Întâi a fost fetiţa care citea Jurnalul unui puşti. Cam 12 ani, în vacanţă cu sora şi părinţii, refugiată fără drept de apel în volumul ei cartonat. Mi-a plăcut instantaneu. Avea aerul acela de rebeliune copilăroasă, cu nasul în carte şi covrigul la pachet, frondă faţă de porumbul fiert consumat în bloc. Şi, deşi fizic era la doi paşi, am simţit-o la kilometri distanţă de parada costumelor de baie fosforescente şi cromatic, şi geometric, a unghiilor cu model şi a genelor false la ora 9 dimineaţa. Mi-am adus aminte de ea, când, câteva zile mai târziu, m-am pomenit într-un Cărtureşti lângă o cărticică simpatică, Manual de utilizare a părinţilor. Cred că i-ar fi plăcut.
Pe urmă... multe alte cărţi n-am mai văzut (au mai fost câteva, dar nu prea am reuşit să le descifrez titlurile). Aşa că mi-am imaginat, între sesiuni succesive de mare testată până la rădăcina părului, studiu de crabi şi lupte de gherilă cu ţânţarii autohtoni, lista mea de cărţi de vară marină (utopică - după cum spuneam, am plecat cu o singură carte, puerilă până la suprema plicticoşenie, abandonată la nici jumătate şi pe care nu îmi propun să o termin în veci). Ar fi cam aşa:
- Le studio d'Yves Saint Laurent, de Jéronime Savignon (apare în Franţa din 10 septembrie, din păcate - nu se califica pentru plajă, oricum...);
- The Summer Book, de Tove Janssons, o poveste cu o insulă finlandeză, o artistă şi nepoata ei de şase ani, care împart o vară stranie, intimă şi delicată (am descoperit-o pe pagina de Facebook a lui Elizabeth Gilbert şi ŞTIU că mi-ar plăcea mult);
- Land of Love and Drowning, de Tiphanie Yanique, depistată pe publishersweekly.com. E cartea de debut a unei autoare cu care-mi intuiesc afinităţi;
- Insipidul Tsukuru Tazaki şi anii săi de pelerinaj, de Haruki Murakami. Da, recunosc, pentru că s-a vândut în acel halucinant milion de exemplare în primele zile după apariţie şi sunt curioasă, ce să-i faci. Plus că ideea muzicii ca etern companion al călătoriilor noastre terestre, un fel de Schlemihl necesar supravieţuirii spirituale a speciei, o să mi se pară, întotdeauna, de explorat;
- The Vacationers, de Emma Straub. Pentru că toată lumea vorbeşte despre ea ca fiind o carte must a verii 2014 (mă rog, vara a trecut, must-ul a rămas...). Plus că pare uşor de digerat la temperaturi ridicate, acţiunea se petrece la Mallorca, are umor cât cuprinde şi se citeşte repede. Poate prea repede, dar revin cu detalii vara viitoare, cel mai probabil;
- Marea cea Mare. O istorie umană a Mediteranei, de David Abulafia. O simt aventuroasă şi sărată, cu măruntaie pline de corali şi poveşti scufundate.
Cărţile citite vara, în vacanţă, sunt un bagaj intelectual şi identitar care ne recomandă nu neapărat la capitolul gusturi literare, cât la capitolul joie de vivre (încerc să nu mă gândesc prea mult, în acest context, la ce spune cartea mea de vacanţă despre mine...). The summer read, cum e consacrată pe site-uri, cu Amazon în frunte, lectura de pe marginea piscinei, e un produs foarte bine definit, puternic promovat, care, pentru a-şi cuceri locul în geanta din care se iţesc produse SPF şi waterproof, trebuie, de cele mai multe ori, să aibă ingredientul acela magic de plăcere vinovată, ca îngheţata cu număr irelevant de calorii după ce ai înotat mai ceva ca un calamar în mediul lui natural.
Între titlurile hot pentru amatorii de cărţi pe plajă The Guardian recomanda, în 2014, This Is the Water, de Yannick Murphy, Kafka On the Shore (Kafka pe malul mării, în varianta românească) de acelaşi Murakami sau Summer House With Swimming Pool, de Hermann Koch, un blockbuster ficţional al verii 2014, pare-se. Şi, dacă tot vorbim de blockbustere, ce campanie mai puternică se poate face vara pentru o carte decât să spui ce vedetă a plecat cu ea în vacanţă? E cazul publicităţii pentru The Bone Clocks, de David Mitchell, care a mizat pe o fotografie a Sarei Jessica Parker cu un exemplar semnal, de unde speculaţii privind posibila ecranizare. Cartea "de vară" e un produs perfect nişat, cam cum sunt cărţile de Crăciun. Totul pare frumos şi edulcorat pentru marele public, dar industria, pe bună dreptate agresivă, demonstrează că, într-adevăr, cititul sezonier nu e o glumă, ci o practică (uneori indusă) care, inteligent stimulată, face şi desface vânzări antologice.
Vara cheamă la răsfăţ şi lene (inclusiv spirituală), la aventură, la exotism. E normal ca acesta să fie cocktail-ul de motive şi teme câştigător, e normal să căutăm o acţiune volatilă şi o metaforă persistentă, un spaţiu de reverie, comprimat între şlapi şi a nu ştiu câta pereche de pantaloni scurţi. De aici alegeri bune şi alegeri proaste (sincer, la un moment dat, prin a cincea zi de concediu, Cu gentuţa în drum spre mare! a devenit o opţiune serioasă).
E o temă nici pe departe superficială, pe care intenţionez să o studiez pe îndelete înainte de vara 2015. Acum s-a cam terminat vacanţa. Dintr-un unic punct de vedere, toamna debutează optimizant.
E adevărat că n-o să mai văd marea prea curând, dar acasă mă aşteaptă o bibliotecă de posibilităţi.