Înainte de trabuc a fumat pipă

Probabil că se va scrie mult despre Eco, zilele acestea. Eco, semioticianul. Eco şi trabucurile lui enorme. Eco, pozând în faţa unei biblioteci demne de Paradisul borgesian. Eco şi frumuseţea. Eco şi urâţenia. Eco, antropologul. Eco, eseistul. Eco la Oxford şi Eco la Harvard. Şi la Bologna. Şi la Columbia. Eco şi debutul lui ficţional întârziat (avea aproape cincizeci de ani). Eco şi opera aperta. Eco, medievistul. Eco, filozoful. Eco, tatăl, cel care s-a îndrăgostit de ideea de poveste povestind, verbalizând lumea pentru copiii lui şi scriind-o, apoi, pentru el însuşi. Eco şi casa lui de vacanţă de la Urbino (am fost la Urbino, acum nu-mi aduc aminte câţi ani, e un loc ca de la marginea lumii; am văzut casa lui Rafael şi Palazzo Ducale, nu ştiam pe atunci că şi Eco stă pe-acolo, un crâmpei din an...). Eco şi ţigara electronică. Eco, autorul de thriller. Eco şi fenomenologia. Eco, starul intelectual. Eco şi apartamentul lui impresionant de la Milano. Eco, eruditul. Eco şi colecţiile lui. Eco, perfecţionistul. Eco, excentricul. Eco, cercetătorul. Eco, editorul. Eco, hedonistul. Eco, estetul. Eco, anti-deconstructivism şi pro teoria interpretării. Eco, romancierul.

Se uita la ER, iubea televiziunea, îl citise pe Dan Brown (credea că e o identitate fictivă a unui grup de autori), era căsătorit de 54 (cincizeci şi patru!) de ani, avea simţul umorului ("Eşti noul Eco? Bietul de tine!" i-ar fi spus lui Evgheni Vodolazkin), avea memorie elefantină, era mereu la dietă, era dezordonat, scria uşor, era gurmand, purta ochelari, era matinal, citea noaptea, iubea traducătorii, avea o relaţie proastă cu biserica, îi plăceau Joyce, Borges şi Vonnegut, colecţiona cochilii.

Înainte de trabuc a fumat pipă.
Se va scrie mult...
Vă las... Am întâlnire cu Adso din Melk. Mi-a fost dor de el.