Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Eva


Valerica Mitu

06.04.2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Ea:
- I just want to fall in love, darling, spuse ea, expirând fumul de ţigară, cu capul aţintit în sus, sprijinită într-un colţ de masă şi cu lumina difuză revărsându-i-se pe gât. Purta o bluză neagră, cu umerii goi, cam subţire pentru temperatura camerei, dar nu-i mai păsa. Dacă decisese să ia loc pe scaunul acela de lemn vechi, într-o cameră de o curăţenie îndoielnică, nu mai avea importanţă dacă se încadrează în peisaj sau nu.

(Jumătate de scenă este luminată, cealaltă este în complet întuneric. Din când în când, ea fumează, vrea să înceapă o frază şi se opreşte, ducând mai degrabă ţigara spre gură, renunţând şi la acest gest - mişcări întrerupte. Lampa se leagănă de la o adiere insesizabilă, venind cine ştie de unde. În partea întunecată a scenei se aude câte un râs de copil, o palmă trasă cuiva, un fluierat, o melodie cântată la o orgă electronică - "Iar noi, iar voi, cei ce marea iubiţi, / La noi la Constanţa veniţi!". Un şuierat de tren, un avion, zgomot de pahare ciocnite şi râsete de îndrăgostiţi, câteva note de mandolină şi valurile mării.)

- Parcă miroase a portocale aici la tine. Mirosul ăsta îmi aminteşte de ceva... de 19 trandafiri, de un bărbat în lesă tras de un preot. Sau poate era Godot? Ori regele Lear? Iartă-mă, cred că încurc amintirile. Mai bine mi-aş umple buzunarele cu pâine, căci nu se ştie câte zile vom sta în barcă. Aşa mi-a promis, că va veni o barcă să ne ia şi să ne ducă departe de aici, spre un nou început, mai curat, fără fum şi fără scrum. O experienţă nouă. Sau poate să ne ducă în ispită...

(Tăcere. Începe aceeaşi serie de mişcări întrerupte şi de sunete din partea întunecată a scenei. După ce sunetele se opresc, ea se îndreaptă brusc pe scaun, de parcă a auzit ceva sau şi-a amintit ceva, îşi pune un picior peste celălalt, îşi dezgoleşte puţin gleznele, îşi dă părul pe spate, sigură pe sine şi cuceritoare.)

- Ţi-am spus că vreau să devin colecţionar? întrebă aproape zeflemitoare. Ce fel de colecţionar, mă întrebi? Ştiu şi eu.. de suflete.. de zâmbete, de flori, fete sau băieţi, melodii sau cântăreţi (aici enumeraţia e recitată ca în jocul de copii). Am uitat continuarea. (Izbucni în râs, apoi deveni brusc serioasă.) Ce ne facem dacă uităm continuarea vieţii? Rămânem într-o piua continuă? Poate că asta este, de fapt, viaţa: o pauză din mersul firesc al unui ceva mai presus de noi. Mi-au spus să fac copii. Auzi, copii! De parcă eu sunt o reîncarnare a Evei! Asta văd toţi într-o femeie: o ispită şi o fragilitate a firii, o morală îndoielnică. Dar nu o să-ncep să vorbesc acum despre morală. Mai toate cuvintele şi-au pierdut sensul. S.O.S, lumea asta pierde sens! Şi noi? (Trage cu sete din ţigară şi se sprijină de scaun. Se aud valurile mării.) Când vine barca aia?

(Pe peretele din faţa mesei apare proiectată o umbră: un cuplu care merge, aleargă, cei doi se ţin de mână, se îmbrăţişează, apoi îşi dau drumul şi cele două umbre se îndepărtează una de cealaltă, mergând în direcţii opuse, stânga - dreapta. Proiecţia dispare. În tot timpul acesta, ea fumează, fără a se uita la perete. Se ridică şi începe să cânte: "Suntem marinari ce pe mări hoinărim, / Ne place viaţa şi ştim s-o trăim, / Iar noi, iar voi, cei ce marea iubiţi..." Se opreşte.)

- Aşa trebuie să fie când eşti pe mare. Mă antrenez pentru sosirea bărcii. Va trebui să le ridic moralul, să ridic paharul sus (face gestul ridicării unui pahar, fără a avea unul în mână) şi să închinăm în cinstea abisului care ne înghite pe toţi, încetişor, cu fiecare secundă ce trece. Poate că vor fi manifestaţii, vor protesta şi vor vrea să mai rămână, dar barcagiul e de neînduplecat. Vor încerca să-l păcălească, poate, cu o cafea, o bomboană, vor spune că şi-au uitat un lucru important acasă şi-l vor ruga să-i aştepte, că doar oameni suntem cu toţii, trebuie să-nţelegem, să iertăm, să mai închidem un ochi, să mai umplem un buzunar. Vor implora, o, cum vor implora, sărmani ignoranţi! Vor face apel la numele şi (p)renumele lor, tu ştii cine este tatăl meu, socrul meu? Când vor afla, va fi vai şi-amar de pielea ta! Vor scuipa, vor înjura, vor scânci, numai-numai vor îndupleca un barcagiu orb, surd şi mut. Bieţii de ei! Bieţi gândaci! Striviţi în ego-ul lor de un neica nimeni. Se vor potoli, într-un final, vor mai răbufni de 2-3 ori şi apoi... tăcere. Tăcerea marelui Univers. Cea mai sinistră dintre tăceri? Cam câte feluri de tăcere crezi că există pe lumea aceasta a noastră? Câte suflete, atâtea tăceri? Nu putem, oare, să găsim numitori comuni şi să le restrângem numărul, să le categorisim? La o adică, mereu a fost mai simplu aşa. Gândeşte-te la zodii! Ei, cum ce au a face zodiile? Trăsături comune pe care fiecare om născut sub un anume semn nu le vrea, dar şi le însuşeşte, căci aşa e firea umană: tot ce respingem se află deja în noi. Eu zic că sunt 5: tăcerea mieilor, tăcerea îndrăgostiţilor, tăcerea pământului, tăcerea cerului (mai ales!) şi tăcerea apei. Ce vrei să spui? Focul nu tace niciodată, nu ştii? Ai uitat cum i-a luat minţile lui Unu al Mirandei?[i]. Îşi scuipă în sân, apoi se aşeză pe scaun.

(Monologul de mai sus va fi însoţit de câteva mişcări de mâini, câţiva paşi în susul şi în josul scenei, pătrunsă de povestea oamenilor fără speranţă. După ce se aşază, îşi reia postura de indiferenţă, cu ţigara în mână, fără s-o ducă la buze, sprijinită de masă. Se reia suita de mişcări şi sunete din partea întunecată a scenei. Da, acesta este un laitmotiv, un refren, o delimitare a pseudoactelor acestei pseudopiese.)

- Nu toţi sunt ca noi, să se poată-ndrăgosti nebuneşte de o nălucă, de o privire, de un zâmbet. Anul 2019 prevede o predispoziţie spre întâlniri a unor străini. Mulţi străini, ca nişte umbre, care vin să ne astupe lumina interioară şi să ne întunece. Sunt prea sumbră? Am lăsat garda jos, nu mă mai ascund. Asta e poezie, dragul meu, dacă nu ai înţeles până acum. Tot monologul acesta al meu e o înşiruire de versuri, eu sunt doar instrumentul sau canalul de comunicare, nimic mai mult, căci prin noi grăieşte daimonul, noi nu deţinem controlul a nimic, suntem doar nişte jalnice obiecte în înfăptuirea operei de artă a Creatorului. Însă cine este Cititorul Model? Jucăm dublu rol? Sau Creatorul ne joacă feste? El Profesor. Cine este el? Sau cine este ea? De ce rolurile importante, precum funcţiile de conducere, sunt denumite prin substantive masculine? Cum s-a făcut trecerea de la matriarhat la patriarhat? Sunt o feministă? Sunt misogină? Misandră? Cine sunt eu? Şi, mai ales, cine eşti tu? Îţi vorbesc, dar nu te cunosc. Sufăr de o completă amnezie. Cunoaşteţi vreun vraci să mă trezească din acest somn? Parcă aşteptam o barcă. Eu şi Iona! Aşteptăm bărcile de salvare. Eu şi refugiaţii- οι πρόσφυγες. Fugiţii înainte. Cine ar mai alerga înapoi? La stadiul embrionic. Cine s-ar mai avânta într-acolo pentru a se naşte din nou? Sau în stadiul molecular? E real? Cine sunt eu? Cine eşti tu?

(Refrenul de la Iris, Goo-Goo Dolls pe fundal. Ea se balansează pe scaun, fumează, râde, cere un pix şi o hârtie către public şi cineva i le oferă. Se aude iarăşi marea.)

Mirată:
În nopţile noastre cu mandoline
cu trandafiri şi şampanie,
te-am iubit.
Te-am iubit dincolo de bule,
dincolo de papucii aruncaţi la furie
sau de replicile acre despre casa ta mică
dincolo de complexul tău de abandon
sau complexul meu de respingere
dincolo de bileţelele împrăştiate pe birou
sau de tantrumurile mele
erai atom din atomul meu
eram celulă din celula ta
în toată tăcerea dintre noi.
Şi revin obsesiv la tine
de câte ori miroase a mare.

Cât de demnă de milă e fetiţa asta, creatoarea mea? Of, aproape că mă dezamăgeşte: m-a scos din mâna ei şi nu-mi dă nimic vrednic de a se-ntipări în mintea ta (da, cu tine vorbesc, tu cel care mă citeşti acum şi către care fac un apel disperat: salvează-mă din plictiseala asta, modelează-mă după bunu-ţi plac, dă-mi un nume şi joacă-te cu mine, dă-mă în leagăn, îneacă-mă în mare, aruncă-mă în foc sau în braţele vreunui Adonis, numai scapă-mă de aici, acum, până se închide paranteza)[ii], doar mă ridică şi mă aşază pe un scaun cam vechi şi mă afumă cu ţigările astea. Ştii, are o obsesie şi pentru ţigări, nu doar pentru el. Am rugat-o să le scoată din scenariu, dar înţeleg acum că sunt unele forţe lăuntrice mai puternice decât conştiinţa noastră. Parcă era o barcă...

- Nu cumva era o navă? Spre o nouă planetă. Dar cine ar putea lăsa totul în urmă spre a se îndrepta spre altceva, complet nou, complet necunoscut? Să renunţi la mamă, la tată, fraţi şi surori, casă, masă... pentru totdeauna? Să rămâi cu nişte amintiri care-ţi încătuşează sufletul. Poate că libertatea e pierderea memoriei sau, mai degrabă, a sentimentelor. O turmă de sociopaţi. Nu sunt fan SF, nu mă înţelege greşit. Şi eu îmi doresc să scap de aici. Nu, nu e vorba de norme, de moralitate, de apăsarea pixului ăstuia pe hârtie care mă gâtuie cum vrea el, ci de o eliberare absolută, fizică şi psihică, spirituală şi emoţională. Să fie soluţia în purificarea prin foc, în anamneză, în ruperea rândurilor? Da, ştiu că aştept acea barcă. Parcă aud valurile, parcă aud vâslaşii. Ştii, cred că de limbaj trebuie să ne eliberăm. Cred că de acolo porneşte totul. Dacă am găsi calea ca fiecare informaţie ce ajunge la creierul nostru să nu mai fie translatată în limbaj sau să rupem lanţul cauzalităţii, să nu se mai producă reacţiuni pentru fiecare acţiune... Da, aud şi vocile din depărtare. Cântă... Sunt veseli. O barcă pe valuri pluteşte uşor... dar cine îngână un cântec de dor? E doar Charon ce vine în zbor... cu-o monedă ne vindecă rănile ce dor... (Strofa se cântă normal.) Acestea erau versurile, nu? Sau poate le confund. Nu era Charon, ci Hades care vine pe valuri de tsunami s-o răpească pe Europa, deghizat în şarpe, cu-n măr în gură. Schema asta a-ncercat-o şi Adam cu mine. I-am spus că mie nu-mi plac merele şi că trebuie să mai lucreze la recuzită. Dar crezi că m-a ascultat? După câteva zile, meşterea la cutia Pandorei şi, absorbit cum era, nu a văzut când Euridice s-a împiedicat şi a căzut în ea. Iată câte jertfe fac femeile pentru artă! Toate se sparg în capul lor sau, în orice caz, sacrificiul lor este necesar. Femeile prevesteau viitorul, femeile prezervau viaţa după război, femeile erau vrăjitoare, femeile, cu puterea lor de a crea din nimic. Să insufli viaţă unei opere de artă necesită transferul de suflu vital de la un obiect animat la unul inanimat. Prima lege a artei. Eu cui trebuie să-i sug vlaga din vene pentru a supravieţui? Poate vrei să dansăm puţin înainte?
"O barcă pe valuri pluteşte uşor, / Dar cine îngână un cântec de dor? / Nu, nu e vântul, nici Dunărea nu-i, / E doar lopătarul şi cântecul lui..." Hai, cântă cu mine, public drag, cititor drag!

(Se ridică şi începe să se unduiască repetând strofa, pufăind din când în când din ţigară.) Am dansat, odată, demult, cu el, strâns îmbrăţişaţi, goi, cum ne-a făcut Dumnezeu. Un dans scurt, cam cât e viaţa de scurt. Apoi marinarul meu, sau lopătar, ce era, şi-a luat zborul ca un actor grăbit. Asta să fie barca pe care o aştept? Sau Leviathanul?

(Pauză de 5 minute cu acelaşi laitmotiv de râsete, jocuri, cântec de mandolină şi valurile mării. Tot ce urmează e în crescendo.)

- Eu sunt Tiamat, zeiţă creatoare şi monstru al haosului, sunt întruparea dihotomiei limbajului, sunt tot ce curge prin venele tale, prin venele mele, sunt bine şi rău la un loc, normalitate şi nebunie închistate în aceeaşi monedă. Sunt suflu de viaţă şi suflu de moarte şi-ţi umblu pe sub piele ca nişte ace, ca nişte furnici, scorpionul lui Megadeth, te ucid încet în timp ce-ţi ofer plăcere, o pânză peste ochii tăi, o fata Morgana - speranţa apei în deşert. Eu sunt barca pe care o aştept cu atâta înfrigurare. Nu am crezut, sunt atee, şi totuşi am dumnezeii mei care-mi călăuzesc fiece pas şi gând şi cuvânt, sunt Discordia, sunt mărul, sunt şarpele ce ţi se încolăceşte în jurul gâtului şi-ţi şopteşte cuvinte de amor, sunt ruşinea pe care o simţi când îţi vezi goliciunea şi vagabondul murdar ce doarme pe străzi în propria-i urină, plin de fecale, sunt cea mai frumoasă poezie a soarelui, sunt muzica planetelor şi lumina din peştera lui Platon, sunt fecioara albă şi pură ca floarea de cireş la care visa Eminescu, poeţii mi-au închinat poezii şi şi-au jertfit sufletele pentru mine, sunt Lady of Shalott a lui Tennyson, sunt demonul din visul lui Henry Fuseli, Rai şi Iad într-un singur corp, sunt răsuflarea caldă pe obraz a iubitului ce te trezeşte dimineaţa, promisiunea unei vieţi tihnite în doi pe malul Egeei, sunt coşmarul din care parcă nu te mai trezeşti, disperarea de a nu mai găsi o barcă de salvare, sunt cele 7 cercuri ale infernului lui Dante şi salvatoarea Ioana d'Arc. Eu, dragul meu, cea pe care o vezi aici, fumând, în faţa ta, chinuită de fantasmele trecutului şi de aşteptarea unei bărci ce nu mai vine, ei bine, eu... Eu sunt Eva!


[i] referinţă la Povestea focului, publicată pe LiterNet, aici.
[ii] paranteza va fi afişată pe un ecran sau proiectată. Restul replicii va fi adresat publicului.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Un loc mai bun (o piesă de 10 minute), Andi Gherghe (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Cum nu s-a făcut bunicul neamţ, Virginia Burduja (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Sonia (şi bărbaţii din viaţa ei) (III), Argentina Firuță (5.0/5 - 7 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Sonia (şi bărbaţii din viaţa ei) (II), Argentina Firuță (5.0/5 - 6 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Premianţii taberei creative Scris de tine, Braşov 2019, Autori diverşi (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Praful de pe tobă
Sageata autoficţiuni
Sageata Înaltă ordine de idei
Sageata Sticla cu cerneală
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Totul pe alb
Sageata Pentru cine bat străzile
Sageata Autorul


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer