Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Cronici de atelier

Cărticica din adâncuri - Psalmii călătorilor


Adina Kenereş, pe marginea unei cărţi de Mihai Giugariu

12.12.2018
Editura Compania
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Mihai Giugariu
Psalmii călătorilor
Editura Compania, 2018



Citiţi un fragment din această carte.

***
Cărticica din adâncuri

Mihai Giugariu are de câteva decenii locul lui nobil în literatura română. Scrie romane şi nuvele aparent realist şi mereu atent la claritatea expunerii, de parcă - să nu uităm că a fost jurist de seamă al ţării! - ar ţine să evite aproximaţiile sau confuziile care ar risca să-l ducă, dintr-o simplă neglijenţă, în tribunal. Efectul e dublu: pe de-o parte, pe sub limpezimea intrigilor şi personajelor extraordinar de raţionale se insinuează suflul hazardului, al visului, al unui soi de altceva care îşi bate joc subţire de categoriile raţiunii; pe de altă parte, stilistica ascultă de un bogat fond cultural, de fineţe lexicală şi de ritm, ba chiar şi de eufonii minore, rotunjind până la urmă un text calofil.

De această dată, apropiindu-se de 90 de ani, Mihai Giugariu a scris, cu Psalmii călătorilor, un poem în proză tocmai pe tema acelui suflu care precede raţiunii şi tocmai cu maximă calofilie demonstrată. Un poem despre crez ca unic rost al existenţei - orice om, invariabil depozitar al unei misiuni, rătăceşte prin lume doar împins de dorul de a şi-o îndeplini. Un poem care se încolăceşte în cercuri reînnoite, ca Boleroul lui Ravel, dar care se compune obsesional din observaţii vizuale şi auditive, ca şi cum percepţia ar fi cea care domină totul, în timp ce elanurile, motivaţiile, judecăţile, timpul, voinţa grupurilor omeneşti ar fi condamnate să rămână cel puţin obscure, dacă nu chiar derizorii.

Un bărbat, o femeie şi un măgar animă acest poem în proză, parcurgând pământul - un alt nume pentru durata vieţii - într-o cadenţă amplă, simfonică, amintind la tot pasul imnurile biblice şi metaforele literaturii picareşti. Mihai Giugariu, "de toţi acceptatul" autor de volume realiste, pare să fi închegat abia aici "reala" sa parabolă.

(Adina Kenereş)

*
Oamenii sunt grăbiţi. Acesta este dictonul-lozincă, adevărul [...] despre factorul timp în relaţia dintre om şi mediu. Cititorul frunzăreşte cartea între două feluri de mâncare, în tramvai, pe scara rulantă. Citeşte din ce în ce mai puţin la masa de lucru. Lectura a devenit o activitate complementară, în sensul cel mai desăvârşit cu putinţă. Cititorul are sentimentul că, citind, pur şi simplu cheltuieşte timp. O cheltuială cu caracter aleatoriu, pentru că nu ştie încă de la început dacă îi va profita sau nu. De aceea, când îşi asumă riscul unei lecturi, pretinde să fie repede convins. Între el şi scriitor pare, uneori, să se poarte un dialog nerostit, amintind de intransigenţa personajului foarte ocupat care, surprins de stăruinţa celui ce vrea să obţină ceva de la el, îl somează: "Arată-mi ce ştii. Ai zece minute pentru asta!" Unii se supun. Se supun chiar mai înainte de a fi somaţi. O adaptare totală, necondiţionată, ca într-o operaţie de marketing în care se onorează o cerere, reprezentativă pentru un anumit model de consumator. Desigur, s-ar putea obiecta, pentru această ipoteză, că nu ne aflăm în faţa unui scriitor, ci a unui producător de literatură.

(Mihai Giugariu - «Într-o staţie de taximetre», Mărul lui Paris. Eseuri, Editura Eminescu, Bucureşti, 1980)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer