O amicală tragere de urechi

Citiţi un fragment din această carte.


Radu-Ilarion Munteanu - RIM pentru cei care corespondează cu el! - a debutat târziu, abia au trecut ceva mai mult de zece ani de la prima carte, dar apoi a scos carte după carte, an de an şi chiar mai multe într-un an. S-au adunat astfel mai mult de zece cărţi, majoritatea de proză scurtă, dar şi eseuri despre film, jurnale şi cărţi de călătorie. În ciuda acestui ritm, a numărului impresionant de volume, a faptului că unele din acestea au fost prefaţate de scriitori importanţi ai momentului literar - de la Daniel-Cristea Enache şi Horia Gârbea la colegul meu de generaţie, excelentul poet Radu Sergiu Ruba, fără a-l uita pe Ioan Pavel Azap, ba chiar fără a mă uita şi pe mine, care am scris prefaţa la culegerea de povestiri Osmoze -, deci în ciuda tuturor acestor împrejurări şi a faptului că Radu a fost redactor la Liternet.ro, cel mai solid portal cultural al ultimului deceniu, cred că opera sa scriitoricească nu se bucură nici de cunoaşterea, nici de aprecierea pe care le merită. Nu mă refer la micile cercuri de iniţiaţi ai literaturii, unde numele său este înconjurat şi de dragostea şi de respectul pe care le merită, ci de marele public cultivat.
 
O, nu, Radu să nu se grăbească să-mi mulţumească! Nu vreau să mustru publicul cu pricina, ci să-l trag pe el, amical de bună seamă, de urechi! În domeniul prozei scurte, nu mă sfiesc să-l situez pe RIM în proximitatea altui prozator la care ţin foarte mult, mă refer la Bedros Horasangian. Nu ca formulă literară, ci cumva în nişte dimensiuni structurale şi nişte contexte biografice, dar şi ca valoare. Amândoi sunt intelectuali formaţi în domeniul exactităţilor, nu în cel umanist, au cam aceeaşi vârstă, amândoi au debutat târziu - e drept că Bedros cu vreo douăzeci şi cinci de ani mai devreme! -, amândoi au o atracţie evidentă faţă de genul scurt, pentru povestire, chiar dacă armeanul meu s-a încercat cu succes şi în roman. Până la urmă, prin fragmentarismul său cotidian, şi jurnalul, deosebit de memorii, este un gen scurt, cum un gen scurt este şi eseul prin comparaţie cu monografia, istoria, tratatul etc.
 
De ce nu este mai cunoscută opera scrisă a lui RIM? Am spus mai sus că nu din pricina publicului, iar urecheala, fie ea şi amicală, nu era degeaba! Din pricina lui. Deşi, ca redactor la cel mai puternic portal cultural al zilelor noastre, este foarte cunoscut în lumea editorială, Radu n-ar bate la porţile unei mari edituri, cu sistem de difuzare bine pus la punct, nici să-l picuri cu ceară! Alege mereu, cu o obstinaţie demnă de o cauză mai bună, cele mai ascunse edituri, discrete ca şi el! De ce? Din discreţie, probabil, cum spuneam, din timiditate, dintr-un exagerat bun-simţ. RIM n-a învăţat încă un lucru - nu e destul să scrii o operă literară, mai trebuie să o şi "vinzi". La câtă literatură, de calibre variabile, se produce acum, cartea nu se mai duce singură spre public, mai trebuie şi ajutată. Iar Radu nu se străduieşte să-şi "ajute" cărţile nici măcar prin cele două mijloace de popularizare pe care le are la îndemână - blogul şi pagina de facebook, foarte interesante amândouă, dar nepuse în "serviciul" cauzei. Deşi nu utilizează aceste mijloace, ci doar din cele tradiţionale, Bedros Horasangian, dacă tot l-am amintit aici, ar putea să-i dea lui Radu veritabile lecţii de marketing! Nu ştiu dacă se cunosc, dar trăiesc în acelaşi oraş şi aş putea să le fac cunoştinţă, mai ales că, în afară de literatură, mai au cel puţin două pasiuni comune, filmul şi muzica.
 
Cum este noua carte a lui RIM? Fermecătoare ca şi toate celelalte de până acum pe care le-am citit; şi le-am citit aproape pe toate. Am fost bucuros să mă reîntâlnesc cu formula sa literară pe care, măcar uneori, o invidiez cu toată prietenia, o formulă care aliază alchimic, în care fuzionează o pronunţată dimensiune (auto-)biografică, o erudiţie de natură borgesiană şi un simţ al nuanţelor pe care nu-l obţii decât cu o răbdare benedictină. Ultima dimensiune mie îmi lipseşte cu siguranţă, de unde şi amintita invidie! Îl felicit pe Radu pentru noua sa carte şi îi doresc să se întâlnească odată cu recunoaşterea la care are dreptul!
 
(10 august 2012, în Iaşi)