Viaţa ne găseşte, în cele din urmă, pe toţi - Un gentleman la Moscova

Citiţi un fragment din această carte.


Aşa cum se întâmplă de multe ori cu cititorii împătimiţi, cartea potrivită îşi găseşte drumul către ei exact atunci când îi simt nevoia. Cam asta mi s-a întâmplat mie cu cartea lui Amor Towels, Un gentleman la Moscova apărută la editura Nemira la sfârşitul lui 2018. Fără chef, după o iarna care s-a arătat generoasă în a-şi arăta puterea, aşteptând cu nerăbdare primăvara, aveam nevoie de o carte care să mă facă să mă simt mai bine, să mă poarte într-o lume diferită de cea în care trăiesc. În cartea lui Towels te ghemuieşti efectiv şi te înfăşori în căldura ei ca şi cum te-ai înveli cu pledul preferat. Îţi dă un sentiment de bine, de lucru aşezat, îţi aduce aminte că uneori este în regulă pur şi simplu să te bucuri de clipele de răgaz, să nu te simţi vinovat că preferi să îţi petreci timpul cu o carte, un ceai sau un prieten în loc să te ocupi de lucruri practice şi serioase.

La starea de bine contribuie în mare măsură modul în care autorul îşi gândeşte şi construieşte personajul principal. Contele Aleksandr Ilici Rostov are un mod elegant de a privi viaţa, o demnitate şi o prestanţă greu de găsit printre contemporanii noştri. Contele, cum îi spune cam toată lumea, prieteni sau duşmani, este obligat în anul 1922 de Comitetul de Urgenţă al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne să nu mai părăsească Hotelul Metropol din Moscova niciodată, iar dacă o va face să fie împuşcat. La data acestei hotărâri contele are treizeci şi trei de ani. Suntem în plină perioadă stalinistă, astfel că nu putem să nu ne gândim că spre deosebire de soarta altor duşmani ai poporului, cea rezervată personajului nostru arată o mare clemenţă. Fără să vreau, primele pagini ale cărţii m-au dus cu gândul la cartea dureroasă a Lenei Constante, Evadarea tăcută, în care pictoriţa şi stenografa româncă îşi povesteşte experienţa concentraţionară, ne vorbeşte despre viaţa de toate zilele într-o celulă, viaţă trăită singură an după an, lună după lună, zi după zi, oră după oră, minut după minut, secundă după secundă. Diferenţa dintre cele două cărţi este izbitoare şi, în acelaşi timp, îi dă cărţii lui Towels o notă de neverosimil, de poveste cu happy end şi, în acelaşi timp, te face să priveşti, cel puţin la început, cu neîncredere plângerile şi tristeţile contelui rus. Treptat, acesta te cucereşte prin şarmul, spiritul, modestia şi bunătatea cu care îi priveşte pe cei din jur şi ajungi să te bucuri de carte pur şi simplu. Îţi dai seama că prin romanul său, autorul nu şi-a dorit să reflecte duritatea şi crimele unei epoci întunecate şi nici suferinţa pe care acele vremuri au creat-o, ci să aducă o odă vieţii, bunul gust şi artei de a trăi frumos şi demn în orice împrejurări. De altfel, referirile la epoca stalinistă sunt oarecum superficiale, nu se insistă pe ele decât în măsura în care afectează direct personajele sau hotelul Metropol. Zidurile hotelului sunt o pavăză în faţa lumii de dincolo, ecourile acesteia fiind filtrate şi ajung la noi doar prin intermediul celor care lucrează sau se cazează la hotel.

Contele Rostov îşi trăieşte, aşadar, o mare parte din viaţă între pereţii hotelului, ceea ce se dovedeşte până la final unul dintre cele mai bune lucruri care i s-ar fi putut întâmpla. Pentru că în hotel o cunoaşte pe fetiţa Nina, cea care îi deschide uşile întregului hotel şi îl familiarizează cu toate cotloanele lui, cea care îi oferă, neaşteptat, bucuria şi responsabilitatea de a deveni, prin adopţie, părintele unei alte copile, Sofia. Tot în hotel îşi cunoaşte marea dragoste, pe Anna Urbanova şi îşi face prieteni buni şi de nădejde, punându-şi la lucru talentele de om de societate, rafinat şi cunoscător al regulilor şi etichetei. Conversaţiile spumoase, ironia cu care îşi priveşte propria soartă, bucuria pe care i-o aduce o masă bine pregătită şi o mâncare excelent gătită, toate fac parte din viaţa şi modul de a fi al contelui Rostov. Odată cu el ne bucurăm şi noi de tot felul de mărunţişuri, de faptul că învaţă să îşi coasă singur un nasture, simţim împreună cu el aroma mierii de albine făcută din polen cules din tărâmuri de poveste, realizăm că satisfacţiile vieţii sunt uneori mărunte, dar valorează mai mult decât poziţiile sociale sau banii din bancă. Contele este exponentul unei lumi în care timpul avea altă valoare după cum reiese şi din povestea ceasului care nu bate decât de două ori pe zi. Tatăl contelui ceruse un astfel de ceas pentru că el credea că omul trebuie să aibă mare grijă de viaţă, dar nu şi de ceas. Aşadar, ceasul trebuia să sune o dată la doisprezece, la prânz, pentru că acela era un moment de judecată. La ora aceea omul harnic, trezit de dimineaţă, putea să se laude că a făcut tot ceea ce îşi propusese pentru ziua respectivă. Aşadar, după-amiaza nu trebuia să depindă de ceasul de la vestă, ci să fie un timp al libertăţii, al plimbărilor, întâlnirilor cu un prieten sau al lecturii. A doua oară, ceasul suna la orele doisprezece noaptea, dar omul nu ar fi trebuit să îl audă niciodată pentru că la ora aceea ar fi trebuit să doarmă. Dacă îl auzea, atunci ar fi trebuit să îl considere o mustrare pentru faptul că nu era deja în lumea viselor.

Towels reuşeşte să te acapareze şi să te seducă. Te face să îţi doreşti să simţi gustul unei supe bouillabaisse, să recunoşti ingredientul secret dintr-un preparat, să ştii cum se taie sparanghelul cu cuţitul special creat pentru acest lucru. Eşti conştient că puţini dintre noi se mai pricep la asemenea fineţuri cum spun unii sau inutilităţi după cum spun alţii, dar înţelegi totodată că am pierdut ceva din savoarea şi bucuria vieţii date de aceste mici detalii atunci când am renunţat la ele şi nu le-am mai găsit rostul. Farmecul cărţii se păstrează şi în traducerea românească realizată de Dana Ionescu căreia îi ierţi micile scăpări cum ar fi traducerea Terorii Roşii (Red Terror) - termen consacrat ca Spaima Roşie.

Poveştile personajelor se întrepătrund şi fiecare îţi devine un companion plăcut pe toată durata lecturii. Pentru a le da viaţă, scriitorul nu apelează la descrieri lungi şi plicticoase ci preferă să îi construiască din mici gesturi şi interacţiuni cu personajul principal. Cartea este asemenea unui fel de mâncare rafinat la care se mai adaugă rând pe rând câte un ingredient care îi sporeşte savoarea şi farmecul. Este, de asemenea, o meditaţie pe marginea vieţii care pare a ne spune că indiferent de circumstanţele în care suntem prinşi, viaţa va găsi o cale ca să ne ajungă din urmă şi să ne ducă acolo unde avem de ajuns. Pentru că, după cum spune contele, laşi circumstanţele să te controleze sau alegi să le controlezi tu pe ele încercând, astfel, să obţii ceea ce este mai bun din ce îţi oferă viaţa. Mă bucur că va urma o ecranizare care îl va avea pe Kenneth Branagh în rol principal pentru că avem nevoie de poveşti frumoase şi aşezate în care lumea să îşi mai dezvăluie din frumuseţe. Aşadar, dacă aveţi nevoie de o carte care să vă ridice moralul, să vă facă să suportaţi mai uşor sfârşitul acesta de iarnă, Un gentleman la Moscova este o alegere potrivită.