Lumea Sofiei - Jostein Gaarder, editura Univers, 2013
Noi suntem planeta vie, Sofia! Suntem corabia mare care navighează în jurul unui soare arzător din univers. Şi fiecare dintre noi este o corabie încărcată cu gene care alunecă prin viaţă. Dacă reuşim să ducem la liman această încurcătură, înseamnă că n-am trăit în zadar...
Despre cum poţi pătrunde într-un vis al universului, despre lumina încă nevăzută, despre nerostitul "infinit" uitat în adâncurile noastre... Purtam în mine nostalgia unei filozofii îndepărtate, când am citit aceste rânduri. Nu mai ţin minte pagina, nici mirosul marin al literelor. Poate doar vibraţia cuvintelor îşi mai găseşte liniştea în pulsul gândurilor mele.
- Am să repet la nesfârşit. Poate chiar el te-a făcut să-mi spui Hilde când am fost aici ultima oară. Şi poate chiar el ne pune în gură cuvintele pe care le rostim!
- E clar că nu putem exclude nicio posibilitate. Totul poate fi pus sub semnul îndoielii.
- Pentru că poate şi viaţa noastră e doar un vis.
- Mi s-a făcut frig, spuse Hilde.
- Cum poate să-ţi fie frig, e o seară atât de blândă...
- Nu la asta mă refeream, simt că mai e cineva aici...
- Suntem doar noi, Hilde... şi e o noapte de vară aşa de frumoasă...
- Nu, simt ca e ceva în aer.
- Ce să fie?
- Ţi-aduci aminte de planul secret al lui Alberto?
- Cum aş fi putut să-l uit?
Dispărură din grădină ca şi cum i-ar fi înghiţit pământul...
- Dar...
- Ca şi cum i-ar fi înghiţit pământul...
- La un moment dat, povestea asta tot trebuia să se sfârşească. Ştii bine că nu-s decât vorbe.
- Da, astea sunt vorbe, dar nu şi ce s-a întâmplat după aceea. Şi dacă acum sunt chiar aici, lângă noi?
- Tu chiar crezi că s-ar putea să fie aici?
- Simt că aşa e, tată.
Se aşeză apoi pe scaun, ţinând în mână scrisoarea aceea misterioasă.
Cine eşti tu?
Ce întrebare stupidă! Parcă ea n-ar şti că e Sofia Amundsen! Şi totuşi, la urma urmelor, cine era această Sofia? De fapt, nici nu ştia prea multe despre ea. Şi dacă s-ar fi numit altfel? Anne Knutsen, de exemplu... Atunci ar fi fost altcineva?
