Clipa primordială a lui 2015 a fost - mi-e cât se poate de clar - întoarcerea mea la munca de la birou, după patru ani de absență, în care mă împărțisem exclusiv între două minuni de băieți cu mâini lipicioase și solicitări diverse. Am tremurat și m-am trezit din somn în nenumărate nopți din luna de dinainte, cu gândul la ce mă așteaptă acolo, la ce mă va aștepta înapoi acasă, la cum mă voi descurca, la cum ne vom descurca. Realitatea s-a dovedit blândă, până la urmă. Mai ales dacă aleg să ignor faptul că viața mea de acum e o fugă continuă și mă prefac că sunt un atlet de performanță, care se antrenează zilnic pentru vreo Olimpiadă la care se va califica, poate, cândva. Lucrurile devin mult mai simple astfel și timpul trece divizat clar, în fiecare zi, în aceleași trei cadrane: fuga de la grădiniță la birou, eficiența maximă (de care nici eu nu mă credeam în stare) din timpul programului, care îmi permite să rup ușa la 5 trecute fix, fuga de la birou înapoi la grădiniță, discuțiile cu educatoarele printre haine răsucite, rucsaci desfăcuți și în timp ce două perechi de picioare se străduiesc să descalțe ce cu chin am încălțat, te rog, mamă, împinge piciorul să intre ghetuța. Restul este doar magie.
Dar mai sunt și week-end-urile, desigur. Bucuria de a fugi pe loc și fără oră fixă. Jocuri și duioșii, îmbrățișări, lecturi împărțite, filme trunchiate, abțibilduri lipite pe uși, creioane colorate ce mâzgălesc pereții, piese de construit împrăștiate în toată casa, făcut zadarnic curat, gătit la întâmplare, în funcție de ce ingrediente se întâmplă să se găsească prin frigider. Uneori, nervi. Și multă iubire, ochi luminoși, mami, hai odată să ne jucăm de-a v-ați ascunselea, că noi o să creștem mari și tu o să mori.
Printre toate astea, destul de chinuit față de alți ani, în 2015-ul meu au reușit să se mai strecoare când și când articole pline de curaj din Decât o Revistă, povestiri amărui scoase la iveală de Revista de Povestiri și atelierele ei, cronici și impresii de pe LiterNet.ro, muzici albastre venite de la Travka și Robin and the Backstabbers, un pic de Ada Milea și mult Haruki Murakami. Furat de pe eBook-reader, între două metrouri, să nu uit să cobor la Eroilor, sau în pauza de masă, dar cel mai adesea citit cu voce șoptită, spre adormire. Aomame, Creta Kano și Midori, de veghe somnului băieților cu ochi luminoși și mâini lipicioase.
*
Așteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2015 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 20 ianuarie 2016. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitație făcută în 2013, dar rămasă încă valabilă.