În unele zile

Realitatea este că unele zile sunt altfel. Mai puţin despre cum s-a tradus Beloved (Preaiubita) de Toni Morrison în română şi mai mult despre Căluţul Vis şi spiriduşul Chopin, din cartea despre Pădurea Muzicală, în care mă ţin să nu adorm seara. Mai puţin despre Khayyam, la care m-am gândit de curând, şi mai mult despre şoricelul Frederick (e adorabilă cartea! O ştiţi? E de Leo Lionni - Frederick face provizii de poveşti pe care le spune peste iarnă şoarecilor mai harnici şi mai cârcotaşi ca el, pe care îi cucereşte, însă, până la final - "Frederick, dar tu eşti poet!"). Unele zile respiră poezie într-o stare frustă şi confuză, umană şi dureroasă, despre care nu apuci să scrii niciodată. În unele zile trăieşti mai la marginea literaturii, poate cu liste mentale de lectură (Morrison, din nou, cu God Help the Child, care va apărea în 2015, sau Murakami, sau Cunningham, sau o Şeherezadă fabuloasă, despre care o să scriu sigur, aşa cum o redescoperă Claudia Ott în 101 nopţi...)

În unele zile recunosc  faţă de mine însămi că nu-l mai recitesc pe Modiano, părăsit de prea mult timp pe noptieră (poate că, pur şi simplu, nu fac click cu romanul ăsta, Strada Dughenelor Întunecoase... La Paris, într-o librărie, începusem să-i citesc o altă carte, care mi-a plăcut. Păcat că nu mai ştiu cum se cheamă). În unele zile ştiu că, dacă aş avea o idee mai mult timp, l-aş folosi ca să dorm. Final de metaforă. Unele zile nu sunt făcute pentru scris. Sunt ploioase interior şi tot ce le tranzitează se diluează. Rămân, aşa, lucruri mici, ca un diafilm (uitasem de diafilme...) proiectat noaptea, pe tavanul bucătăriei, sau frânturi din În Ţara lui Mură-n Gură, de Nina Cassian, pe care le-ai ştiut şi tu când erai mică, acum 101 ani, mult înainte de toate Şeherezadele...

Sunt zile, aşa, mai fără poveşti. Sau poate că sunt şi ele acolo. Adormite. Culcuşite undeva. Poate hibernează pe sub o geană de realitate. Da, da, poate că sunt...