Am strâns pumnul şi am închis ochii. Nu mi-au plăcut niciodată artificiile. Afară era un ger cumplit, şi minus sute de grade, mă simţeam ca la Polul Nord. Cea mai bună prietenă a mea a venit din casă cu o pătura, ne-am învelit amîndouă, eu încercând să privesc artificiile fără să mă panichez. Mi-am îmbrăţişat cea mai bună prietenă.
O doamnă drăguţă, suplă şi cu părul de un blond cenuşiu mi-a pus foaia în faţă. I-am mulţumit şi am început să notez denumirile cântecelor mele preferate, am împins foaia mai departe, prietenii mei făcând la fel. Am aşteptat în jur de cinci minute, iar aceeaşi doamnă elegantă ne-a adus un microfon. Era a doua zi din 2016, prima zi de karaoke. Am cântat fără să-mi pese ce cred ceilalţi.
M-am trezit constatând că ceva era diferit faţă de restul zilelor. Am tras perdelele, şi am întâmpinat lumina soarelui în camera mea. În sfârşit dispăruse zăpada şi revenise căldura. Am fugit în grădina, iar în capătul acesteia îşi pierdeau timpul.. trei ghiocei. M-am bucurat de primăvară.
7:50, iar eu pedalam cu viteză maximă. Mă aflam pe Podul Traian şi eram în întârziere. Simularea la germană. Dădeam tot ce puteam să ajung la timp, când i se năzări cerului să se răzbune pe mine. Ploaie. Ploaie torenţială. Am intrat în sala de examen parcă ieşită din duş. Am strănutat tot examenul.
Mijlocul verii, tocmai se afişaseră repartizările pe clase, iar eu, împreună cu noii mei colegi, am ieşit la un suc. Şi atunci l-am cunoscut. M-am pierdut în ochii căprui şi în discuţiile fără sfârşit. Am fost fericită.
Ne-am întâlnit doar noi doi şi m-am pierdut pentru a infinita oară în universul de ciocolată din ochii lui. Am simţit şi fericire şi extaz şi tot ceea ce puteam să simt. L-am luat de mână, am simţit fiorii iubirii adolescentine şi cam asta a fost. M-am îndrăgostit.
Prima zi de şcoală. M-am trezit cu trei ore înainte şi m-am întâlnit cu cel mai bun prieten al meu care, întâmplător, urma să-mi fie şi coleg de clasă. Am intrat împreună cu el şi cu "ochi-de-ciocolată" pe porţile liceului şi ne-am aşezat in locul pregătit special pentru a IX-a E. Mi-am cunoscut viitorii colegi şi diriginta. Era timpul pentru noi începuturi.
Tot ce auzeam în jurul meu erau aplauze, iar tot ce vedeam erau lumini de diferite culori. "Ochi-de ciocolată" mă ţinea strâns de mână, pentru a-mi dispărea emoţiile, în timp ce înaintam, pentru a mă prezenta. Era Balul Bobocilor. Am devenit mai curajoasă.
Tot ce puteam simţi erau lacrimile ce formau oceane în jurul meu, în timp ce fata pe care speram că o voi putea numi măcar prietenă îmi arunca vorbe imposibile în faţă. Nu mai suportam să aud zilnic aceleaşi jigniri adresate de cineva atât de neimportant. Am urlat şi am trântit uşa.Am avut şi momente de slăbiciune.
Era Ajunul Crăciunului când am fost la colindat împreună cu cei mai vechi prieteni ai mei, cei pe care îi cunoşteam încă de la grădiniţă. Fusesem la bunicul unui fost coleg, pe care noi îl numeam "Otata". Rămăsese singur cu doi ani în urmă, când "Omama", soţia lui, murise. Acum o avea doar pe Thea, o căţeluşă mică, dar foarte iubitoare. Zâmbetul de pe faţa dânsului când am intrat cu toţii pe uşă fu nepreţuit. Am făcut alţi oameni fericiţi.
Ultima zi din an, iar eu mi-o petreceam alături de cei mai buni prieteni ai mei, inclusiv "Ochi-de-ciocolată". Am dansat până la miezul nopţii când am ieşit cu toţii să vedem artificiile, pe care începeam să le urăsc tot mai puţin. Eram alături de toţi cei ce contau pentru mine. Mi-am îmbrăţişat cei mai buni prieteni.
*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2016 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 25 ianuarie 2017. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2013, dar rămasă încă valabilă. (Redacţia LiterNet)