Mihai Ursachi a plecat în eternitate

Citiţi un fragment din această carte.

Într-o dimineaţă de martie, poetul Mihai Ursachi s-a hotărît să plece dintre noi, să se despartă de această Vale a Plîngerii care este lumea în care trăim. Sau, mai degrabă, inima sa a hotărît acest lucru, obosită, probabil, să mai bată într-o lume atît de urîtă şi neaşezată, atît de îndepărtată de idealul de frumuseţe clasică, grecească şi germană, pe care poetul l-a cultivat întreaga sa viaţă. A fost prima veste ce mi-a sosit în acea miercuri dimineaţă şi nu mă pot obişnui cu ea, nu pot s-o accept, atît mi se pare, nu doar incredibilă, ci şi insuportabilă, chiar şi acum cînd l-am trecut dincolo, în cea mai bună dintre lumi şi în cea mai frumoasă zi din primăvara acestui an.

Pentru generaţia mea de scriitori ieşeni - şi nu cred că Nichita Danilov, Lucian Vasiliu, Dan Petrescu, Dorin Spineanu, Sorin Antohi etc mă vor contrazice -, Mihai Ursachi a fost unul dintre puţinele repere, în egală măsură scriitoriceşti şi morale, incontestabile, într-o vreme, perioada noastră de formare de după mijlocul anilor şaptezeci, în care acestea erau atît de rare încît puteai să le numeri pe degetele de la o singură mînă. De altfel, a fost un reper şi pentru membri ai generaţiei mele din alte părţi - Petru Romoşan, Traian T. Coşovei, Ion Mureşan ş.a. Tocmai de aceea, plecarea sa în America din 1981 a fost resimţită de fiecare dintre noi drept o pierdere ireparabilă, un fel de doliu de o intensitate apropiată celui de acum, cînd Omul din Poetul Mihai Ursachi şi-a luat rămas bun pentru vecie.

În ce mă priveşte, nu pot să uit dimineţile de dumincă de la sfîrşitul anilor şaptezeci şi începutul anilor optzeci, cînd îl vizitam cu regularitate, ne citeam reciproc ce scrisesem între timp, discutam despre poezie, filosofie, dar şi despre politică, îmi împrumuta o ediţie rară din Talmud, poeziile unor Holderlin sau Trakl, ori o ultimă apariţie a "noilor filosofi", pe atunci în vogă internaţională, cărora, în ciuda anticomunismului comun, le găsea şi punctele slabe. Îmi plăcea ceaiul verde şi parfumat pe care îl pregătea, trabucele pe care le procura cu dificultatea şi le oferea cu gentileţe ori, de ce să n-o spun?, whisky-ul sau vinul, întotdeauna de cea mai bună calitate.

Din America, s-a întors imediat după revoluţie, chemat de noi, prietenii mai tineri, cărora s-a adăugat Andrei Pleşu, ministrul de atunci al culturii. Nu pot uita nici acum bucuria revederii de atunci, cum nu pot uita tot ceea ce am făcut sau am încercat să facem împreună, în cultură, în activitatea civică ori în cea politică. Probabil, concetăţenii noştri şi-l amintesc de la mitingurile pentru democratizare de la începuturile deceniului trecut, cînd, el, poetul atît de subtil, rafinat, tradus în peste treizeci de ţări, înflăcăra mulţimile adunate în Piaţa Unirii ori în faţa Palatului Culturii. Dar cîţi, oare, mai ţin minte că a fost preşedintele Alianţei Civice ori că vreme de patru ani s-a aflat în serviciul oraşului, în calitate de consilier municipal? O activitate nu foarte poetică, dar de care s-a învrednicit cu aceeaşi devoţiune cu care s-a învrednicit de fiecare pagină scrisă pe care ne-a lăsat-o moştenire.

Acum, Mihai Ursachi, cel care devenise un simbol al oraşului nostru încă de la mijlocul anilor şaptezeci, a plecat dintre noi. Din fericire, admirabila sa poezie şi admirabilul său curaj literar, civic şi politic au rămas să ne călăuzească în continuare. Într-o lume atît de plină de false valori şi de simboluri calpe, probabil că este prea puţin loc pentru cele adevărate. Numai că, în vreme ce cele dintîi vor dispărea în neantul, "neantul valah", vorba lui Cioran, un autor pe care îl iubea, din care au apărut, Mihai Ursachi şi-a început drumul spre eternitate.

Drum bun, Bădie Mihai! Dumnezeu să te ocrotească! În inimile noastre, vei rămîne de-a pururi, de-a pururea pururi! Veşnică recunoştinţă, Magistre...

Arhiva rubricii

O mamă și o vioară la Auschwitz-Birkenau - În orchestra de la Auschwitz, Ovidiu Raețchi, pe marginea unui volum de Jean-Jacques FelsteinÎn chip de preludiu - Inside Story, Martin Amis, traducere de Mihaela GhițăIntroducere la Desene mișcătoare. Dialoguri despre critică și cinema, Andrei Gorzo, Mihai IovănelInvitație la lectură - kyparissia, Alexandra NiculescuÎnsemnări de traducător - Jurnalul pandemiei, Simina Popa, pe marginea unui volum de Gonçalo M. TavaresToate articolele din această rubrică

0 comentarii