Deşi librăriile sînt tot mai puţine, făcînd munca editurilor dificilă şi pe cea a traducătorilor pur şi simplu eroică, 2015 a adus multe titluri interesante.
Profund subiectivă şi fără nici o pretenţie, ierarhia mea este următoarea:
1. Cartea de ficţiune a anului: Laur, Evgheni Vodolazkin, Humanitas.
A fost lansată în noiembrie 2014, dar n-a prins lista de anul trecut.
Dacă William Golding scria despre Graham Greene că este "cronicarul cel mai de seamă al conştiinţei şi neliniştilor fiinţei umane din secolul XX", Vodolazkin este povestitorul dezgheţului sufletelor din secolul XXI.
Cărţile lui Vodolazkin inversează piramida lui Maslow.
Pe lista scurtă au mai intrat Legea copiilor, Ian McEwan, Polirom şi Supunere, Michel Houellebecq, Humanitas.
Ambele vibrează, cel puţin Supunere rămînînd mult timp în tine, cu un timp de înjumătăţire nostalgic care n-are legătură cu politica, ci cu forţa personajelor.
2. Cartea de nonficţiune a anului are doi cîştigători din două zone diferite.
Partea luminoasă a părţii întunecate, Todd Kashdan şi Robert Biswas-Diener, Editura Trei, e un volum de psihologie pasionant redactat despre cît de bine ne fac multe dintre lucrurile pe care le detestăm la noi înşine.
În inima mării, Nathaniel Philbrick, Corint, e mai bună decît filmul, care şi el a primit elogiile criticilor.
Philbrick reconstituite aventura marinărească şi umană a navei Essex într-un stil inovator. El merge pe linia fină dintre acurateţea istorică şi romanţarea calvarului naufragiaţilor de după atacul unui caşalot.
Un moment amar al cărţii, reţinut de memoria jurnalistului: echipajul a ales să revină tocmai pe coasta Americii de Sud, evitînd arhipelagurile Pacificului, aflate la cîteva zile de navigat în direcţia cea bună, pentru că nu citiseră ziarul local din Nantucket. Chiar înainte ca ei să plece pe mare, jurnalul local povestea cum canibalismul dispăruse din insulele salvatoare pe care vînătorii de balene aveau să le evite din prejudecată.
3. Cartea SF: Sufletul împăratului, Brandon Anderson, Paladin. Faţă de cărţile fluviu ale lui Anderson, Sufletul împăratului e o nuvelă care se poate pierde între rafturi. Are dimensiunile unui post-it şi mai multe idei decît o bibliotecă.
4. Cartea poliţistă: N-aş fi crezut asta, dar John Le Carre, cu Un adevăr delicat, RAO, a pierdut prima poziţie a anului.
E un pic nedrept pentru Le Carre, în condiţiile în care Un adevăr delicat e unul dintre cele mai reuşite romane recente ale sale.
Finalul, în care eroii aud sirenele maşinilor poliţiei, serviciilor secrete şi oricine o mai fi fost şi îşi dau seama că în lumea de azi nu mai poţi şti "de unde vin girofarurile şi cine le comandă" este antologic.
În fine, cîştigătorul este Ultimul poliţist, Ben H. Winters, Paladin.
Personajul lui Winters este un detectiv într-o lume care aşteaptă, resemnată, ciocnirea cu un meteorit. Ce rost mai are să anchetezi o sinucidere suspectă cînd atăta lume se sinucide? Ultimul poliţist are propria filozofie.
E primul volum dintr-o trilogie de care sper să ne putem bucura.
5. Cartea de călătorie a anului: Pe uscat sau cu paharul plin, Lawrence Osborne, Publica.
Un volum în care umorul, pricina şi erudiţia îşi dau mîna ca să lenevească prin lumea arabă în căutarea unor băuturi interzise.
Dacă auziţi că Osborne şi-a pierdut documentele de identitate să ştiţi că sînt principalul suspect. Mobilul e invidia pentru cum scrie.
6. Ziare din România: Adevărul şi Caţavencii. Au reuşit să-şi crească nivelul editorial, mai ales în a doua jumătate a anului. Ceea ce fac ei, nu vreau să mă refer la Gazetă pentru că sînt parte, e un soi de antigravitaţie în linişte şi fără fudulie. Ştiţi cîte chioşcuri de ziare au dispărut în ultimii 5 ani? Cam jumătate din cele 5.000. Ca şi cum hipermarketurile s-ar decima şi noi am cere vînzări mai mari de detergenţi. Dar despre presă mai e timp să scriem, fără victimizare.
În afara concursului pentru că e o carte veche, apărută acum 10 ani şi scrisă în urmă cu aproape patru decenii: O zi mai lungă decît veacul, Cinghiz Aimatov, Leda.
Dacă cineva mi-ar spune "Alege o carte din cele pe care le-ai citit în 2015!", după ce aş ofta, aş protesta, aş chiţăi şi aş ameninţa cu dreptul de a rămîne nehotărît, aş pune mîna pe Cinghiz Aimatov şi nu i-aş mai da drumul.
Viscol plăcut!
*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2015 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 20 ianuarie 2016. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2013, dar rămasă încă valabilă.