Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Cronici de atelier

Prezentare la Părţi juvenile, intinse


Simona Popescu, Svetlana Cârstean, pe marginea unei cărţi de George Nechita

18.04.2012
Editura Pandora M
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
George Nechita
Părţi juvenile, intinse
Editura Pandora M, 2011


Citiţi un fragment din această carte.

*****
Prezentare

Am fost întrebată dacă aş vrea să mă uit peste un volum de poezie - dacă-mi place, poate scriu cîteva rînduri. Am întrebat cîţi ani are poetul. Mi s-a spus că 35, dar ce importanţă are? Pentru mine, are. Mi-am exprimat reticenţa - am convingerea că, dacă un poet nu s-a făcut cunoscut pînă la 30 (35?), nu e chiar lucrul cel mai bun. Se pare că am dat peste excepţia care confirmă regula. Am mai întrebat, după lectură, doar dacă autorul este din Braşov (îmi amintea de prietenii mei Marius Oprea, Andrei Bodiu şi Caius Dobrescu, de poezia în care credeam noi încă de pe vremea cînd eram foarte tineri şi cunoscuţi ca grup, Grupul de la Braşov). Am găsit în paginile citite ceea ce sper întotdeauna să întîlnesc, înainte de orice, în poezie: un om adevărat. Şi o rară, emoţionantă combinaţie între tranşanţă şi puritate (a intransigenţei), o frumuseţe umană pe care nu am mai întîlnit-o de multă vreme în poezia de pe la noi.

Volumul, bazat pe nişte enigmatice recurenţe, e o construcţie stranie de la început pînă la sfîrşit. În centru, un personaj ca de roman, care-şi face scenariile lui, unde încap atîtea lucruri, cu tot cu ecourile lor tulburătoare. "De când m-am văzut între cele două oglinzi, pictez peisaje marine", sună un vers. Să vedem ce face un om cu oglinzile, cu o suprafaţă marină şi cu ceea ce ascunde calmul ei. (Simona Popescu)

***

Poezia, nu-i aşa, trebuie să fie ruşinoasă şi discretă, aş spune ca o fată mare, dacă nu ar fi considerată în acelaşi timp demodată şi neseducătoare. Poezia trebuie să stea la locul ei, să aştepte să-i vină rândul, poate în alt secol, în alte vremuri, cu alţi oameni şi alte obiceiuri. "Nu, nu se poate, înălţimea ta, că e prea rufoasă! Nu se cuvine să se arate în lume în halul în care e!...", îi spunea prinţului însuşi tatăl Cenuşăresei. Iar continuarea era: "Fata se aşeză pe un scăunel, scoase din picior papucul de lemn ce trăgea câteva ocale, şi încălţă condurul, care-i veni ca turnat".

Colecţia Cercul Poeţilor Apăruţi îşi propune să le ofere poeziei şi poeţilor condurul vizibilităţii, fără a-i deposeda de dragii lor saboţi grei din lemn cu care se strecoară lent şi obligatoriu discret prin meandrele contemporaneităţii. Cine este George Nechita? Când a aflat că trebuie să scriu câteva rânduri despre el în această scurtă prezentare, m-a somat: "să spui că nu mă cunoşti". E adevărat, George Nechita e un perfect necunoscut în lumea literară românească, inclusiv pentru mine. Însă cu cât ne e mai străin, cu atât vocea lui poetică inedită ne ia şi mai mult prin surprindere. Mi se pare a fi de fapt un personaj imponderabil, când foarte prezent, când absent din propria poezie, un jucăuş care scapă printre degete chiar şi după citiri succesive, un tehnician al apropierilor şi distanţărilor repetate şi un rebel blând. George Nechita trăieşte în acest moment vârsta ideală pentru poezie, aceea a inocenţei lipsite de naivitate. (Svetlana Cârstean)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer