Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Jurnalism  Sageata  De locuit şi povestit

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Parcelări de dimensiuni reduse: Boiangiu, Maior Giurescu, Echinocţiului


Răzvan Voinea, Dana Dolghin

29.03.2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Societatea Comunală pentru Locuinţe Ieftine s-a axat încă de la începuturile sale pe parcelarea de terenuri de dimensiuni medii sau mari la periferia de atunci a Bucureştiului, realizând şi lucrările edilitare pe străzile noi deschise. Această strategie oferea Societăţii libertatea de a stabili dimensiunea străzilor şi a parcelelor, permiţând în acelaşi timp punerea în practică a devizei fiecare familie cu casa şi grădina ei, principiu enunţat de directorul Societăţii încă de la înfiinţare. Cu toate acestea, Societatea a parcelat şi o serie de terenuri de dimensiuni reduse, construind case pe străzile deja existente, precum în cazurile Candiano-Popescu sau Cazărmii, proiecte analizate în articolele precedente. Propunem analiza altor trei parcelări, aducând în discuţie cu această ocazie şi una dintre inovaţiile oraşului-grădină ignorată de conducerea Societăţii, proiectarea de fundături (cul-de-sac).

Într-o majoritate covârşitoare, proiectele Societăţii adoptă o tehnică a lotizării bazată pe străzi paralele, cu accesul direct al tuturor caselor la strada principală, casele (tip duplex) fiind construite la distanţă egală între ele. În ciuda contactelor directe cu urbaniştii şi arhitecţii englezi grupaţi în Garden City Association, care folosesc fundăturile frecvent fie la Letchworth, Welwyn sau în suburbiile proiectate lângă marile aşezări urbane, din planurile de parcelare ale Societăţii lipsesc cu desăvârşire fundăturile. Motivele acestei absenţe sunt momentan neclare. Desigur, autorizaţia de parcelare trebuia să fie eliberată mai întâi de Comisia Tehnică a Primăriei şi ulterior de Consiliul Tehnic Superior (al Ministerului Lucrărilor Publice), însă aceste organisme avizează proiectarea de fundături în Bucureşti, acestea reprezentând chiar şi astăzi una dintre caracteristicile oraşului. Printre cele mai interesante proiecte cul-de-sac se numără şi intrarea Sevastopol, în apropierea Pieţei Victoriei.

Printre avantajele proiectării de cul-de-sac se numără: reducerea traficului în imediate vecinătate a casei (şi implicit a zgomotului), creşterea protecţiei copiilor şi oferirea unui spaţiu de joacă ferit, dar şi încurajarea relaţiilor între vecini. Fundătura particularizează parcela, oferindu-i un grad ridicat de confort, însă aceste avantaje pot duce indirect la creşterea preţului locuinţelor din fundătură. Cert este că autorii planurilor de parcelare propuse de Societatea Comunală pentru Locuinţe Ieftine nu iau în considerare proiectarea de fundături, iar absenţa lor reprezintă un nou argument în favoarea ipotezei că oraşul-grădină, deşi cunoscut urbaniştilor sau arhitecţilor români este pus în aplicare doar parţial în cadrul proiectării locuinţelor sociale.

Un amănunt care poate intriga la prima vedere este şi faptul că aceste fundături sunt proiectate la începutul anilor cincizeci în cartierul Bucureştii Noi, în cadrul unei campanii de construire de locuinţe pentru C.F.R. pe străzile Mihai Crăciun şi Gheorghe Vâlceanu, argumentând ipoteza continuităţii tehnicii lotizării în primii ani ai comunismului (precum am observat şi în cazul Parcelării din Colentina de pe străzile Velinţei, Catrinţei şi Lăicerului).

Singurul proiect al Societăţii Comunale pentru Locuinţe Ieftine care se aseamănă în anumite privinţe cu fundătura este cel de pe strada Echinocţiului, pe care îl vom analiza în cele ce urmează. Cel de-al doilea proiect, Maior Giurăscu, ar fi putut fi proiectat ca fundătură, însă parcelatorii au decis deschiderea unei străzi, iar cel de-al treilea (parcelarea Boiangiu), pe strada General Magheru (astăzi Sfânta Maria), prezintă asemănări evidente cu Parcelarea Zablovschi, construită la distanţă de câteva străzi.

Strada Echinocţiului - Gafton Lazăr

Proiectul nu este des amintit în literatura de specialitate, de vreme ce nu se află pe lista lui Cincinat Sfinţescu publicată în 1933, principala sursă pentru analiza locuinţelor sociale în Bucureşti. A fost propus pentru avizare începând cu 1934, însă abia în anul 1939 se obţin ultimele aprobări şi construirea imobilelor poate începe. Procesul de aprobare începe cu avizul primit de la Comisia Tehnică a Primăriei[i] la 23 august 1934, cu o serie de modificări: astfel, mărimea aleii Gafton Lazăr se modifică, urmând a măsura 8,5 metri, loturile au o suprafaţă de cel puţin 200 m.p., înălţimea caselor fiind de cel puţin 8 m la cornişă. Următoarele şedinţe al diverselor Comisii implicate în procesul de autorizare aduc alte schimbări minore, implicând şi avizul Ministerului, deşi acesta nu era necesar.

O a doua serie de schimbări are loc în 1935 când proiectul "se aprobă cu condiţia ca parcelatorul să execute pe străzile parcelate apă, canal, luminat public şi particular, cu cablu subteran, la trotuare pavaj de asfalt cu borduri de granit, iar pe partea carosabilă pavaj de granit pe pat de beton cu rosturile umplute cu mastic."[ii] Comparativ cu parcelările de împroprietăriri pe care le-am analizat anterior, observăm că de această dată, autorităţile obligă parcelatorul să realizeze toate lucrările edilitare spre deosebire de parcelările Plumbuita sau Chiajna unde această sarcină cădea pe umerii viitorilor proprietari. Desigur, suprafaţa pe care Societatea trebuie să realizeze lucrările edilitare este mult mai mică, dar, proprietarii sunt asiguraţi că vor avea parte de toate condiţiile necesare.

Parcelarea Maior Giurescu: strada Ion Minulescu, intrarea Scorţeni

La 10 minute faţă de Parcelarea Verzişori-Tăbăcari, pe partea stângă a Dâmboviţei, câteva case cu acoperiş asemănător indică prezenţa Societăţii Comunale pentru Locuinţe Ieftine. Acestea apar pe harta lui Sfinţescu publicată în 1933, iar documentele din arhive[iii] clarifică detaliile. Astfel, aflăm în campania din 1939 urma să fie construită a doua etapă a aceste parcelări, conform planului ataşat, SCLE trimiţând adresa către Primărie în luna aprilie. Astfel, casele urmau a fi construite pe strada Apele Minerale, astăzi Ion Minulescu, urmând a deschide o construi o stradă nouă (astăzi intrarea Scorţeni) care să o lege de Splaiul Unirii, transformând astfel fundătura care se conturase într-o stradă care avea legătură directă cu Splaiul. Un referat al Primăriei menţionează că "pe ambele străzi se găsesc apă canal, lumină electrică, trotuare şi pavaje de bolovani"[iv] Dosarul nu prezintă şi planurile caselor care urmau a fi construite, în afara celor patru imobile deja existente şi nu există indicii conform cărora parcelarea să fi fost construită pentru vreo instituţie anume. Planurile sunt semnate de arhitectul Ionescu.

Parcelarea Boiangiu, continuarea Parcelării Zablovschi

Parcelarea se află pe actuala stradă Sfânta Maria, la acea dată strada Ghiţă Boiangiu, care şi-a schimbat numele în General Magheru în anii treizeci, sectorul I, ocolul IV.

Astfel, conform dosarului[v] parcelării, Societatea Comunală pentru Locuinţe Eftine solicită Primăriei în iulie 1925 eliberarea autorizaţiei de construire a unei clădiri tip B0 şi una Tip B1, (clădite spate în spate, formând un singur corp), retrase de la alinierea străzii. Planul era semnat de Şeful Serviciului Tehnic al Societăţii, arhitectul Ioan D. Traianescu, iar semnătura îi aparţinea directorului A.G. Ioachimesu. Pe harta alăturată cererii se observă cele 36 de parcele pe care SCLE le făcuse sau plănuise să le facă conform planului din 1922, când director era M Georgescu, iar planul parcelar îi aparţinea lui Fr. Reiner. Încă este neclar ce a determinat schimbarea între directori (Georgescu - Ioachimescu) şi arhitecţi (Fr. Reiner şi A.G. Ioachimescu), cel mai probabil aceasta fiind legată de alternanţa politică (revenirea la guvernare a liberalilor în 1923).

Casele construite sunt asemănătoare cu cele de pe străzile Mihail Cornea - Ing. Zablovschi, intervenţiile recente schimbând arhitectura iniţială prin mansardarea lor şi schimbarea regimului de înălţime. În cazul acestui proiect, Societatea a construit case pe o stradă deja existentă, probabil luând în considerare proximitatea parcelării Zablovschi şi o posibilă completare a străzilor dintre ele cu locuinţe ieftine, fapt ce nu s-a mai întâmplat.

Două concluzii se desprind din analiza locuinţelor construite pe parcelări de dimensiuni reduse: în primul rând, Societatea Comunală caută să parceleze terenuri indiferent de dimensiunea lor, profitând probabil de preţul lor redus, indiferent de zona în care se găsesc în oraş. În al doilea rând, observăm lipsa proiectării de către Societatea Comunală pentru Locuinţe Ieftine a fundăturilor caracteristice oraşelor grădină, în ciuda avantajelor pe care acestea le prezintă.


[i] PMB, Dosarul 58/1934
[ii]PMB, Dosarul 58/1934, fila 2
[iii] PMB, Dosarul 86/1939
[iv] PMB, Dosarul 86/1939, fila 3
[v] PMB, 130/1923.
 
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer