50 de pagini şi termin...

Ar trebui să scriu despre ea. Despre cum e, ce-mi place şi ce nu, de ce, de când. Casc.  Mă mişc uşor în reluare azi. Şi sunt cam zăpăcită, dar nu-i nimic.
Doar o oră, m-am gândit.
Doar una. De la 3 la 4.
Liniştea de dimineaţă.
Mă tranzitează, fugitive, lecţiile de viaţă cu iubirile neîntreţinute, care mor. Nu-i adevărat. Sau, mă rog, mie nu-mi e adevărat.
Mă mişc uşor în reluare şi o să fac, probabil, şi azi exces de cafea, dar nu-i nimic. Şi nu, nici măcar n-o să scriu despre ea. Nu înainte s-o termin. Mai am 50 de pagini şi termin. Până atunci nu suflu o vorbă. Dar e... e o vrajă de carte!
Casc.
Eu cred că iubirile mari au un ceva al lor, un suflu, o energie, o taină, un minus de logică şi un plus de farmec, de cântec descântec şi de soare răsare, un irepetabil şi o prospeţime care te fură din nou şi din nou şi din nou. Şi din nou...
Cam fără noimă, nu? Ştiu. Şi-mi cer iertare. Sunt cam zăpăcită azi.
M-a prins dimineaţa citind.