Prezentare la Părți juvenile, intinse

Citiți un fragment din această carte.


Am fost întrebată dacă aș vrea să mă uit peste un volum de poezie - dacă-mi place, poate scriu cîteva rînduri. Am întrebat cîți ani are poetul. Mi s-a spus că 35, dar ce importanță are? Pentru mine, are. Mi-am exprimat reticența - am convingerea că, dacă un poet nu s-a făcut cunoscut pînă la 30 (35?), nu e chiar lucrul cel mai bun. Se pare că am dat peste excepția care confirmă regula. Am mai întrebat, după lectură, doar dacă autorul este din Brașov (îmi amintea de prietenii mei Marius Oprea, Andrei Bodiu și Caius Dobrescu, de poezia în care credeam noi încă de pe vremea cînd eram foarte tineri și cunoscuți ca grup, Grupul de la Brașov). Am găsit în paginile citite ceea ce sper întotdeauna să întîlnesc, înainte de orice, în poezie: un om adevărat. Și o rară, emoționantă combinație între tranșanță și puritate (a intransigenței), o frumusețe umană pe care nu am mai întîlnit-o de multă vreme în poezia de pe la noi.

Volumul, bazat pe niște enigmatice recurențe, e o construcție stranie de la început pînă la sfîrșit. În centru, un personaj ca de roman, care-și face scenariile lui, unde încap atîtea lucruri, cu tot cu ecourile lor tulburătoare. "De când m-am văzut între cele două oglinzi, pictez peisaje marine", sună un vers. Să vedem ce face un om cu oglinzile, cu o suprafață marină și cu ceea ce ascunde calmul ei. (Simona Popescu)

Poezia, nu-i așa, trebuie să fie rușinoasă și discretă, aș spune ca o fată mare, dacă nu ar fi considerată în același timp demodată și neseducătoare. Poezia trebuie să stea la locul ei, să aștepte să-i vină rândul, poate în alt secol, în alte vremuri, cu alți oameni și alte obiceiuri. "Nu, nu se poate, înălțimea ta, că e prea rufoasă! Nu se cuvine să se arate în lume în halul în care e!...", îi spunea prințului însuși tatăl Cenușăresei. Iar continuarea era: "Fata se așeză pe un scăunel, scoase din picior papucul de lemn ce trăgea câteva ocale, și încălță condurul, care-i veni ca turnat".

Colecția Cercul Poeților Apăruți își propune să le ofere poeziei și poeților condurul vizibilității, fără a-i deposeda de dragii lor saboți grei din lemn cu care se strecoară lent și obligatoriu discret prin meandrele contemporaneității. Cine este George Nechita? Când a aflat că trebuie să scriu câteva rânduri despre el în această scurtă prezentare, m-a somat: "să spui că nu mă cunoști". E adevărat, George Nechita e un perfect necunoscut în lumea literară românească, inclusiv pentru mine. Însă cu cât ne e mai străin, cu atât vocea lui poetică inedită ne ia și mai mult prin surprindere. Mi se pare a fi de fapt un personaj imponderabil, când foarte prezent, când absent din propria poezie, un jucăuș care scapă printre degete chiar și după citiri succesive, un tehnician al apropierilor și distanțărilor repetate și un rebel blând. George Nechita trăiește în acest moment vârsta ideală pentru poezie, aceea a inocenței lipsite de naivitate. (Svetlana Cârstean)