Despre frumuseţe

1. Prima oară am citit-o pe Virginia Woolf pe la douăzeci de ani. Mi-a plăcut. Parţial, probabil, dintr-un uşor snobism estetic la care acum am renunţat. O recitesc, de vreo două zile, cu creionul în mână. E o literatură care ia tot aerul din cameră. Oximoronică. Se încheagă în fraze eterate, dar sensul pare făcut din kilograme de plumb. Mi-o imaginez pe Marguerite Yourcenar, în 1937, traducând Valurile în franceză şi incluzând-o pe Woolf în primii cinci autori de limbă engleză. Îi dau dreptate. Din ce în ce mai des uit să notez. Dau analiza pe savoare. Nu, savoare e prost spus. E altceva aici...  Am câteva cărţi fantastice în plan, după ce termin cu Woolf. Murakami, Ascultă cum cântă vântul. Javier Cercas, Legile frontierei. Donna Tartt, Sticletele. Ar mai fi şi altele.  Numai că aici, în ediţia asta mică, Penguin, cu un corp de literă minuscul şi el, enervant până la cefalee,  în care locuiesc temporar, între un episod de regresie şi altul de anticipaţie, se consumă unul din cele mai indefinibil de intense momente literare din ultimul timp. Îmi e greu să vorbesc despre cartea asta şi-mi place că îmi e greu.
 
2. Drumul meu până la radio, pe lângă Cişmigiu. Săptămâna trecută, numai cu poveşti greu de dus, greu de ascultat, unele, greu de amputat, la un moment dat, când ele cresc şi vorbesc despre traumă, singurătate, abuz. Rămân, toate, cu mine. S-a încheiat Săptămâna Voluntariatului. Realitatea continuă în aceeaşi notă frustă.
 
3. Nu am fost la Noaptea Muzeelor. Am auzit, însă, despre cozile kilometrice. Am verificat, online, ofertele muzeale. La modul ludic. Un fel de dacă aş putea să mă duc oriunde în lume, unde m-aş duce şi ce aş vedea. Bifez Pluta meduzei, la Luvru, o serie de muzee particulare mici, răsfirate prin Europa,  plus turul pentru familii cu copii între doi şi cinci ani de la Cloisters până în ora douăsprezece. Mai interesant mi se pare însă exerciţiul temporal, dacă aş putea să mă duc oriunde în lume, în orice epocă... Aleg la repezeală cabinetele de curiozităţi ale lui Ole Worm, secolul XVII, dar pentru asemenea cenuşăreli e, deja, cam târziu.
 
4. De când cu Woolf sunt mai atentă la tot ce înseamnă culoare. Prind câteva apusuri în nuanţe aproape muzicale.
 
5. Nu, nu e o listă lungă, dar sper să mai crească. Acum mă întorc la Valurile Virginiei. Cartea asta ia tot aerul din cameră.