A început cu griji pentru BAC, total nefondate. A continuat cu întrebarea "Ce fac cu viaţa mea?". Alte griji fără rost. Primăvara aia viaţa mi-a luat-o razna. Nu ştiam ce-i ăla viitor, dar mi se spunea că trebuie să-l hotărăsc. Nu dormeam nopţile pentru că fugeam dintr-o parte în alta şi toate erau petreceri cu gândul că plecăm. Zilele devoram tot ce-mi trecea prin cap, de la Magicianul lui Fowles pe care l-am iubit... la Luni de fiere, Portocala mecanică, Adio, arme. Mr. Nobody. Silence of the Lambs. Fight Club din nou şi din nou. A, şi muream după Game of Thrones. Unde a fost filmat, cât de bine şi cât costă o perucă. De toate.
"Once you ve accepted your flaws, no one can use them against you."
10 la istorie la Bac şi am intrat fără să vreau la facultate. Am plâns pentru că însemna ruptură.
Vara eram pe drumuri. Suceava, Bucureşti, uneori Bacău, şi-o dată m-am rătăcit şi prin Adjud. După ce-am fost la kayaking şi-am învăţat să călăresc, m-am îndrăgostit şi probabil am murit puţin.
Maică-mea ştia tot. Ajunsesem aşa bune prietene încât mă lăsa să fac ce vreau, doar pentru că ştia ce-mi poate trece prin cap. În 2015 am realizat că nici 500 de km nu pot schimba asta. Şi nici prieteniile.
Când am ajuns la facultate, îmi tot cânta în minte "Cine iubeşte şi lasă, Dumnezeu să-i dea pedeapsă". Noroc mi-a fost când un copil de 5 ani, văzându-mă c-un ursuleţ de pluş în braţe, mi-a spus că-s om mare şi am încetat să mă mai mint.
Deşi glumele tot copilăreşti mi-au rămas, mi-am pus gândurile în dulap, mi-am aşezat visele undeva să le văd mereu şi-am început să-nvăţ chineza. Am descoperit că dacă ai înconjura România de 6 ori, tot n-ai face cât o latură a Chinei şi că asiaticii pun preţ pe cuvinte.
Când un japonez m-a ferit să nu calc într-o baltă, am râs şi mi-am zis că eu nu-s făcută pentru iubire!
ASSP! Aici e punct mare! Am intrat în asociaţia facultăţii şi k-boom, am găsit locul în care să mă simt cât mai eu. Bulinuţă albă pentru team-building, training şi bineînţeles, mentor. M-am deschis şi m-am văzut bine şi ştiu cum vreau să fiu peste 3 luni şi chiar peste 3 ani.
Inspiraţie.
Ce ţi-e şi cu Bucureştiul ăsta. Cred că aici e loc de artă. Traversezi de 5 ori aceeaşi stradă că te omoară autobuzele, înjuri oraşul de 15 ori. Ajungi pe o străduţă şi cineva cântă minunat la saxofon. Bucureştiul e poezie, n-ai cum doar să-l urăşti sau doar să-l iubeşti.
Am ţopăit la Universitate pe muzica ăstora de la Moonlight Breakast şi de-atunci tot îi ascult. Merg bine şi mă înveselesc prin playlist-urile mele triste. Piesa Iluzii m-a făcut să tot repet "Trebuie să existe o constantă pe lumea asta".
Prima oară când am mâncat sushi făcut de o japoneză. Şi mâncare făcută de un olandez şi de o tipă minunată din Coreea. Sarang Hae înseamnă te iubesc. Mi-a spus să am grijă cui îi spun, e suprem. Ce naivă!
În 2015 credeam că sunt prinsă între două oraşe şi orice conexiune urma s-o am, ar fi fost la distanţă. În 2016 am realizat că poţi fi în două oraşe deodată şi să iei ce-i bun din fiecare.
*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2015 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 25 ianuarie 2016. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2013, dar rămasă încă valabilă.