Graţia Dizgraţia

Citiţi o cronică a acestei cărţi.

LA CE BUN?

Realitatea
la ce bun?
Chiar aşa:
dacă n-ar exista
s-ar găsi de bună seamă un loc şi pentru noi
undeva
aiurea
într-un vis.

Ba nu acolo
pentru că şi visele de la o vreme
se împlinesc
devin ceea ce ştiu să devină
cel puţin jocuri de noroc
alte iubite
alte despărţiri.

La ce bun realitatea?
Întrebare pusă cu biciul
ca să rămână săpată în carne
şi ca să te fereşti să-i răspunzi
pentru că nu ochiul inventează lumea
ci cuvântul
şi nu numai ca să o facă să sune.


CLARVIZIUNEA

Am ajuns şi eu în cele din urmă
la clarvăzătoare
una oarbă
toate neamurile se scurgeau într-acolo
atrase ca de centrul lumii
în pragul ei am ajuns
şi n-am văzut-o.

I-am auzit doar glasul
ce-a-mprăştiat pe dată adunarea
căci nu era al ei
ci unul vechi de sute de ani
şi a grăit cu prăpastia aia deschisă la mine:

Tu nu eşti tu
eşti altul
nu eşti ce lupţi mereu să pari a fi
poţi să cânţi cât vrei.

Nu o vedeam
dar o simţeam cum citeşte în mine
cu razele abisului ei
negre
ieşind din mine de cealaltă parte
şi ţinând în vârfurile lor
ca pe o floare
visul
arătându-l lumii:
E al lui
nimic n-a fost vreodată mai al lui
şi nu s-a priceput să-l ascundă.

Visul
Târât la suprafaţă din adînc
zvârcolindu-se ca orice vietate a întunericului
pe care soarele o devastează.


FLORILE BINELUI

Aceste corole care
cât vezi cu ochii
albastre şi negre
se uită şi ele la tine
sunt însuşi binele.

Nu oricare şi nu oricum
ci binele de după dispariţia răului
şi dinaintea minunii
lumina de a doua zi
când speri în sfârşit să dormi
iar speranţa ţi se sapă pe faţă
ţinându-te treaz
şi greu de alungat din memorie.

Dar răul de acum înainte e mort
deci interzis
ciupercile galbene ale dimineţii
îşi întorc capetele după tine
ca şi ele să te adulmece
căci urmele lăsate de speranţă pe faţa ta
nu dau semne de vindecare.

Asta n-ar trebui să te îndemne
să mai vezi răul în vis
de vreme ce nu mai există
iar cei cărora li se pare că-l văd
dispar şi ei
fără să însemne că mor
ci doar că-ntârzie în afara binelui
chinuindu-se ca spînzuraţii
cu limba atârnând pînă-n pămînt
ca să guste noul adevăr
şi abia apoi să-i poată spune pe nume.


MÂNGÂIERILE MEMORIEI

Ciudat:
n-am plătit niciodată o femeie.
Dragostea
câtă a fost
unele fete au împărţit-o cu mine
poate din curiozitate
altele de probă
ori pentru invizibilitate
câteva din anticomunism
multe din tandreţe
din balcanism
dintr-o scurgere de frumuseţe
din prea multă lectură
din interes
dar şi din autocenzură
dintr-un mare exces
de graţie
din lipsa raţiunii
din vreo frustraţie
şi-n aşteptarea minunii.

De plăcere
din bunătate
dintr-o altă părere
dintr-un plus de clandestinitate.

Din mitomanie
în joacă
dintr-un început de antropofagie
din plictiseală
din infantilism
din aiureală
din răzbunare
dar şi din pasiune
şi din visare
ori ca ascuţită remuşcare.

De dragul numai al meu
din delincvenţă juvenilă
ca panaceu
la atâta lumină fosilă
ca justă continuare
la câte o interminabilă filosofare
din adâncă beţie
din ecumenism
din nimfomanie
agravată de fourierism
din sfântă prostie.

De dragul noutăţii
al insolitului
şi-al împărţirii dreptăţii.

În treacăt
dar şi-n pelerinaj
din ateism
ca formă de camuflaj
dar şi din conformism
din clitoridianism.

Ca paradox
şi simulacru de sacrificiu
ca amurg prelung al unui viciu.

Ca mostră de libertinaj
şi ţipăt de eliberare
în loc de psihoterapie
şi în compensare.

Din necesitate
din sălbăticie
din neclaritate
ca foc de artificii
dintr-o clipire de pubertate
pentru inavuabile delicii.

Din duioşie
din fidelitate
din fel de fel de complexe
bune de ascuns
dintr-un reflex şi alte reflexe
apoi din muzicalitate
din uitare de sine
din naivitate
de groaza sfinţeniei
din zvâcniri de-ale tâmpeniei
în grabă
din lirism
ca aflare în treabă
din maoism
dintr-o vieţuire mult prea febrilă
iar vreo două dintre ele
de-a căror frică mă trezesc scriind
din milă.