După slăbiciunea braţului meu, n-aş fi putut niciodată să fiu călău. Nici un gît n-aş fi reuşit să tai cum trebuie, în nici un fel. În mîinile mele, arma s-ar fi împiedicat nu doar în nobilul obstacol al osului, ci şi în muşchii din regiunea gîtului, la acei bărbaţi obişnuiţi cu efortul, cu rezistenţa. Şi totuşi, într-o bună zi, se prezentă la moarte un condamnat cu un gît într-atît de alb, într-atît de subţire, încît fu revăzută candidatura mea la postul de călău; condamnatul fu adus în faţa uşii mele şi oferit spre tăiere. Cum avea un gît lung şi delicat, ar fi putut fi retezat ca o felie. Mi-am dat seama imediat, era într-adevăr tentant. Cu toate acestea, am refuzat în mod politicos, mulţumind, în acelaşi timp, din toată inima. Aproape imediat apoi, am regretat; dar era prea tîrziu, călăul de serviciu îi tăia deja capul. I l-a tăiat cît se poate de banal, ca pe orice alt cap, după obişnuiţa pe care o avea tăind capete, fără vreun interes oarecare, fără măcar să vadă diferenţa. Atunci mi-a părut rău, mi-a fost ciudă şi mi-am reproşat că am refuzat în grabă, nervos şi aproape fără să-mi dau seama. _____________ Henri Michaux, « Le bourreau », extras din Entre centre et absence, în volumul Plume, Paris, Éditions Gallimard, NRF, 1963, p. 31-32. Traducere din limba franceză de Luiza Palanciuc. |
0 comentarii
Arhiva rubricii
Pieuse ballade du fond des fonds / Baladă cuvioasă din adîncul adîncurilorBûcher d'Héraclès / Rugul lui HeraclesIl y avait autre chose... [fragment] / Era altceva... [fragment]Les pierres parlent / Pietrele cuvînteazăLa Mort devant / Cu Moartea înainteToate articolele din această rubricăRubricile categoriei
Poezia săptămâniiNichita StănescuDiscursuriTranslatioPictografiiEpistole indiscreteCrime perfecte (în La minor)Legile HazarduluiPublicitate