O bucurie între două dezastre - anul 2015

Între două atentate soldate cu morţi (7 ianuarie şi 13 noiembrie 2015), am fost la Paris în luna iunie. Am stat acolo zece zile. M-am lăsat legănat de valurile Senei, încântat de monumente, de istorie, de aerul Parisului. O bucurie între două dezastre. Întrebarea pe care mi-o pun la sfârşitul anului 2015 nu e care eveniment din viaţa mea privată a fost mai important în anul care a trecut, ci dacă vor mai exista bucurii de acest fel fără ca ele să fie umbrite de ameninţări teroriste. Europa trăieşte acum sub această ameninţare perpetuă. De acum înainte, să vezi pe străzile din oraşele Europei militari înarmaţi până în dinţi alături de câte o bătrânică strâmbă de spate cu plasele pline în mâini va fi ceva obişnuit. Chiar aşa a fost de sărbătoarea Crăciunului şi de Revelion. Aşa arată modelul de civilizaţie europeană? Prefer să mă mut definitiv într-un sătuc din Africa.

Să spun că am scăpat ar fi o infamie inacceptabilă pentru ceea ce numim pretenţios civilizaţie, pentru liderii politici impotenţi, pentru cei ce ar trebui să asigure securitatea cetăţenilor. Dar ce-i pasă civilizaţiei de civilizaţie sau vieţii de viaţă, după ce lideri mai vechi sau mai noi au dat frâu liber tuturor libertăţilor? Îmi vine în minte distihul arghezian Te-ai luptat să fie viaţa tuturora mai frumoasă / Şi te sângeri. Însă vieţii prea puţin de viaţă-i pasă! La fel e şi cu civilizaţia sau cu fantoşa ei. Dar, după 11 septembrie 2001, nu mai cred în civilizaţie şi în apărătorii valorilor ei, aşa că pot să retrăiesc zilele de vară petrecute la Paris ca pe un dar divin. Unul irepetabil. Azi, francezii sunt depăşiţi de evenimente. Dar şi nemţii, europenii. Cred tot mai mult în previziunile lui Michel Houellebecq din Soumission. Libertăţile promulgate s-au transformat în arme sinucigaşe. Răul musteşte în umbră, calcă alături de Bine, se ascunde, unelteşte mereu. Nu abdică de la planurile sale. Răul acesta, erijat în justiţiar suprem, e oaspetele nepoftit, tratat cu prea multă blândeţe. Oraşul luminilor s-a acoperit cu această umbră sinistră, apocaliptică. Parisul nostalgiilor lui Modiano a ajuns oraşul beznelor? Şi iată cum bucuria întâlnirii cu Parisul tinde să devină profundă tristeţe. Tristeţea cea mai mare din anul 2015.

Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2015 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 15 ianuarie 2016. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2013, dar rămasă încă valabilă.