Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Dialoguri  Sageata  Interviuri

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Îmi place să am răspunsuri pentru toate întrebările pe care mi le-aş putea pune în scenă - 10 pentru FILM la TIFF, 2019


Daniel Chirilă, un interviu cu Tudor Morar

31.05.2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
După Alina Mîndru care a făcut parte din programul "10 pentru FILM la TIFF 2018", Frilensăr, platformă de teatru independent, are în 2019 alţi doi membri care au fost selectaţi ca propuneri de viitoare feţe pentru filmul românesc contemporan, şi nu numai. După ce am stat de vorbă cu Tiberiu Enache ca de la amic la amic despre teatru, film şi aşteptări, a venit rândul lui Tudor Morar. Aparent Înaintea erei noastre şi ce-am mai făcut noi prin independent şi festivaluri le-au atras atenţia celor din industrie. L-am cunoscut pe Tudor la Gala HOP 2016, atunci când practic am concurat pentru premiul "Cea mai bună trupă de actori". Nu ştiu nici acum exact de ce am câştigat noi cu Lorenzo± şi nu au câştigat ei cu Visul lui Ariel. Tudor era absolut delicios, un Caliban dat cu nămol care cânta la pianină şi care umplea o scenă goală cu mimica, pauză, privire şi comic. De acolo i-am propus să lucrăm pentru Înaintea erei noastre unde Tudor cucereşte cu ritm şi verb, unde e cât se poate de inventiv, şi cât se poate de natural şi dezinvolt fără a respecta vreo regulă esenţială de firesc, şi fără să-l depăşească în acelaşi timp. Tudor e unul dintre cei mai buni actori comici cu care am lucrat şi pe care i-am cunoscut, care reuşeşte să nu-şi "distrugă" colegii din scenă, ci să funcţioneze cu ei ca într-un "mecanism", într-un echilibru şi o acumulare continuă. În buna tradiţie a interacţiunilor din cadrul Frilensăr, şi acest interviu a fost purtat de la distanţă, în google drive, de pe un laptop către un alt laptop.


Tudor Morar (foto: Adi Bulboacă)

Daniel Chirilă: Salut, Tudor! Ce faci? Unde eşti şi cu ce îţi ocupi timpul?
Tudor Morar: Salut, Daniel! Uite, ce să fac... nu demult am ajuns acasă, am mâncat ceva, am băgat pisicul în casă şi am venit la laptop.

D.C.: Cum a arătat ziua ta?
T.M.: A început mai greu ca să zic aşa. Aseară m-am culcat mai târziu (nu puteam să nu văd ultimul episod din GoT cu toate că eram întins de oboseală). Sunt în picioare de la ora 08:00 - am avut o repetiţie şi alte alergături prin oraş, iar acum mă pregătesc de încheiere (şi nu mă grăbesc). A fost o zi bună.

D.C.: La ce ai repetat?
T.M.: Piesa se numeşte Erus şi valea răbdării - spectacol terminat - doar că ultima dată l-am jucat pe la început de martie 2019 şi era nevoie de o împrospătare.

D.C.: Sunt diferite repetiţiile astea de "împrospătare" faţă de cele de dinaintea premierei? Dacă da, ce le face diferite?
T.M.: Absolut. Eu le simt mult mai degajate/ mai relaxate. Înainte de o premieră se adună toate în toţi - oboseală, frustrări, emoţii - şi uneori lucrurile pot deveni tensionate. Pe când la o repetiţie de împrospătare chiar ne bucurăm atunci când ne revedem unii cu alţii. Iar faptul că repetiţiile astea sunt mai relaxate, nu înseamnă că sunt tratate mai superficial. Pur şi simplu oamenii ştiu ce au de făcut, îşi reamintesc partiturile şi se bucură de fiecare greşeală nouă care ulterior poate să facă parte din spectacol (atunci când e o greşeală bună). Nu mai există travaliul facerii.

D.C.: Cum ajungi tu la "să ştii ce ai de făcut" pentru un spectacol?
T.M.: Îmi place să le numesc... '2 luni de repetiţii'. Alături de regizor / scenarist / scenograf / actori; cu toţii punem cărămizi la rezultatul final. Cât despre mine - îmi place să am răspunsuri pentru toate întrebările pe care mi le-aş putea pune în scenă.

D.C.: Ce întrebări îţi pui în scenă?
T.M.: "Oare mai am lapte în frigider?" / "Să iau taxi până acasă de-aici?" / "Sau să rămân la bere după?"; glumesc. Vorbesc de întrebările pe care ni le punem înainte să începem lucrul efectiv. Printre care şi alea tipice de facultate - de unde vin / unde mă duc / cine-i ăla / cine-i aia, etc. Iar apoi fineţuri legate de intenţii. Din fericire şi din păcate cred despre mine că sunt destul de perfecţionist. Îmi place ca atunci când construim un spectacol să se respecte cue-urile (n.red.: cuvânt care semnalează finalul unui monolog şi intrarea replicii următorului actor). Cue-urile sunt viaţa mea. Din gama întrebărilor pe care mi le pun în scenă e: "Oare o să respecte cue-ul?"

D.C.: Actoria pare acum aşa ca o maşinărie. E totul chiar atât de tehnic? Sau sunt reţete şi reţete? Ce face diferenţa?
T.M.: Cred că ar trebui să fie o maşinărie. O maşinărie care uşor, uşor, prinde viaţă. E matematică (materie pe care nu am îndrăgit-o prea tare în şcoală, dar pe care acum o cam iubesc). Trebuie să ştii un spectacol foarte bine din punct de vedere tehnic, ca mai apoi partea tehnică să nu devină un impediment. Cu cât ştii mai bine ce ai de făcut în scenă, cu atât poţi să fii mai relaxat, mai mişto, Maitreyi. Şi da, cred că sunt reţete şi reţete. Fiecare regizor vine cu viziunea lui, are propria idee despre cum vrea să arate spectacolul. Dacă ar fi vorba de un spectacol de teatru al absurdului, probabil ţinta ar fi chiar să iasă în evidenţă partea mecanică în locul celei organice. Repet - cred că depinde de viziune. Mai mult sau mai puţin diferenţa o face măsura dintre mecanic/organic.

D.C.: Cum te vezi acum în peisajul ăsta autohton? Cine a ajuns Tudor Morar de când a terminat facultatea până acum?
T.M.: Încerc marea cu piciorul. Nu mă feresc de nimic ce vine către mine, dar încerc să rămân selectiv în materie de proiecte/roluri. Tudor Morar a ajuns un om care a avut posibilitatea de a cunoaşte mai mult decât o grămadă de oameni faini cu care să lucreze şi să interacţioneze şi alături de care să crească.

D.C.: Unii actori de vârsta ta spun că nu ar refuza nimic la vârsta asta. Ce înseamnă să fii selectiv?
T.M.: Să fii selectiv înseamnă să te trezeşti cu 2-3 propuneri de proiecte în acelaşi timp. Şi e groaznic când se întâmplă asta, mai ales după 3-4 luni de secetă. Mi s-a întâmplat şi să accept 2-3 proiecte în acelaşi timp şi tocmai de-asta cred că am învăţat să fiu selectiv. Sigur, depinde şi de amploarea proiectului, dar până la urmă totul se rezumă la orele de repetiţii. Ziua are 24 de ore; o repetiţie nu prea are cum să dureze mai puţin de 3 ore; unde mai pui că uneori se stabilesc repetiţii în doi timpi. Unde mai pui că suntem oameni şi mai trebuie să mâncăm / luăm câte o pauză din când în când. Abia ne mai rămâne timp să bem. Eu m-am învăţat minte. Mi-am zis că de acum lucrez la maxim 2 proiecte în acelaşi timp. Bine... probabil până apare al treilea. Glumesc... sau? E greu şi cu refuzatul ăsta. Nu ai niciodată 'siguranţa' sau certitudinea despre când va apărea următorul proiect şi de-asta tindem să ne aruncăm în cât mai multe / să facem cât mai mult. Dar cred că e bine să nu uităm de noi în primul rând.

D.C.: Cum se descurcă un actor tânăr independent în Bucureşti?
T.M.: Fură. Meserie. Se descurcă mai bine decât un actor bătrân independent în orice caz. Cred că depinde mult şi cum devine independent. Practic, majoritatea devenim actori independenţi după ce terminăm facultatea (cei mai norocoşi dintre noi sunt angajaţi încă de pe băncile facultăţii, sau de ce nu - din naştere). Dar în facultate ne cunoaştem generaţia, avem prilejul de a lucra unii cu alţii, de a descoperi ce ne place şi ce nu; de a clădi spectacole care ulterior ar putea fi preluate de o instituţie publică - un teatru - sau un spaţiu independent - toate acestea contribuie la vizibilitatea actorului tânăr independent. Chiar e greu să refuzi - mai ales la început. Şi nu cred că e bine. Cum ştii că nu îţi place până nu încerci?

D.C.: Ce ai schimba la sistemul teatral din România? Asta dacă ai schimba ceva.
T.M.: Bugetul. Bine, probabil asta nu ţine de un sistem teatral, dar îl influenţează. Dacă aş fi în poziţia de a-l schimba, aş încerca şi aş reuşi să obţin fonduri mai mari pentru teatre şi cultură! Votaţi Tudor Preşedinte!


D.C.: Crezi că sunt aşa puţini bani în cultură? Crezi că principala problemă a sistemului este bugetul scăzut?
T.M.: Poate că într-adevăr nu bugetul scăzut e adevărata problemă. Ci gestionarea lui. Şi din ce ştiu - pe anul ăsta bugetul pentru cultură e chiar mai mare decât cel din anul trecut, nu şi pentru teatru, din păcate.

D.C.: Cum arată mediul ideal de creaţie pentru tine? Ce ar trebui să ai ca să performezi la adevărata valoare?
T.M.: O încăpere plină cu oameni mişto. Asta mai puţin dacă e vorba de un one-man show. Acolo n-o să fie chiar plină încăperea... de obicei eşti doar cu regizor/coregraf. Dacă există partea umană în sala de repetiţie şi te simţi bine în mediul respectiv - nu ai cum să nu performezi la adevărata valoare. Restul sunt aspecte tehnice care există sau nu. Spectacole fără lumini au mai fost, dar fără actori nu ştiu.

D.C.: Ce e succesul pentru tine? Cum arată şi cum te influenţează?
T.M.: Pfu... ce întrebare delicată. Într-adevăr, cred că e bine să înţelegem că fiecare avem definiţii diferite pentru 'succes' şi trebuie să fim atenţi să o urmărim pe a noastră. Toţi avem ţeluri pentru care muncim şi în care investim timp şi energie. Ţeluri pe care cel mai probabil o să ni le atingem. Întrebarea e: ce facem după ce ne atingem ţelurile astea? Ne lăsăm pe tânjală tocmai pentru că am ajuns unde voiam să ajungem? E o capcană în care poţi să cazi foarte uşor odată ce ai 'atins' succesul. Sau muncim în continuare şi ne setăm alte ţeluri? Părerea mea e că succesul e o călătorie pe viaţă. Trebuie întreţinut şi dus în service din când în când - fie că e vorba de succesul din plan profesional, fie de cel din plan relaţional, etc. Până la urmă scopul suprem al succesului e să te facă fericit. Odată ce ajungi la performanţa asta cred că poţi spune despre tine că eşti un om de succes.

D.C.: Dacă nu ai fi fost actor, ce ţi-ar fi plăcut să faci?
T.M.: Cel mai probabil acum eram ghid turistic. Îmi doream foarte tare să fiu student la Universitatea Babeş-Bolyai - Facultatea de Teatru şi Televiziune. Unde mai pui că lua an dl. prof. Miklós Bács. Da, ştiam deja despre el până în clasa a XII-a pentru că am terminat liceul de artă dramatică "O. Stroia" din Cluj - şi eram în temă cât de cât şi cu ce se întâmpla în facultatea de teatru din oraş. Ei bine am dat admiterea şi ghici ce - am picat la prima probă. Proba aia după care trebuie să aştepţi (încrezător) pe hol ca să îţi primeşti legitimaţia de concurs pe spatele căreia scrie: "RESPINSSSSS FRAIEREEE". Ăla a fost un moment de răscruce pentru mine. Până atunci nici nu puteam concepe ca eu... eeeeeeeuuuu... să nu intru acolo. Un plan B nu prea exista pentru că îmi doream asta prea tare ca să mă gândesc la altceva. Iar la celelalte facultăţi de teatru din ţară nu voiam să merg. EXCLUS Bucureşti. Până aici mi-a fost cu actoria. Nu voiam să mai aud de aşa ceva. Ce îmi mai rămăsese din facultăţile la care te mai puteai înscrie şi care să îmi şi placă (cred); ar fi fost Facultatea de Geografie - Turism. Şi aici am avut mare noroc cu tatăl meu care m-a încurajat să mă gândesc totuşi mai bine la varianta "UNATC" - Bucureşti. Că ar fi păcat să mă deconectez un an de teatru ca mai apoi - anul viitor - să dau admitere din nou la Cluj. "Şi în plus dacă intri la Bucureşti - poţi să te transferi din anul 2 înapoi la Cluj" - ştiam că nu funcţionează aşa şi că dacă voi intra - acolo îmi va fi casa; cel puţin pe timp de studenţie. Zis şi făcut: mers, probat, aprobat. Opt ani mai târziu (azi) - activez în Bucureşti, îmi place ce fac şi nu regret o clipă că s-a întâmplat aşa.

D.C.: De ce crezi că ai fost ales printre cei 10 pentru TIFF? Ce crezi că te recomandă pentru film?
T.M.: Îmi place să cred că pentru întreaga activitate pe care am avut-o până acum în teatru. E clar că cine m-a văzut, m-a văzut pe scenă. Am făcut şi câteva scurtmetraje până acum; unele dintre ele chiar foarte mişto, cu care pot să mă mândresc dar în care nu cred că am suficientă vizibilitate încât să atrag atenţia până într-atât cât să fiu selectat în program. Cred că mă recomandă implicarea şi entuziasmul de care dau dovadă atunci când încep un nou proiect. A, şi se zice că în film contează foarte mult faţa... mie mi s-a mai zis că semăn cu Adrien Brody, care săracul a mai prins câte un rol... acuma... 'mne-ajută.

D.C.: Te-ai intersectat cu filmul până acum? Când? Unde? Ţi se pare diferit de teatru? De ce da, de ce nu?
T.M.: Din fericire, da. Încă de pe băncile facultăţii am mai lucrat la diferite scurtmetraje. Unul dintre cele mai dragi este O noapte în Tokoriki în regia Roxanei Stroe - proiect tot de facultate, dar care a ajuns destul de departe. A fost super tare lucrul la filmul ăsta. În primul rând pentru că este un film non-verbal. Un film în care muzica e unul din personajele principale. A fost foarte provocator pentru că mare parte din film se petrece într-o discotecă. Doar că muzica ne era la dispoziţie până cu puţin timp înainte de "Acţiune!". Practic, tot filmul am dansat pe linişte. Un alt proiect de suflet (încă în post-producţie) este Idilă - în regia lui Mihai Mincan. E vorba de o adaptare liberă după o nuvelă de-a lui Guy de Maupassant, intitulată sigur că da, Idilă. La acesta am filmat prin februarie, alături de colega mea Ruxandra Maniu şi aştept cu nerăbdare să îl văd. E foarte diferit lucrul de scenă faţă de cel de platou şi foarte asemănător în acelaşi timp. Pe scenă, practic, 'filmezi' one shot toată piesa. Pe platou în schimb... filmezi o secvenţă din mai multe cadre. Şi e important să menţii acelaşi traseu pe care l-ai avut la primul cadru pentru ca la final să poată fi lipite la montaj fără să pară de pe altă planetă. Şi e asemănător pentru că tot în meşteşugul tău stă procesul de creaţie. De jucat, tot joci, doar că dozezi altfel, îţi creezi alte mecanisme care funcţionează pentru tine.

D.C.: Cu cine ţi-ar plăcea să lucrezi din industria filmului? De ce?
T.M.: Cu oricine ar avea suficientă încredere în mine încât să-mi dea şansa. Cred că până să îţi dai seama cu cine ţi-ar plăcea să lucrezi, trebuie să lucrezi cu mulţi. Să nu refuzi; să încerci (nu mai mult de 2 proiecte în acelaşi timp... până apare al treilea... sau?). Da, ne plac unele produse pe care le vedem şi ne zicem "mamă, ce aş vrea să lucrez şi eu cu ăsta/asta" - dar n-ai de unde să ştii cum e în etapa de lucru, ce metode aplică, cum o să te înţelegi tu personal cu el/ea. Indiferent de ce proiect accepţi, ce rol iei în primire; odată ce l-ai acceptat - fă tot ce poţi ca să-l faci de aur.

D.C.: Din tot ce ai văzut până acum, ce zonă a filmului te atrage? Cu ce stil rezonezi şi de ce?
T.M.: Comediile. Pentru că... ne fac să râdem? Bine, asta dacă sunt bune. Umorul britanic este foarte pe gustul meu. Gen Louie C.K. Pe principiul "It's funny cause it's true". Îmi plac filmele/serialele despre care pot spune la final: "Cum a trecut aşa de repede?"

D.C.: Ce aşteptări ai de la TIFF?
T.M.: Mhm. Încerc să nu merg cu aşteptări. Vreau să mă bucur de întreaga experienţă, să mă las surprins de tot ce oferă programul, să cunosc oameni care fac asta de mai mult timp, să le aflu poveştile, să aflu din secretele lor, să învăţ.

D.C.: Cum te vezi peste 20 de ani şi ce ţi-ai spune ţie celui de acum?
T.M.: "Ţi-am zis că merită?". Mă văd tânăr, responsabil şi fericit. Sănătoşi să fim - restu-s secundare.

D.C.: Unde pot să te găsească oamenii în următoarea perioadă?
T.M.: După cum se ştie, odată cu venirea verii se cam încheie şi sezonul teatral. Pe stagiunea asta mai am trei spectacole - toate în iunie. E vorba de spectacolul CRUD - pe care îl vom juca pe 1 iunie 2019 la Amfiteatrul TNB, spectacol conceput şi coordonat de tine alături de Ştefan Lupu. Iar celălalt se intitulează Spectacol de varietăţi în regia lui Ionuţ Anghel - alt pilon al generaţiei noastre. De data aceasta spectacolul va fi găzduit de The Pub (19 şi 26 iunie 2019). Încă nu avem o casă stabilă pentru el; drept urmare încercăm în diferite locuri până să aruncăm ancora. Şi în principiu pot să mă mai găsească la festivalurile de muzică electronică din ţară (sper că la cât mai toate).


Tudor-Răzvan Morar
Data naşterii: 02.11.1992
Absolvent Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" Bucureşti - secţia actorie - ciclul de licenţă în 2014 clasa Florin Zamfirescu; şi ciclul de master în 2016 clasa Gelu Colceag
Proiecte în teatru profesionist şi independent (proiecte curente): Tudor în Pe mărimea mea regizat de Andrea Buzzetti şi Cristina Giurgea la Teatrul Ion Creangă, Bucureşti / Pantalone în Pantalone în lună regizat de Mihai Alexandru Ion la Teatrul Ion Creangă, Bucureşti / Personajul în Amintiri într-o valiză (one-man show) de Andra Burcă şi Tudor Morar la Teatrul Ion Creangă, Bucureşti / Omul de Tinichea în Vrăjitorul din Oz (musical), regizat de Phil Willmott la Teatrul Ion Creangă, Bucureşti / El în La un metru de tine regizat de Andrea Buzzetti la Teatrul Ion Creangă, Bucureşti / Cei în Crăiasa Zăpezii regizat de Rosamunde Hutt la Teatrul Ion Creangă, Bucureşti / Vasile Târnăcop în Înaintea erei noastre regizat de Daniel Chirilă la Teatrul Green Hours, Bucureşti / Actor în CRUD de Daniel Chirilă şi Ştefan Lupu la Teatrul Naţional "I.L.Caragiale", Bucureşti / Ticu în Spectacol de varietăţi regizat de Ionuţ Anghel la (în căutare de casă) / Erus în Erus şi Valea Răbdării regizat de Irina Slate la O.C.C.
Proiecte în film: El în Idilă regizat de Mihai Mincan (post-producţie) / Luci în O noapte în Tokoriki regizat de Roxana Stroe (6 premii, 2 nominalizări) / The Guardian în The Wall regizat de Stela Pelin (1 premiu) / Dan în Lame Duck regizat de Cristian Bota / Marius în La mulţi ani regizat de Armine Vosganian.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică



 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2019


0 comentarii

Spacer Spacer