Falsă cronică de carte

Ştiu. Firesc ar fi să scriu despre Bookfest. Cărţi frumoase, întâlniri, oameni pe care-i auzi vorbind şi ai vrea să lungeşti secundele, autori, cititori, spectatori, vizitatori involuntari prinşi în viermuiala pungilor branduite editorial. Şi chiar aş scrie, sincer, despre Cercas şi despre Murakami, despre Eco şi Anthony Marra, despre Sticletele Donnei Tartt şi despre Uriaşul îngropat al lui Ishiguro. Despre liste de cărţi. Cumpărate, primite, dorite şi chiar şi pierdute în târg (da, am avut şi aşa ceva). Despre scandalul cu Supunerea lui Houellebecq. Despre vacarmul lansărilor suprapuse. Despre cum te întâlneşti, în târg, cu oameni pe care nu-i vezi cu anii, dar alături de care eşti prins, ad-hoc, într-o microcomunitate funcţională ca aceea din Autostrada din Sud, a lui Cortázar... Despre cum, spre deosebire de scenele savuroase de supermarket, când eviţi elegant să răscoleşti cu privirea coşul vecinului de coadă, la târg vânezi titluri dibuite prin pungi transparente şi o iei, într-un ritm de thriller poliţist, pe urmele poveştii cartonate sau nu care te cheamă s-o muţi pe raftul tău de-acasă. Despre traduceri. Unele atât de bune că te lasă mut. Altele atât de proaste că nu-ţi mai aduci aminte cum e să vorbeşti.

Motivul pentru care nu o fac e că aş vrea să le las să se mai aşeze. Târgul şi cu mine trebuie să ne mai împrietenim puţin. Deocamdată, recunosc, el s-a instalat în mintea mea ca un ciclon cu vorbe memorabile şi vorbe şchioape, pe fundal de microfon care pârâie, dansuri populare la concurenţă cu vorbitorii, miros de mici, motociclete, un târg pentru mirese şi altul pentru posesorii de câini şi, în sfârşit, piaţa cu produse tradiţionale paralelă cu ieşirea din Romexpo, ca un ultim meterez al leacurilor cu miere şi cătină pentru sufletele roase de bibliofilie.

Cumva melanjul ăsta, zgomotos, e adevărat, disonant, fără discuţie, e, în sine, un spectacol care pledează, fără ştiinţă şi voie, pentru ce se întâmplă când citim. Pentru eclectism, pentru firescul, nu o dată violent pentru privitor, volumelor rânduite pe rafturi învecinate, într-o nebunie de registre, specii, genuri, arii de interes. Graniţele dintre ele sunt subtile. Fără să vrei, eşti prins între Cum să-ţi îngrijeşti grădina şi Război şi pace. Întorci capul. Devii sensibil la reclamă, la cronica şuşotită în marginea standului, la coperta lucioasă din punga altcuiva. Te tranzitează o stare de derizoriu când vezi coşuri cu cărţi despre de toate scoase la vânzare cu preţul fructelor de ieri. Te încrunţi uşor a neputinţă după ce răsfoieşti un volum după care te furnică buricele degetelor, la un preţ prohibitiv. Umbli după chilipiruri. Cumperi compulsiv. Compari ediţiile. Cauţi autorii după editură. Înveţi să te orientezi într-un oraş miniatural. Să respiri în noul ecosistem. Eşti altcineva.  Bestseller-uri, lansări cu VIP-uri, tarabe cu cristale şi ciocolată, vorbitori toropiţi de căldură, busculadă mereu latentă, locuri de joacă pentru copii. Copii. Unii căraţi la tîrg, alţii vizibil curioşi. Saluturile din ochi şi zâmbet, peste o mare de oameni (la standurile norocoase) care se risipesc în câteva clipe după lansare. Flux şi reflux. Momente polemice. Picanterii. Rateuri şi achiziţii.

El, cititorul, e un fel de Argus într-un spaţiu mic şi mochetat.

Într-una dintre seri, pe drumul de întoarcere, în uruitul deja ritual al motocicletelor, văd doi dogi argentinieni superbi. Mă opresc să cumpăr turtă dulce. Mă întâlnesc cu X cunoscuţi.
"Domniţă, nu vă dau o ţuică?"

Mă uit înapoi, peste borcane de zacusă şi printre hârdaie în care nu vreau să ştiu ce fierbe şi râd şi eu, dintre gândurile mele cu hârţoage.
"Astăzi nu, da' poate mâine."

Şi plec mai departe, printr-un Bucureşti tipic, acelaşi de atâtea veri. Praf, cald şi poveste. Şi ţuică, evident.