Prefaţă la Duh şi contemplaţie

Citiţi un fragment din această carte.


Această carte se adresează creştinilor de orice confesiune şi, mai ales, miilor de indivizi din lumea modernă ce reflectează cu sinceritate şi care, deşi sunt foarte interesaţi de religie, se găsesc în imposibilitatea de a accepta creştinismul în formele în care ne este de regulă înfăţişat. Cu toate acestea, ea nu este o carte apologetică, fiind scrisă pentru a ne familiariza cu un subiect a cărui stranie neglijare a avut consecinţe dezastruoase: semnificaţia învăţăturii creştine. Căci marea majoritate a oamenilor, inclusiv clericii şi teologii de orice orientare, confundă semnificaţia religiei cu forma ei, iar în clipa când li se cere să explice semnificaţia, oferă doar o expunere încă şi mai amănunţită a formei.

Forma creştinismului este alcătuită din anumite doctrine şi precepte bazate în mare măsură pe evenimente istorice. Semnificaţia este chiar Dumnezeu, Realitatea Supremă, nu o idee pe care o concepem, ci o realitate pe care o experimentăm. Când este sesizată de către om, această semnificaţie ar putea fi numită "mintea lui Hristos", în sensul celor spuse de Sf. Pavel: "Gândul acesta să fie în voi, care era şi în Hristos Isus". Versetul se referă la acea experienţă mistică şi aproape imediată a lui Dumnezeu care, deşi este inefabilă şi nu poate fi descrisă cu exactitate, poate fi explicată suficient pentru a conferi expresiilor sale tradiţionale, dogmatice şi istorice, mult mai multă limpezime şi realitate decât transmit ele în prezent omului modern. Fără o înţelegere a acestei semnificaţii, doctrinele creştine sunt practic total ininteligibile, fiind condamnate să rămână simple formule lipsite de orice putere reală de a înrâuri sufletul, oricât de pricepuţi am fi în apărarea adevărului lor concret şi istoric. Faptele nu au o valoare prea mare în ochii noştri, până când nu cunoaştem câte ceva despre semnificaţia lor, iar aceasta nu poate fi găsită în faptele ca atare, ci în adevărurile şi principiile de ordin spiritual, în natura eternă a lui Dumnezeu, pe care faptele le exprimă.

Cititorul, mai ales cel aplecat spre critică, trebuie avertizat să nu încerce o clasificare strictă a manierei de interpretare ce va fi folosită cu ajutorul categoriilor deja existente. Ea nu va fi o abordare "gnostică" a creştinismului, care desconsideră aspectele sale materiale, sacramentale şi istorice în favoarea unei religii "pur spirituale", dar nici o abordare modernistă care, în schimb, le desconsideră în favoarea unei religii "pur morale" - dacă aşa ceva mai poate purta numele de religie. Adevărul doctrinei creştine şi forma lui consacrată vor fi acceptate ca atare, ca lucruri de la sine înţelese. Însă - fie că respectiva formă este adevărată sau nu - problema este că o cunoaştere a formei - oricât de amănunţită şi de aprofundată ar fi ea - este ceva cu totul diferit de o cunoaştere a semnificaţiei sale.

Această semnificaţie, care, totuşi, se situează în mare parte dincoace de limita inefabilului, a fost discutată şi explicată cu oarecare competenţă în scrierile patristice, dar i se acordă extrem de puţină atenţie în doctrinele, predica şi educaţia teologică a timpurilor moderne, astfel că ea este greu accesibilă marelui public. Studiul doctrinei creştine a ajuns în situaţia în care pădurea nu poate fi văzută din cauza copacilor; "principiile prime", cele datorită cărora întregul eşafodaj teoretic îşi capătă semnificaţia, sunt ignorate sau uitate iar creştinismul va fi lipsit de orice putere spirituală până la repunerea lor în drepturi, deşi, dată fiind natura procesului istoric, această repunere în drepturi va fi mai mult decât o simplă reiterare.

O carte de asemenea dimensiuni nu poate avea pretenţia de a interpreta în acest fel întregul domeniu al învăţăturii creştine, ocupându-se, simultan, şi de aplicaţiile practice ale respectivelor doctrine când semnificaţia lor este înţeleasă. Prin urmare, am fost nevoiţi să ne concentrăm în special asupra doctrinei privitoare la Întrupare, care este cât se poate de fecundă pentru scopul nostru, fiind chiar dogma centrală şi definitorie a religiei creştine. Mai mult, adevărul subiacent Întrupării este de o importanţă capitală pentru înţelegerea şi practicarea corectă a religiei mistice, care, separată de acest adevăr, se află mereu în pericolul de a deveni excentrică. După câte ştiu, niciun autor modern care se ocupă de aspectele mistice ale religiei nu a acordat Întrupării locul ei cuvenit şi specific.

Ar fi dificil să-i amintesc pe toţi cei cărora trebuie să le mulţumesc, pe toţi cei care m-au ajutat direct sau indirect să elaborez această carte, deoarece au fost atât de mulţi şi pentru că nu au făcut-o întotdeauna conştient. Doresc, însă, să spun cât sunt de îndatorat acelor nu puţini studenţi de la Northwestern University care, ceas de ceas, m-au agasat - de altfel, foarte agreabil - cu probleme spirituale, punându-mă în situaţia de a le găsi răspunsuri ce trebuiau să ţină seama de exigenţele unor minţi tinere, ancorate în modernitate şi, adesea, extrem de pătrunzătoare; sunt îndatorat şi reverendului A. A. Taliaferro, care a citit manuscrisul şi a binevoit să comenteze îndelung şi edificator pe marginea temelor sale centrale; domnului Harry Lorin Binsse pentru criticile foarte utile şi amicale, ca şi pentru sugerarea câtorva corecţii importante; şi, înainte de toate, soţiei mele care nu doar că "m-a suportat" pe perioada uneori tumultoasă şi mereu dificilă a scrisului, ci m-a şi încurajat activ, stând cu mine până mult după miezul nopţii, când aveam nevoie de ajutorul şi de sfaturile ei pentru a concepe multe dintre problemele ce apar în această carte.

(Alan Watts, Evanston, Illinois, 1947)