Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Cronici de atelier

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Un roman terapeutic scandalos


Paul Cernat

12.01.2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Veronica A. Cara
Petrecere cu mama
Editura Polirom, 2004


Colecţia Ego.Proza



  Citiţi un fragment din acestă carte.

*****

Intro


Veronica A. Cara - născută la 24 iunie 1976. A colaborat cu mai multe publicaţii din ţară, cum ar fi: Luceafărul, Ziua Literară, Viaţa Românească, Cotidianul, Paradigma. Volume publicate: Viaţa pe acoperiş, nuvele, Editura Gramar, 2001; Baba Lina, nuvele, Editura Cartea Românească, 2002; Eny, roman, Editura Cartea Românească, 2003. Din 2004 este membră a Uniunii Scriitorilor din România.

*****

Un roman terapeutic "scandalos"


Romanul Veronicăi A. Cara este unul erotic-blasfematoriu în sensul în care definea Georges Bataille erotismul: violare a interdictului, profanare, transgresare a normelor. Este însă şi un roman psihanalitic, oedipian, un roman al nevoii disperate de vindecare, de exorcizare (în cazul de faţă - a unei fantasme incestuoase). Un exces maladiv de vitalitate deviată, "blestemată", telurică bîntuie aceste pagini pe alocuri expresioniste, un sexualism stihial, incontrolabil irumpe la tot pasul tulburînd apele, o nevoie de regresie la "autenticitatea" primară a speciei. Lumea despre care scrie Veronica A. Cara este o lume a "petrecerii", a distracţiei ca fugă de sine, de propriile spaime şi slăbiciuni ascunse, o lume a identităţilor în derivă în care nevoia vindecării traumelor se confundă cu impulsul irezistibil al (auto)distrugerii voluptuoase, iar sexul ţine loc de transcendenţă. Lumea reality show a plăcerii org(i)astice cu orice preţ, trăite în efemer şi imediat.

"Roman feminin"? Literatura bună este, prin excelenţă, androgină, iar discuţiile despre "literatura feminină" rămîn riscante şi oţioase cîtă vreme nu vorbim şi despre o "literatură masculină"; ele pot induce prejudecata misogină că literatura scrisă de femei ar fi în mod necesar "secundară", "slabă", subordonată corpului şi sexului, în vreme ce literatura scrisă de bărbaţi ar fi, naturalmente, "principală" şi, evident, "tare". O atenţie aparte merită, în context, prozele "feminine" cu naratori masculini şi cele "masculine" cu naratori feminini. A scrie, femeie fiind, din perspectiva unui bărbat şi viceversa se înscrie deja într-o tendinţă mai amplă şi nu tocmai nouă: o manifestare a "gîndirii slabe" postmoderne, în care frontierele identităţii de gen devin fluide, labile, în care femeia îşi recuperează masculinitatea reprimată, iar bărbatul - feminitatea refulată de presiunea normelor tradiţionale. Mă grăbesc să adaug că interesul particular al acestui roman vine şi din faptul că naratorul este un bărbat tînăr avînd vîrsta autoarei sale.

Cartea debutează sub semnul magiei folclorice cu un păcat comis involuntar de un copil împotriva tradiţiei ancestrale, continuă cu biografia psihanalitică a tînărului marcat afectiv şi se încheie delirant, cu fantasma unei tentative de viol asupra iubitei ideale confundate, într-o regresie maladivă, cu mama. Rezultatul - tentativa de suicid a fiului care, confuz, se dă cu capul de pereţi... Autoarea îşi ia unele măsuri de precauţie, ambiguizînd finalul (nu ştim dacă incestul s-a produs sau nu, fie şi la modul fantasmatic) printr-o răsturnare/confuzie de planuri.

Începutul e simbolic, iar destinul eroului stă sub semnul său magic. Într-o comunitate rurală de la Dunăre din România anilor '70, în care valorile tradiţionale începuseră să se piardă, un băieţel cu nume de împărat (Cezar), aflat în vacanţă, este pus de către mamă să ducă - într-un ritual păgîn de magie folclorică - apa morţilor pentru un vecin de mult răposat. Dar, din comoditate şi indiferenţă, ritualul va fi falsificat de către mamă, la sfatul altei femei, şi copilul de şase ani ajunge să jure strîmb ca martor absent al acţiunii; de aici înainte viaţa lui se va desfăşura sub semnul damnării. O primă consecinţă e crima - involuntară - pe care băiatul o va comite împotriva nebunei satului, Mareta lui Pătru-Colă: victimă a unui joc infantil condus de Cezar, aceasta sfîrşeşte prin a se îmbolnăvi fatal de meningită. Apa care îi este aruncată repetat în cap de copii este - deducem - aceeaşi "apă a morţilor". De aici înainte, decorul romanului devine modern şi urban. Intrarea lui Cezar în vîrsta bărbăţiei este - aflăm asta către final - marcată de complexul lui Oedip. Părăsită temporar de soţ, mama îi trezeşte puberului prima dorinţă sexuală şi prima gelozie împotriva tatălui în timpul uneia dintre petrecerile la care Cezar o însoţea: altfel spus, fiul îşi asumă mental rolul părintelui absent, iar mama suferă la rîndul ei consecinţele păcatului. La 28 de ani, student întîrziat, Cezar - fixat erotic inconştient pe imaginea maternă şi incapabil să se ataşeze sentimental de femeile pe care le posedă întotdeauna la iniţiativa lor - fură sistematic şi colecţionează maniacal jurnalele intime ale cunoscuţilor, căutîndu-le secretele erotice. Citindu-le, el le profanează în calitate de martor absent. Iubirea sa castă pentru misterioasa Deea (nume de zeiţă!) este motivată prin aparenta indiferenţă princiară a acesteia, dar mai ales prin analogia cu imago-ul matern. (Ca şi mama care, neglijată de soţul "burghez", descoperise pasiunea tîrziu şi adulterin în braţele unui adolescent neiniţiat, studenta dezamăgită de erosul "matur" visează să fie posedată doar de puberi fără experienţă.)

Romanul evoluează pe două paliere principale - unul realist, altul diaristic - care se condiţionează reciproc. Palierul realist, aflat sub semnul "petrecerilor" de tot felul, îl are în centru pe Cezar, colecţionarul de secrete însoţit, pînă la un punct, de prietenul său, Sandu. Fals Sancho dizgraţios, spurcat la gură, fără succes/acces la femei (motiv pentru care-şi inventează mitoman isprăvi bahico-virile), acesta este personajul cel mai enigmatic, un "filosof" cinic al vieţii ce acţionează pe post de călăuză a pasivului Cezar în lumea petrecerilor nocturne, pentru a dispărea apoi fără explicaţii. După ce ascultă un monolog grotesc şi trist al bătrînei vecine de apartament (expunere a vieţii unei femei simple în comunism, amestec de mizerie, frustrare şi umilinţă conjugală), cei doi pornesc, mai mult sau mai puţin convinşi, să se distreze într-o discotecă de pe lîngă Curtea Veche. Rezultate: înregistrarea unui spectacol expresiv al vieţii de noapte, o "lecţie de viaţă" acordată de Sandu (cu o psihanaliză vulgară a triunghiului erotic de basm Făt-Frumos-Ileana Cosînzeana-Zmeul), beţia evazionistă a lui Cezar ("resuscitat" de un tîmplar hîtru cu o istorie de familie complicată şi stranie), vizita în locuinţa excentrică a două poete "agăţate" de Sandu în discotecă, digresiuni ample "în oglindă" despre literatură şi boema artistică decadentisto-avangardistă, în fine, un aranjament extravagant în urma căruia Cezar e nevoit să facă, pe rînd, sex cu poetele (una reprezentînd, temperamental, tandreţea pasivă, cealaltă sexualitatea agresivă). Paralel, pe fundalul relaţiei fals-inocente dintre Cezar şi Deea, o nouă petrecere oferă pretextul etalării altor "tipuri" erotice masculine şi feminine ale zilelor noastre, apoi cercul se închide prin reeditarea "petrecerii cu mama".

Celălalt versant al romanului este un colaj documentar alcătuit din jurnalele şi însemnările furate: diariştii sînt - în special - bătrînul profesor de filosofie al lui Cezar (singurul bărbat diarist din roman), enigmatica Deea (cu, între altele, "şapte dialoguri" absurd-fantaste şi un dialog "care le justifică pe toate celelalte), Ely - sora ei top-model -, un număr de voci feminine incerte şi, nu în ultimul rînd, mama tînărului. De jurnalul secret al acesteia Cezar îşi aminteşte în urma unui "diagnostic" pe care profesorul i-l pune în orb, adresîndu-se prezumatului hoţ al însemnărilor sale; jurnalul filosofului îşi programează astfel cititorul nedorit, acţionînd pe post de ghid terapeutic. Întoarcerea în casa acum pustie din satul bunicilor materni, urmată de găsirea jurnalului, are semnificaţia unei anamneze prin întoarcerea "la locul crimei". Însă anamneza va fi ratată, Cezar regresează pînă la stadiul puberal şi, reeditînd drama oedipiană, încearcă disperat să finalizeze actul pe care şi-l dorise cîndva, inconştient. Faptul că în locul mamei se descoperă agresînd-o pe Deea bulversează pînă la confuzie raporturile dintre fantasmă şi realitate; nu întîmplător, revelaţia cauzei magice care i-a modificat destinul va fi interpretată drept delir de către fată. Încercarea de eliberare - prin viol, incest sau sinucidere - din cercul magic al unei lumi damnate rămîne, oricum, o iluzie tragică.

Jurnalele intime colecţionate de Cezar sînt o imensă debara de obsesii (metaforă-cheie a romanului!) în care intră de toate: dorinţa irealizabilă a profesorului octogenar de a face amor cu femei tinere, reflecţii despre "condiţia umană" şi excursuri livreşti, scene dezlănţuite de sex torid şi părăsiri cinice, iniţieri sexuale adolescentine şi alte experienţe tulburi, "filosofii" de viaţă socială bucureşteană, istoria decepţiei amoroase a Deei ("prinţesa" sedusă şi abandonată de un manelist viril), viaţa conjugală searbădă a mamei lui Cezar şi dorinţa ei adulterină, tîrziu realizată, de a cunoaşte pasiunea în braţele unui amant de o noapte; reflecţii eseistice stau alături de dialoguri pasionale cu caracter erotico-pornografic, de confesiuni fantasmatice, poetizante, exaltate, manieriste sau oniric-suprarealiste, de melodrame consumiste. Registrele diaristice sînt foarte variate. Deşi dialogurile nu constituie neapărat punctul forte al romanului, iar monologurile ample sînt uneori aluvionare şi cam demonstrative, construcţia ritmată, dinamică, polifonică a cărţii vădeşte reale valenţe teatrale şi cinematografice - pornind de la acest text, un regizor ar putea da, cred, "lovitura". Influenţat vizibil de Otto Rank (dar deschis printr-un motto din Beckett), volumul nu trişează însă provocîndu-ne la o lectură vicioasă, aşa cum vicioasă e şi lectura simili-voyeuristă practicată de Cezar: furînd secretele cunoscuţilor, tînărul reeditează inconştient practica magică a "furtului de suflete" (de fapt: a furtului de vicii şi de suferinţe intime ale celorlalţi).

Cu o scriitură densă şi vitală, beneficiind de o schelărie epică fermă şi de o structură de adîncime complexă, acest roman suav şi abject, scandalos şi delirant, luxuriant şi colcăitor ca o junglă psiho-erotică impune, în pofida unor inegalităţi şi vulnerabilităţi, prin forţa tentaculară, acaparatoare. E de presupus că reacţiile adverse şi controversele pe marginea volumului nu vor lipsi. Dar nu e oare aceasta o precondiţie a succesului?
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer