Filozofia ca terapie

Citiţi un fragment din această carte.


În cartea sa Înghite Platon, nu prozac! Lou Marinoff îşi punea întrebarea următoare: "Nu ar fi un mare privilegiu să putem vorbi despre temerile noastre, despre anxietăţile şi orice fel de dureri copleşitoare pe care le avem cu cele mai strălucite minţi ale istoriei? Cu siguranţă că am simţi o mare uşurare spirituală dacă am vorbi despre moarte cu Platon sau cu Descartes. Am descoperi faţete necunoscute ale propriului nostru eu dacă ne-am deschide sufletul în faţa lui Kant, Aristotel sau Montesquieu."
 
Este exact ceea ce propun consilierii de filozofie. Ei susţin că psihologia şi medicaţia adesea nu sunt suficiente pentru ca o persoană să se vindece de "nevrozele" sale. Medicamentele nu pot face ca un om să nu se mai teamă de moarte; ba chiar, în multe cazuri, pot fi contraproductive.
 
Pe lângă aceasta, mulţi pacienţi care vin la un psihiatru sau la un psiholog nu suferă de nici un fel de boală mentală; nu au nevoie de medicamente, ci de instrumente care să-i ajute să ajungă la anumite concluzii.
 
Fireşte, dacă unul dintre aceşti consilieri de filozofie detectează anumite simptome de boală mentală, îl va sfătui pe interlocutorul său să consulte un medic.
 
Fiecare dintre noi are stofă de filozof, avem nevoie numai de îndrumare şi de un interlocutor cu experienţă. Fiinţa umană este foarte vulnerabilă atunci când suferă de o criză de încredere în sine sau când se confruntă cu pierderea unei fiinţe iubite. Aceste două cazuri pot degenera în depresie.
 
Când ne aflăm într-o astfel de situaţie, putem recurge întotdeauna la aplicaţiile practice ale celor mai buni filozofi pentru a putea să ne continuăm viaţa în mod normal.
 
Consilierea filozofică nu este o modă trecătoare; de peste treizeci de ani ea se practică cu rezultate foarte bune în cazul persoanelor care au suferit decepţie după decepţie cu psihologii, căci tratamentele sunt lungi, costisitoare, incomode şi mult prea des însoţite de o medicaţie cu efecte secundare deloc benefice pentru organismul nostru.
 
Avantajul filozofiei este că nu are efecte secundare negative şi oricine poate învăţa s-o utilizeze fără a avea nevoie de o experienţă prealabilă. Nu este nevoie să fi trecut prin universitate, nici să fii o persoană cu o cultură vastă; este nevoie numai să-ţi deschizi mintea şi să-ţi pui întrebările potrivite.
 
Consilierii de filozofie îi ajută pe interlocutorii lor să facă distincţie între tipurile de probleme cu care se confruntă pentru a putea găsi astfel cele mai bune soluţii, gândirea filozofică cea mai adecvată pentru caracterul şi educaţia "pacientului".
 
Una dintre caracteristicile acestor consilieri este că fac abstracţie de trecutul persoanei şi se concentrează numai pe prezent şi viitor, căci de multe ori descoperirea unor traume din copilărie atunci când nu este necesar poate avea rezultate contraproductive. Şi apoi, e clar că trecutul nu se poate schimba.
 
Un alt avantaj este că, în majoritatea cazurilor, terapiile care se bazează pe filozofie sunt de scurtă durată, spre deosebire de tratamentul psihologic, care durează la nesfârşit.
 
Din păcate, trăim într-o lume în care totul se etichetează. Există un sindrom pentru orice. Parcă este necesar să se inventeze inclusiv suferinţe care nu există. Consilierii de filozofie luptă împotriva acestei tendinţe. Refuză să vadă boli mentale acolo unde ele nu există. Nu trebuie să-i dai niciodată antidepresive unei persoane care nu este bolnavă. Nici un medicament nu-l va face pe un om să se cunoască pe el însuşi; şi nici nu-l va ajuta să-şi atingă obiectivele sau să înţeleagă societatea care îl înconjoară.
 
Un individ poate simţi o anxietate emoţională atunci când încearcă să înţeleagă societatea care îl înconjoară şi nu există nici un motiv să i se lipească eticheta de "bolnav", căci toţi suferim de această anxietate la un moment dat pe parcursul vieţii noastre.
 
Anxietatea sau teama care apare în faţa ideii morţii sau a unei schimbări drastice ne face să ne punem o mulţime de întrebări fără sfârşit. Nu suntem foarte originali, căci aceste întrebări şi le-au pus înaintea noastră marii filozofi şi au şi răspuns la ele. Poate că aceste răspunsuri nu sunt cele pe care le căutăm, dar pot să ne ajute să ne găsim propria explicaţie şi alinare.
 
Şedinţele cu un consilier de filozofie încep la fel ca o conversaţie pe care o avem cu un chelner atunci când ne ducem să consumăm ceva într-un bar şi vrem să schimbăm lumea. În continuare, interlocutorul îşi formulează întrebări filozofice şi, ştiind că aceste întrebări au fost deja formulate mai înainte, trebuie să pătrundă mai adânc în tematică. În sfârşit, mulţi interlocutori se decid să citească lucrări ale filozofilor cu care s-au identificat cel mai mult.
 
Înainte de o primă şedinţă trebuie să ne fie clar că nu există răspunsuri uşoare. Dacă există o problemă, aceasta trebuie înfruntată în întregime, trebuie să învăţăm din ea şi s-o rezolvăm.
 
Lou Marinoff, în cartea sa de mare succes Înghite Platon, nu prozac!, susţine că depresia are patru cauze posibile:
1. Ceva funcţionează prost în creier, este o alteraţie genetică. În acest caz este clar că pacientul are nevoie de asistenţă medicală de specialitate şi de o medicaţie care să soluţioneze problema.
2. Un abuz de substanţe precum drogurile sau alcoolul.
3. O traumă în copilărie care nu a fost depăşită.
4. Un contratimp foarte grav.
 
În primele două cazuri, persoana care suferă de depresie trebuie să se lase în grija medicului psihiatru, căci va avea nevoie de medicamente.

În celelalte două cazuri nu este inevitabil. Dacă este vorba de o traumă din trecut nerezolvată, un psiholog poate face mult pentru pacient, iar nu pastilele. O terapie pe bază de conversaţie este mult mai eficace în ultimele două cazuri şi aici ne poate fi de mare ajutor şi un consilier de filozofie. Dacă cineva este umilit la serviciu sau soţul / soţia îl înşeală, soluţia nu este un medicament, ci o terapie prin conversaţie, iar filozofia este un instrument util şi eficace pentru a înfrunta şi a depăşi aceste crize.
 
Trebuie să subliniem că, de multe ori, pastilele nu sunt o soluţie, chiar dacă au efect, pentru că pacientul are sentimentul că nu este el însuşi atunci când se află sub influenţa lor. Aici se pune o întrebare: Cine sunt eu în realitate? Ne aflăm în faţa unei întrebări întru totul filozofice.

Aşa cum arată o serie de studii întreprinse în Statele Unite, s-a încercat să se demonstreze că unul din doi americani suferă de o boală mentală, ceea ce ar fi în folosul psihiatrilor şi al psihologilor.

Consilierii de filozofie intenţionează să demonstreze că aceste date nu numai că sunt eronate, ci reprezintă o manevră pentru a speria o societate care este şi aşa destul de influenţabilă. Dacă este sigur că există persoane care au nevoie de medicaţie şi chiar trebuie să fie internate în centre psihiatrice, marea majoritate a populaţiei nu este bolnavă; pur şi simplu, oamenii trec prin momente grele, iar puţină filozofie de calitate îi poate ajuta foarte mult să depăşească aceste perioade de criză.

În cartea sa, Lou Marinoff ne vorbeşte despre procesul numit PEACE, cuvânt care înseamnă "pace" şi este un acronim în engleză provenind din cuvintele: Problemă, Emoţie, Analiză, Contemplare, Echilibru.
 
În primul rând, trebuie să identificăm problema. De cele mai multe ori ştim deja despre ce problemă este vorba, deşi uneori poate să nu fie chiar aşa de uşor.
Acţiunea următoare este să detectăm ce emoţii ne provoacă numita problemă.
În al treilea rând trebuie să analizăm opţiunile de care dispunem pentru a rezolva problema. Cel mai bine ar fi să punem de acord problema cu emoţiile pe care ni le-a provocat.
Când ajungem la partea a patra, trebuie să ne dăm un pas înapoi ca să avem o privire de perspectivă − trebuie să avem o viziune globală asupra chestiunii − şi în felul acesta ajungem la pasul al cincilea, echilibrul.

După ce am identificat problema, am înţeles emoţiile provocate, am văzut opţiunile existente şi am dobândit o viziune globală, vom fi pregătiţi să luăm deciziile cele mai potrivite.
 
Există persoane care sunt capabile să ajungă până la sfârşitul procesului într-o singură şedinţă cu ajutorul unui consilier; în schimb, altele au nevoie de câteva luni pentru a ajunge la aceleaşi concluzii. Fiecare om îşi are ritmul său.
 
Fiecare persoană îşi are propria sa filozofie personală, deşi cei mai mulţi dintre noi nu suntem pregătiţi s-o utilizăm. Oamenii au nevoie de un îndrumător care să-i ajute. Când oamenii îşi dau seama în cele din urmă de comoara pe care o au înlăuntrul lor, îşi conştientizează viaţa, înţeleg că aceasta se schimbă şi îşi pierd o mare parte din temeri şi anxietăţi, simţindu-se mai puţin vulnerabili.

Consilierii de filozofie nu se concentrează numai pe scrierile filozofilor occidentali, ci folosesc şi cunoştinţele din filozofiile orientale, din hinduism, budism, confucianism şi taoism.

Despre Biserica Catolică se spune că a provocat pagube mari într-o anumită epocă, arzând pe rug gânditori de seamă şi cărţile acestora, limitând cunoaşterea omenească şi inculcând o credinţă iraţională. Cu toate acestea, în zilele noastre se consideră că Biserica face eforturi filozofice considerabile, uitând unele dintre aspectele sale medievale.

După cum susţin consilierii de filozofie, o persoană care are dificultăţi în găsirea partenerului / partenerei sau doreşte să-şi găsească o pereche mai potrivită ar trebui să consulte filozofia lui Buddha şi a lui Lao Zî, trecând prin Aristotel şi Seneca.

Dacă cineva are deja un partener şi doreşte să menţină sănătatea relaţiei sale, n-ar fi rău să-i consulte pe Thomas Hobbes, Pitagora, Socrate, ba chiar şi pe Machiavelli, chiar dacă poate părea o glumă.

Dacă, din nefericire, se ajunge la momentul marilor decizii şi cineva este confruntat cu dilema dacă să încheie o relaţie sau să continue să fie nefericit în cadrul ei, trebuie să-i consulte pe Ayn Rand, pe Dalai Lama ("Fii egoist în mod inteligent"), pe Immanuel Kant ("Să-ţi asiguri propria fericire este o datorie") sau pe Jean-Paul Sartre.

Dacă nu ne mulţumeşte viaţa noastră profesională, dacă şeful este un tiran sau pur şi simplu munca noastră ne plictiseşte îngrozitor, ar trebui să-i citim pe Voltaire, Rousseau ("Omul se naşte liber, dar este înlănţuit din toate părţile") şi pe Aristotel. Va trebui să ţinem seama de Bhagavad Gita ("Este mai bine să ne facem datoria, indiferent cât de prost am face-o, decât să facem datoria altuia, indiferent cât de bine am putea s-o facem").
 
Iar cei care ajung la vârsta mijlocie pot depăşi criza acesteia cu ajutorul lui Confucius sau al lui Buddha.

Dacă nu ştim ce să facem cu viaţa noastră, dacă nu avem obiective sau simţim un mare gol în viaţă, vom evita sinuciderea cu autorul lui Simone de Beauvoir, Thomas Mann şi Rudyard Kipling.

Putem depăşi chiar şi cea mai cumplită dintre spaime: moartea, fie a noastră proprie, fie cea a unei fiinţe iubite. Faptul că într-o zi vom înceta să mai existăm ne poate crea o cumplită anxietate vitală. Putem încerca să ne eliberăm de ea cu ajutorul lui Simone de Beauvoir, Lao Zî, David Hume sau Confucius.

Faptul că gândirea liberă pare să dispară din cultura de mase a dus şi la crearea unor societăţi filozofice sau a unor cafenele filozofice în care se întâlnesc persoane de diverse tipuri care fug de alienare. Aceste cafenele sau reuniuni sunt organizate tot de consilieri de filozofie care îndeplinesc funcţia de moderator. Datorită lor, filozofia a reînceput să alimenteze mintea oamenilor în viaţa de zi cu zi. Se discută tot felul de chestiuni şi la aceste şedinţe participă persoane din toate straturile sociale. Nu trebuie decât să doreşti să gândeşti, să comunici şi să uiţi de televizor pentru un timp.

Ştiinţa nu ocupă loc!
Să introducem filozofia în viaţa noastră!