Existenţă, Voiam doar să ţip, 1 leu.org, AmFiTeatru, #superprofi, #nupotsărespir, #întrucâtideoideis, Lumea e a mea, The Kryptonite Sparks, Interzis sub 18 ani. În acest top apar câteva evenimente care şi-au pus amprenta asupra mea de-a lungul anului 2015. Nu pot alege care mi-a plăcut mai mult, pentru că fiecare a avut un impact diferit, aşa că voi vorbi despre ele cronologic.
Ianuarie duce vestea mai departe, chiar pe LiterNet, despre o carte de poezii care îmi este foarte dragă. Poate pentru că la ea au lucrat doi oameni care mi s-au cuibărit iremediabil în suflet. Însă, dacă e să mă raportez la conţinut, poeziile cuprinse în volumul Existenţă (lansat la finalul lui 2014) cuprind, la rândul lor, o bucată din mine. Nu ştiu dacă ele m-au găsit sau dacă le-am găsit eu pe ele, dar important este că s-a întâmplat. Aici, o mostră din poeziile Alexandrei Drobuţ, cu ilustraţiile Ioanei Pătraşcu: http://atelier.liternet.ro/articol/15364/Alexandra-Drobut/Existenta.html
Luna martie aduce sub reflector o premieră a lui Vlad Volf, pe un text de Mihai Ignat, cu Lenuş-Teodora Moraru: Voiam doar să ţip. Un spectacol marca Brusc Teatru, despre toate momentele acelea în care ai vrut să... şi nu ai putut. Te ţine şi te plimbă cu ea. Îţi scoate un zâmbet dulce şi unul amar, o lacrimă şi o spaimă. Te cheamă apoi în casă, unde te vezi. Sau poate că nu eşti tu. Dar ai putea fi. Sau ar putea fi cineva pe care cunoşti. Sau eşti tu, numai că te-ai schimbat şi nu îţi dai seama.
http://www.1leu.org/ este printre cele mai bune lucruri care s-au întâmplat în 2015, chiar din primele luni. Diferenţa dintre o strângere de fonduri obişnuită şi acest proiect este că aici se pune accentul bine de tot: fiecare leu contează. Iar oamenii ăştia îţi arată cum se întâmplă lucrurile. Se strâng bani pentru primul centru medical independent de oncologie si hematologie pediatrică din România. Am văzut oameni care s-au mobilizat într-un mod fantastic, de la adunat leu cu leu în cadrul diferitor evenimente, până la strângerea a sute de kilograme de monede. Au amplasat chiar şi o urnă gigantică în Sun Plaza, în Bucureşti, care se umple încetul cu încetul şi e un sentiment chiar mişto să vezi cum cresc ideile şi devin realitate în faţa ta. De urmărit şi pus umărul şi în 2016. Îi găsiţi şi pe Facebook.
În aprilie, regizorul Andrei Şerban devine preşedintele de onoare al festivalului de teatru adolescent AmFiTeatru de la Botoşani. Pornind cu cea de-a 7-a ediţie, puştimea pasionată se bucură de susţinerea unui excepţional om de teatru, cu o deschidere uimitoare în ceea ce priveşte această mişcare. Omul potrivit, la locul şi momentul potrivit, reprezintă o reconfirmare a faptului că întâlnirile dintre oameni sunt cele mai importante evenimente la care ar trebui să ne raportăm. De aici încep lucrurile să se mişte (şi se mişcă bine).
Că veni vorba de întâlniri, spre finalul primăverii a început să circule o serie de poveşti despre vieţi schimbate, sub hashtagurile #superprofi şi #superscrieri. O leapşă pornită de Fundaţia Friends For Friends, care a umplut Facebookul de sentimente puternice de "uite, mă, că se poate". Într-o perioadă în care sistemul educaţional dansează cu scârţâieli, au ieşit la suprafaţă acei profi de care ne-am agăţat cu toată speranţa la un moment dat în viaţa noastră, cu care ne-am conectat şi am ştiut că putem face lucruri măreţe împreună. Cum ar fi: http://atelier.liternet.ro/articol/15957/Olivia-Apopei/superscrieri-pentru-superprofi-Ovidiu-Leonte.html.
În balanţă, luna iulie aduce o nouă premieră a Atelierului de teatru din Botoşani, care înfloreşte dintr-un strigăt puternic din interiorul umbros al adolescentului: #nupotsărespir, un text de Andreea Lupu şi Atelierul de teatru, cu inspiraţie din Zbor deasupra unui cuib de cuci de Ken Kesey. Primul spectacol a avut loc la Bacău, la ID Fest 16 şi a scos la iveală un buchet de gânduri şi dorinţe ale puştimii. E un spectacol curajos despre intersecţiile unor idei (şi nu numai), unele ştiute, altele aflate. De nu l-aţi prins în vară la Bacău sau în toamnă la Cluj, staţi cu ochii pe 2016.
Ideo Ideis face zece ani la început de august. E una din acele întâmplări din viaţă care te modelează ca om. Voi da citire dintr-o postare scrisă înainte de a-mi face bagajul spre Alexandria: "10 ani de Ideo Ideis înseamnă 10 ani de învăţat despre teatru, viaţă şi fericire, implicând cele două minuni despre care tocmai am pomenit. Din 10 ani, ăsta-i al patrulea în care merg cu Atelierul, pentru el fiind al nouălea. 10 ani de festival de teatru tânăr, într-un orăşel fără teatru, dar cu... ei bine, foarte mult. Destul cât să te facă să te simţi într-o cu totul altă lume. Şi e plin de oameni faini. Şi toţi se îmbrăţişează şi alungă norii de pe cer. E cald, incredibil de cald, cel mai probabil datorită energiei vibrante care se strânge acolo în fiecare an. 10 e un număr frumos. Întrucât Ideo Ideis."
Octombrie vine cu premiera filmului Lumea e a mea, în regia lui Nicolae Constantin Tănase, care îţi dă refresh la minte şi suflet. Curaj. Te pui pe scaun şi simţi că ai nimerit într-un roller-coaster care o urmăreşte pe Larisa, numai că într-un aqua park. Inspiraţie. Te pui, te bucuri de călătoria care te trece prin toate stările, urci, cobori, stai suspendat, cu capul în jos sau scufundat sub apă, apoi ieşi schimbat şi îmbogăţit. Respiraţie. Pui întrebări sau întrebările te pun pe tine, nu mai ştii, nu mai contează. Într-un final tragi aer în piept şi deşi te ustură un pic plămânii, spui că tu o să fii bine, orice-ar fi pe lume - şi te mai bagi la o tură.
The Kryptonite Sparks lansează două piese noi, cu toată viteza spre urechile publicului - "Eşti" în februarie - cu un lyric video absolut delicios, "Şi golanii beau ceai" în noiembrie. În 2016, după un an foarte bun şi plin (despre care vom vorbi în curând), băieţii vor lansa al doilea EP - "Doi // A doua undă de bruiaj". Mai exact, pe 5 februarie 2016, în Fabrica.
Ultimul eveniment pe 2015 s-a petrecut la Sala Studio a Teatrului Excelsior, pe 19 şi 20 decembrie 2015, la premiera spectacolului Interzis sub 18 ani, de Mihaela Michailov, în regia lui Lenuş-Teodora Moraru. Neîntâmplător, băieţii despre care tocmai am vorbit s-au ocupat de ilustraţia muzicală. De vânat în 2016. Un spectacol cu, pentru, despre copii şi părinţi. De la, către, pe lângă, dinspre, înspre, cu speranţă şi nod în gât, cu răsuflare uşurată şi cu revelaţii, temeri şi distracţii. Care pe care? Sau pentru care? Ca la tenisul de masă, pasăm de la unul la altul - ei, actorii; noi, spectatorii; de la noi până la ei şi invers. "Spune 18!" Şi spui, că ştii şi tu cum e.
2015 a avut de toate, cu o super-putere mai mare de a ne lua prin surprindere, faţă de alţi ani. 2016 a ajuns. Să ne fie de, cu bine, cu zâmbet, inspiraţie, respiraţie, minte limpede şi suflet curat!
*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2015 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 15 ianuarie 2016. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2013, dar rămasă încă valabilă.