Ioana, februarie 2016

Draga LiterNet,

Mi-ai scris (relativ de curând) că sunt peste 270. Locurile de citit. Le-am răsfoit azi, cu senzaţia că sunt tot atâtea file ale mele, pline cu gânduri, cu lucruri în care mă regăsesc şi altele pe care le-am depăşit, cu descoperiri, cu melancolii, cu angoase. Între ele, e un text care se numeşte Acum, un mini-chestionar al lui Proust, autoadresat, cu întrebări suprimate şi răspunsuri din care se încheagă un eu efemer, exhibat, datat ca o radiografie. L-am revăzut azi dimineaţă. Am întins o mână uşor tremurată către Ioana de-atunci. O fac şi acum, într-un fel, ca exerciţiu (de lectură? de identitate? de echilibristică pe marginea unui capitol trecut?). Oare se mai potrivesc lucrurile? Să-mi ţii pumnii, sunt chiar curioasă.

Floare: Ciulinele. Ţine de istoria mea personală şi de intersecţiile ei cu o lume celtică în care-mi place, încă, mult, să mă pierd, până devin de-a locului. De citit şi nu numai. Slàinte!
Pictor: Géricault, zilele astea, cu Pluta meduzei plutind pe o mare a disperării intuibilă în o mie de texte. Wide Sargasso Sea, cum ar spune Jean Rhys. La care se adaugă, tot zilele astea, anacronic, obsesiv şi surprinzător, Bosch şi Van Eyck.
Poet: Shakespeare, sonetul CXLI. In faith, I do not love thee with mine eyes / For they in thee a thousand errors note... L-am recitit de curând. Da, încă îl iubesc.
Carte: Tot Laur de Vodolazkin, deşi Marra şi Lahiri m-au marcat destul de tare. Mai caut. Azi am avut privilegiul fantastic al unei conversaţii cu David Mitchell, la telefon. Mi-a vorbit aşa frumos de Uriaşul îngropat al lui Ishiguro că m-a făcut să-mi doresc să-l citesc începând cu secunda următoare... Te ţin la curent.
Muzică: Tom Tykwer, muzica scrisă pentru Atlasul norilor. Mai ales All Boundaries Are Conventions. Şi Vltava lui Smetana îmi place mult în perioada asta... Ah, şi îmi place Marietta's Lied din Die tote Stadt, de Korngold. Îmi sună des în minte... Es gibt noch eine Strophe / Weiß ich sie noch?
Culoare. Acelaşi albastru ceruleu, culoarea imaginaţiei, cum spunea Wallace Stevens.
Film: Macbeth, de Justin Kurzel. Nu înţeleg de ce nu e nominalizat la Oscaruri.
Frază:... din Furtuna, tot de Shakespeare (unele lucruri nu se schimbă niciodată), îmi place când spune Prospero "This thing of darkness I acknowledge mine." Pentru că toţi avem un Caliban interior, înlănţuit, dar suficient de prezent cât să ne facă să ne smerim.
Imagine: Un stol de păsări ca o armată miniaturală de spiriduşi alunecând în cohorte zburătoare pe lângă geamul nostru şi vocea ei fericit-trezită din somn: "Parcă sunt stele căzătoare!"
Oraş: Parisul. Se înscrie la capitolul vicii. E un oraş care te rescrie cu fiecare nouă întâlnire, fie ea reală sau imaginată.
Fruct. Ei, aici lucrurile se nuanţează... Pentru că, vorba lui Jeanette Winterson, Portocalele nu sunt singurele fructe. Dar despre asta am să-ţi mai povestesc...

Ioana, februarie 2016