Nu voi face pe deşteptul.
În 2018, n-am fost consecvent, ci norocos în lectură. Starea presei şi problemele inepuizabile din redacţie - după cum vedeţi nu sunteţi singurii care îşi pot improviza un alibi derivat din job şi invincibil -, m-au ţinut tensionat şi mai departe de starea necesară cititului.
Aş fi terminat anul 2018 la pământ, dacă, într-una dintre acele discuţii pe drumul de la ziar înspre casă, când eşti transportat în noapte, golit de gânduri, n-aş fi întrebat: "Lumi, tu cum stai cu cititul anul ăsta?".
E vorba de colega mea Luminiţa Paul, cronicarul de tenis al gsp, jurnalist polivalent şi unul dintre cei mai dedicaţi cititori pe care îi cunosc.
Are şi ani în care termină aproape 100 de volume, şi nu uşoare, sud-americani luxurianţi sau francezi din generaţia nouă. Ca să strecori o recomandare de carte, să bagi o pilă în faţă pe lista Luminiţei, ai tot atâtea şanse cât să prinzi un lift la Mall.
Din întunericul maşinii, am auzit oftatul colegei mele şi m-am consolat cât de cât.
Iată recomandările anului 2018, ca de obicei, fără pretenţia criticului profesionist.
1. Cartea anului: Contextul: o parodie de Leonardo Sciascia, Editura Humanitas.
Apărut în Italia anului 1971 şi republicat în 2018 în România de către Humanitas, romanul lui Sciascia descrie, cu străfulgerarea unui vrăjitor, exact ceea ce trăim noi azi. Noi, nu doar românii, noi, oamenii, în general.
Pretextul e cel al intrigii unui roman poliţist, dimensiunea e încurajatoare, are numai 146 de pagini, însă nu e o "carte de aeroport", căci simţi nevoia să te opreşti deseori cu creionul în mână.
Contextul: o parodie arată cum Puterea gestionează destinele individuale, de cele mai multe ori cu cinism şi lipsă de grijă faţă de nevoile omeneşti.
"În sistemul nostru, sfântul mir care consfinţeşte puterea e dispreţul", spune unul dintre personajele romanului.
Şi acesta este doar începutul. Vi se pare cunoscut?
"Sistemul îţi permite să ajungi la putere prin dispreţ; dar numai ticăloşia, exerciţiul ticăloşiei o legitimează"
Sau această descriere impecabilă a naturii relaţiei dintre stat, justiţie şi servicii secrete, pe de o parte, şi cetăţean, de cealaltă parte.
"Stau la mijloc", povesteşte un ministru, "şi alternez protecţia cu ameninţarea. Cu cât ei cred mai mult în ameninţare, cu atât eu ridic preţul protecţiei".
La cărţi de beletristică, au mai punctat Ordinea de zi a lui Eric Vuillard, editura Litera. E o descriere tulburătoare prin concizia ei a implicării lumii afacerilor în ascensiunea nazismului în Europa.
Ultima recomandare de la această categorie e cea a unui roman oricând candidat pentru primul loc: ediţia din 2018 a Pacientului englez a lui Michael Ondaatje, editura Polirom. Folosim rar, şi e bine că e aşa, cuvântul capodoperă. În acest caz, uzul e legitim.
Romanul Pacientul englez depăşeşte filmul lui Anthony Minghella, el însuşi o realizare memorabilă. Cartea a câştigat Golden Man Booker Prize 2018 pentru cel mai bun roman distins cu The Man Booker Prize în ultimii 50 de ani.
Dar, înainte de orice, e o realizare literară pe care o poţi citi la fiecare etapă a vieţii, pentru că îţi vorbeşte cu o voce specială, dedicată ţie. Iar traducerea realizată de Monica Wolfe-Murray merită o reverenţă. Evul Mediu va veni la noi abia când ne vom pierde traducătorii.
2. Romanul de non-ficţiune al anului: Minotaurul global de Yanis Varoufakis, Editura comunicare.ro
Ministrul problemă al Greciei, copilul teribil "de stânga", pe scurt am fost un fraier când am privit cartea cu suspiciune!
În Minotaurul global, Varoufakis îşi respectă statutul de profesor la Universitatea din Atena şi de profesor invitat la Universitatea din Texas. El discută, în cifre şi exemple concrete, despre cum pacea postbelică s-a construit pe instinctul redistribuirii bogăţiei.
Instinct sănătos care, la un moment dat, a fost alterat iar azi e căutat cu disperare la rubrica de obiecte pierdute a istoriei. Împreună cu pacea socială.
O carte despre faptul că solidaritatea economică nu înseamnă slăbiciune, ci luciditate.
Alte două cărţi de non-ficţiune pe care vi le recomand sunt Imperiul - cum a creat Marea Britanie lumea modernă, de Niall Ferguson, editura Polirom. Ferguson este un clasic al melanjului dintre istorie şi economie, iar volumul apărut în 2018 la noi este unul dintre cele mai reuşite ale sale.
Cealaltă recomandare este atipică şi emoţionantă şi vine de la editura Martor, a Muzeului Naţional al Ţăranului Român.
Scrisori de pe front, după un concept editorial de Mirela Florian, cu o echipă de documentare alcătuită din cinci oameni şi cu grafica magnifică a Carlei Duschka, întrupează ceva ce la noi se vede foarte rar! E vorba de un volum compus din cărţi poştale şi scrisori ale combatanţilor pe fronturile româneşti din Marele Război, Primul Război Mondial.
"E o carte a omenescului desăvârşit, a nimicurilor care fac viaţa şi războiul, a celor care au dus greul luptelor, au suferit cel mai tare", observă, în prefaţă, scriitorul Filip Florian.
Dacă există o carte care mi-a însoţit anul, răsfoită la bine şi la greu, aceasta este.
3. Romanul poliţist al anului: Închide ochii strâns de John Verdon, Editura Paladin
Închide ochii strâns e a doua întâlnire a detectivului Dave Gurney cu publicul nostru şi e cea mai bună de până acum. O carte care e mai mult decât un roman de acţiune, prin dozajul dintre nebunia lumii şi datoria împlinită a profesionistului, plătită scump, e adevărat.
John Verdon are merite cu atât mai mari de vreme ce în 2018 i-a învins pe John Grisham cu Informatorul, apărută la RAO, una dintre cărţile extrem de reuşite ale "fabricii de romane Grisham", şi pe Lee Child cu Filiera de la miezul nopţii, editura Trei.
4. Cărţi mai vechi de neratat: Infamii mărunte de Panos Karnezis, şi Care-i treaba cu homarul? de David Foster Wallace
Panos Karnezis, scriitor de origine greacă stabilit în Anglia, este unul dintre romancierii care străpung marketingul industriei cărţii prin volume care au savoare, scriitură, nu subiecte la modă.
Infamii mărunte a apărut la noi în 2002, la editura Leda, şi am găsit-o după ce citisem o altă carte a lui Karnezis. Povestirile din Infamii sunt crude şi parfumate.
Care-i treaba cu homarul? vine din cu totul altă zonă, iar David Foster Wallace este, fără nicio exagerare, unul dintre cei mai inteligenţi eseişti care s-au pus vreodată pe scris.
Truda celor două traducătoare de la editura Black Button Books, Anca Dumitrescu şi Lavinia Gliga, este nepereche, tocmai pentru că David Foster Wallace este atât de dens că nu încape acul printre rândurile sale. Mulţumiri din inimă!
5. Presă
Pentru mine, şi nu am pretenţia de a vorbi în numele nimănui, Press One este publicaţia anului în 2018. Două vorbe despre liderul proiectului, Mihnea Măruţă, pentru că, de obicei, cei care calculează bugetele, caută oamenii sau editează textele rămân undeva în fundalul poveştilor de succes.
Faptul că Press One este o reuşită i se datorează, în primul rând, lui Mihnea Măruţă. Sigur că are un investitor, dar capitalismul nu e despre bani, e despre valoare, că bani se mai găsesc, dar manageri care să creadă în presă, mai rar.
Mihnea e exact, încăpăţânat şi tonic şi aşa e şi siteul condus de el.
Evit să remarc, în antologia anului, lucruri care ţin de publicaţiile la care lucrez, dar cum n-am nicio contribuţie pot să spun că privesc cu admiraţie şi respect investigaţia lui Justin Gafiuc din Gazeta Sporturilor despre abuzurile psihice şi fizice de la lotul naţional de judo.
Cine crede că povestea va trece se înşală. După o vorbă de pe alt continent: fetele acestea vor creşte mari şi vor răsturna lumea bărbaţilor care le-au chinuit!
În privinţa frazelor din presa anului 2018, m-a marcat ideea exprimată direct şi sincer că România îşi împuţinează şansele cu fiecare kilometru parcurs de un tânăr în direcţia Occident. E genul de evidenţă pe care e greu s-o aşterni în cuvinte, fără clişee.
"Denisa îşi pune ochelarii în toc, tocul în buzunarul-plasă prins pe scaunul din faţă. Îşi lasă tâmpla pe gluga moale, aşezată cu grijă pe geam. România pierde potenţial cu fiecare pui de somn pe care fata îl trage mai aproape de Austria"
"Ce înseamnă destul, când decizi să-ţi împachetezi rădăcinile şi să pleci spre pământ mai fertil?".
Să-ţi împachetezi rădăcinile şi să le deschizi, altundeva, ca nişte picioare telescopice, să le aduni ca pe piesele din jocul de Marocco, cu speranţa că nu vor cădea.
Citatele sunt din reportajul Oanei Moisil, Cei care pleacă, realizat pentru Recorder.
Vă mulţumesc tuturor, un 2019 cu bucurii!
*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2018 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 20 ianuarie 2019. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar rămasă încă valabilă. (Redacţia LiterNet)