paşaport, domiciliu, realităţi tangibile şi efemer mai mult sau mai puţin fabricat, cert este că Iv valsează, versează şi navighează pe net într-un mare stil. Eu, ca o naivă de carieră şi o mondenă de ocazie ce mă aflu, am ajuns la el foarte târziu. Târziu de tot. Adică exact atunci când toată lumea aflase de foarte mult timp despre Iv, aşa că ea (lumea) nu se mai chema naivă, ci avizată.

Iau şi eu şi citesc aşa: ... şi merge mai departe poemul lui Iv, numai eu mă opresc puţin, cu gândul la eticheta mea. Şi puţin şi la a lui. Pentru că îmi sună a George Herbert, a e.e.cummings şi, da, şi a Emil Brumaru, pe alocuri, prin unele locuri, altele decât primele, poate chiar şi a Urmuz, bref, Iv nu e curat de intoxicări, de miresme cunoscute amestecate într-un blid propriu, de comercial banal şi uşor de distribuit, dar, ce-i al lui rămâne al lui, şi de naivitate. De mister. Comercial sau nu, ce mă mai interesează, cât timp funcţionează. Produsul lui Iv circulă. Pe pereţi, pe pagini, prin librării, pe site-uri, în mail-uri, în reviste, în eter. Chiar şi la televizor, într-un mod care-mi aminteşte de o frază celebră a copilăriei mele, extrasă din înţelepciunea unui vinil ascultat şi răsascultat care, nu mai ştiu de ce, avea darul de a mă speria mai ceva ca monstrul pornit pe urmele lui Sindbad Marinarul: "Omul invizibil mănâncă pâine cu brânză..."

Să citim, aşadar, mai departe...
Şi zâmbeşti! Că-ţi place, că nu-ţi place, ai zâmbit, nu? Complice. Ferice. Prins în jocul lui Iv. Curios. Poate întors pe dos, ca şi el. Poate naiv.

Şi tot naiv (ca mine, de data asta), îţi studiezi pe furiş, ca atunci când îţi storci ilicit un coş în oglinda din lift, eticheta proprie. Naivul interior. Fictiv, câteodată. O fi poet, n-o fi?... O avea vreun talent, vreo apetenţă, vreo predilecţie, vreun lipici ferecat în nepăsarea (sau candoarea) proprie? O avea. Vers, notă, vârf moale de creion pregătit să haşureze.

Cert este că, înainte să te speli de gândurile tale, aşa cum speli puloverele, la 30 de grade, să nu intre la apă, citeşti eticheta din nou. Naivitatea lui Iv se estompează până la expertiză în domeniu, a ta până la experienţă. A mea rămâne pe loc. Cu zâmbet cu tot. Cu indiferenţă faţă de influenţele literare implicate. Cred că asta scrie pe eticheta mea. Că-mi plac oamenii care trăiesc, ingenuu, sau pervers, sau liber, într-un vers...