Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Cronici de atelier

Cuvânt înainte la Despre sinucidere


Jean Améry, traducere de Corina Bernic

20.06.2012
Editura ART
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Jean Améry
Despre sinucidere. Discurs asupra morţii liber alese

Editura ART, 2012
Traducere din limba germană de Corina Bernic
Ediţie revăzută şi îngrijită de Monica-Maria Aldea

Citiţi un fragment din această carte.

***
Cuvânt înainte

Cititorul familiarizat cu lucrările anterioare ale autorului, îndeosebi cu studiul Despre îmbătrânire (Uber das Altern), a cărui continuare directă ar putea fi regăsită în reflecţiile care urmează şi se referă la problema morţii liber alese, nu va avea nevoie de o îndrumare prealabilă: ştie deja că volumul de faţă nu poate conţine nimic din ceea ce ar putea aduce de departe sau îndeaproape cu un demers ştiinţific.
 
Cel căruia, dimpotrivă, autorul îi este necunoscut, va avea nevoie în chip onest de un avertisment. De pe urma consideraţiilor la care ne angajăm aici nimeni nu va ajunge la judecăţi asemănătoare celor pe care şi le asumă cercetarea ştiinţifică a sinuciderii, aşa-numita suicidologie. Din acest volum nu va afla în ce ţară şi de ce tocmai în acea ţară se sinucid mai mulţi oameni în comparaţie cu o alta, nici nu va întâlni reflecţii substanţiale privind procesele (sau pre-mergerile) psihologice sau sociale care conduc la sinucidere. Cunoştinţele cititorului nu vor fi îmbogăţite cu alte statistici, volumul nu conţine nici reprezentări grafice care să ilustreze raţionamentele ştiinţifice, autorul nu a elaborat nicidecum un model de suicid.
 
Textul de faţă se situează dincolo de psihologie şi sociologie. El începe acolo unde suicidologia ştiinţifică se opreşte. Am încercat să nu privesc moartea liber aleasă din afară, dinspre lumea vieţuitorilor sau a supravieţuitorilor, ci din forul interior al celor pe care eu îi numesc suicidari sau suicidanţi. Deci, o "fenomenologie a morţii liber alese"? Ar fi prea pretenţios. Am declinat utilizarea oricărui concept derivat sau obiectivat din logos: ca o reverenţă faţă de cercetarea pozitivă. Şi din scepticism. Anumite părţi ale literaturii consacrate subiectului îmi sunt cunoscute. Am făcut referiri însă la acest tip de literatură doar arareori, de aceea am renunţat la ideea de a oferi referinţe bibliografice. Cu toate acestea, mi se pare necesar să amintesc lucrări sau personalităţi cărora le datorez inspiraţie sau cunoştinţe, fără de care această scriere nu ar fi apărut. La rang de frunte se situează Jean-Paul Sartre cu întregul său opus. Oricât de radical diferite ar fi opţiunile şi concluziile mele faţă de cele ale lui Sartre, în momentele de cumpănă din timpul elaborării acestui text am căutat refugiu în prodigiosul său edificiu de gândire, astfel încât mă simt obligat să îl amintesc explicit încă de la bun început. Considerentele expuse în textul ce urmează au fost apoi influenţate preponderent de frumosul, profundul Tratat despre moarte a lui Vladimir Jankelevitch, în mod inexplicabil netradusă în germană. În cele din urmă, trebuie să amintesc o lucrare ştiinţifică, un volum (la rândul său netradus) la care fac trimitere încă din primul capitol, Les Suicides de Jean Baechler, care mi-a înlesnit perspective cu totul noi asupra unor stări de fapt.
 
Partea fundamentală a acestui volum se situează însă dincolo de cercetarea obiectivă. O viaţă oarecum îndelungată, lăuntric petrecută în apropierea morţii în general, a morţii liber alese în particular, discuţii cu prieteni erudiţi, experienţe decisive ale vieţii personale mi-au oferit acea autolegitimare care se constituie ca însăşi condiţie a scrisului. Pe alocuri s-ar putea considera în mod eronat că am conceput aici o apologie a morţii liber alese. O astfel de apreciere inexactă se cere preîntâmpinată. Ceea ce ar putea să pară apologetic este doar reacţia la acea cercetare ştiinţifică a "sinuciderii" care însă nu cunoaşte omul aflat în căutarea morţii liber alese. Starea de spirit a celui în cauză este absurdă şi paradoxală. Nu am dorit nimic altceva decât să mă dedic contradicţiilor insolubile ale aşa-numitei "condition suicidaire" şi să depun mărturie despre ele - atât cât ne permite limbajul.
 
(Bruxelles, februarie 1976)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • Da
    Negru Corneliu, 28.06.2012, 21:53

    Este o carte minunata!

Spacer Spacer