Clipa primordială a lui 2015 a fost - mi-e cât se poate de clar - întoarcerea mea la munca de la birou, după patru ani de absenţă, în care mă împărţisem exclusiv între două minuni de băieţi cu mâini lipicioase şi solicitări diverse. Am tremurat şi m-am trezit din somn în nenumărate nopţi din luna de dinainte, cu gândul la ce mă aşteaptă acolo, la ce mă va aştepta înapoi acasă, la cum mă voi descurca, la cum ne vom descurca. Realitatea s-a dovedit blândă, până la urmă. Mai ales dacă aleg să ignor faptul că viaţa mea de acum e o fugă continuă şi mă prefac că sunt un atlet de performanţă, care se antrenează zilnic pentru vreo Olimpiadă la care se va califica, poate, cândva. Lucrurile devin mult mai simple astfel şi timpul trece divizat clar, în fiecare zi, în aceleaşi trei cadrane: fuga de la grădiniţă la birou, eficienţa maximă (de care nici eu nu mă credeam în stare) din timpul programului, care îmi permite să rup uşa la 5 trecute fix, fuga de la birou înapoi la grădiniţă, discuţiile cu educatoarele printre haine răsucite, rucsaci desfăcuţi şi în timp ce două perechi de picioare se străduiesc să descalţe ce cu chin am încălţat, te rog, mamă, împinge piciorul să intre ghetuţa. Restul este doar magie.
Dar mai sunt şi week-end-urile, desigur. Bucuria de a fugi pe loc şi fără oră fixă. Jocuri şi duioşii, îmbrăţişări, lecturi împărţite, filme trunchiate, abţibilduri lipite pe uşi, creioane colorate ce mâzgălesc pereţii, piese de construit împrăştiate în toată casa, făcut zadarnic curat, gătit la întâmplare, în funcţie de ce ingrediente se întâmplă să se găsească prin frigider. Uneori, nervi. Şi multă iubire, ochi luminoşi, mami, hai odată să ne jucăm de-a v-aţi ascunselea, că noi o să creştem mari şi tu o să mori.
Printre toate astea, destul de chinuit faţă de alţi ani, în 2015-ul meu au reuşit să se mai strecoare când şi când articole pline de curaj din Decât o Revistă, povestiri amărui scoase la iveală de Revista de Povestiri şi atelierele ei, cronici şi impresii de pe LiterNet.ro, muzici albastre venite de la Travka şi Robin and the Backstabbers, un pic de Ada Milea şi mult Haruki Murakami. Furat de pe eBook-reader, între două metrouri, să nu uit să cobor la Eroilor, sau în pauza de masă, dar cel mai adesea citit cu voce şoptită, spre adormire. Aomame, Creta Kano şi Midori, de veghe somnului băieţilor cu ochi luminoşi şi mâini lipicioase.
*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2015 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 20 ianuarie 2016. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2013, dar rămasă încă valabilă.