Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Dialoguri  Sageata  Interviuri

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Muncesc, îmi dau interesul, sunt implicat, învăţ zi de zi - 10 pentru FILM la TIFF, 2019


Daniel Chirilă, un interviu cu Tiberiu Enache

10.05.2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Tiberiu Enache a fost ales în urma Galei HOP 2018 să facă parte din cei 10 actori de teatru promovaţi în cadrul programului 10 pentru FILM la Festivalului Internaţional de Film Transilvania, TIFF 2019. Pentru că obiceiul LiterNet este ca interviul de cunoaştere-promovare să fie luat de un prieten, Tibi m-a desemnat pe mine. Probabil că relaţia profesională şi de amiciţie care ne ţine deja de vreo 6 ani legată prin Frilensăr l-a făcut să ia această decizie. Cred că unul dintre defectele mele este că nu ştiu să-i fac pe cei din jurul meu să simtă că sunt mulţumit şi mândru de ei, de cele mai multe ori singurele feedback-uri pozitive pe care le ofer în calitate de manager cultural, regizor şi dramaturg sunt în jurul lui "bine", "binişor" şi "merge", acompaniate de zâmbete sau crize de râs. Dar nu e despre mine. Tibi este unul dintre cei mai buni actori pe care i-am văzut şi cu care am lucrat. E sincer, preocupat, muncitor, se mişcă bine, cântă foarte bine, e devotat echipei, e dispus să înveţe, învaţă şi aşa cum a spus o persoană cunoscută din teatrul românesc "băiatul ăsta, deşi e frumos, poate să joace şi personaje urâte în scenă". Încercarea de interviu de mai jos a avut loc într-un document de google drive, instrument corporatist din ce în ce mai utilizat în teatru, de pe laptop şi telefon.


Daniel Chirilă: Salut, Tibi!
Tiberiu Enache: Salut, Daniel.

D.C.: Ce cauţi tu la TIFF? Cum ai ajuns acolo şi de ce?
T.E.: Am participat la Gala HOP 2018 cu un moment pe care eu l-am numit: Atenţie, se filmează! şi în seara în care s-au decernat premiile, mi-am auzit numele şi am aflat că am câştigat premiul 1/10 pentru FILM la TIFF. Se vede şi pe filmarea de atunci că sunt destul de bulversat.

D.C.: Şi de ce crezi că ai fost selectat?
T.E.: Sincer, nu ştiu cum să răspund la întrebarea asta. Bănuiesc că proiecţia pe care am avut-o pe fundal m-a ajutat? Sau poate astrele? Sau faptul că nu era Mercur în retrograd? Nu ştiu exact. Cred că sunt alţii mai competenţi decât mine care pot să răspundă la întrebarea asta. Eu doar mă bucur de rezultat.

D.C.: Am înţeles. Atunci povesteşte-mi puţin despre momentul tău. Despre ce era vorba? Cum l-ai gândit? Ce făceai tu acolo de alţii mai competenţi au hotărât să te selecteze pentru acest program?
T.E.: Încă dinainte de a vedea tema de la HOP 2018, aveam o vagă idee despre ce voiam să fac. Ştiam că vreau să folosesc noţiunile de video-mapping / editare video pe care le am, în avantajul meu. Am fost trei zile la rând la bibliotecă şi am frunzărit toate materialele de şi despre Pirandello, în căutarea textului potrivit şi apoi, în ultima zi am dat peste Caietele lui Serafio Gubbio, operator. Am ştiut imediat că am găsit ceea ce căutam. Pe scurt, în moment am creat un personaj care e operator video şi care pregăteşte scena pentru o filmare. Începe să vorbească despre tot ce înseamnă tehnic (cameră de filmat, trepied, peliculă), apoi îi bârfeşte pe regizori şi pe actori (despre diferitele ritualuri pe care le au aceştia, despre teama pe care le-o inspiră camera de filmat) şi apoi, pe finalul momentului, personajul se pierde şi rămâne actorul care priveşte în cameră şi îşi deschide sufletul în faţa spectatorului. Apoi, ia forma unui show-man şi momentul se încheie.

D.C.: Zici că ai noţiuni de video-mapping / editare video... de unde? De unde pasiunea pentru partea video? Ai ceva experienţă în legătură cu asta?
T.E.: Când eram mic, am învăţat să editez materialele filmate de părinţii mei în concedii şi să le pun pe DVD-uri. Apoi, în liceu am început să scriu, joc, regizez, filmez şi editez nişte scurtmetraje pe care le realizam împreună cu colegii de clasă. De asta, iniţial îmi doream să dau admitere la regie-film, dar am mai stat un pic pe gânduri şi am zis că vreau să devin actor. De la editare video la video-mapping a fost doar un pas reprezentat de câteva ore petrecute pe forumuri şi vizionând tutoriale pe YouTube.

D.C.: Să înţeleg că eşti familiarizat în ceea ce priveşte partea tehnică. În ceea ce priveşte partea de actorie de film cum stai?
T.E.: Am jucat în câteva scurtmetraje în limba engleză şi în câteva reclame, dar mai mult de atât nu am avut ocazia până acum. Vedem de acum încolo.

D.C.: Crezi că eşti potrivit pentru film? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce?
T.E.: Eu zic că sunt, adică actorie am învăţat şi practicat într-un alt regim care e mai predispus la stres şi, cu toate astea, am destule reprezentaţii la activ. Acuma sigur, actoria de film diferă faţă de cea de teatru, dar odată cu premiul de la HOP am dobândit ceva încredere în mine. Ce-o fi, o fi.

D.C.: Care e regimul predispus la stres despre care vorbeşti?
T.E.: În teatru vorbim de mai multe reprezentaţii ale aceluiaşi spectacol, de public diferit pentru fiecare reprezentaţie şi de o atmosferă care se instalează în sală şi pe care spectatorul o experimentează odată cu actorii de pe scenă. Pe când la film, chiar dacă pot fi n duble, se alege o singură variantă care rămâne bătută în cuie. Un spectacol de teatru poate avea de la o zi de viaţă, până la ani buni.

D.C.: Ce te-a învăţat teatrul până acum?
T.E.: Să fac de toate. Să car decor, să îl montez, să îl demontez, să îl repar, să fac lumini, să fac probe de sunet, să fac o fişă tehnică şi pe lângă toate astea, m-a învăţat şi despre importanţa lucrului în echipă şi despre apartenenţa într-un grup care face teatru pe bune.

D.C.: Am tot auzit de teatru asta pe bune... Ce e el? Cum se face? Unde se găseşte?
T.E.: Cred că teatru pe bune e teatru făcut cu sinceritate şi bucurie. E genul de teatru în care o mână de actori se adună laolaltă şi dau naştere unui produs final care le aduce bucurie atât lor, cât şi publicului care vine să îl vadă. E un gen de teatru în care fiecare actor se simte bine făcând ceea ce face acolo pe scenă. Din păcate, e destul de greu de realizat din pricina mai multor factori, fie că vorbim de fondurile insuficiente sau de numărul redus de spaţii care să aibă încredere în nişte nume noi aflate la-nceput de drum.

D.C.: Sinceritatea şi bucuria au vreo legătură cu fondurile insuficiente?
T.E.: Nu, dar se întâmplă ca, în funcţie de nevoile fiecăruia dintre noi, să le influenţeze destul de mult.

D.C.: Deci până la urmă ar avea. Cum arată un mediu în care tu poţi să te dezvolţi? Să ne propunem un exerciţiu utopic. Cum arată spaţiul de creaţie artistică a lui Tiberiu Enache în care Tiberiu Enache s-ar dezvolta ca Făt Frumos într-un an câţi alţii în 10?
T.E.: Un spaţiu de creaţie artistic pentru Tiberiu Enache, potrivit pentru dezvoltarea lui nu e cu mult mai diferit de cel pe bune în care se află acum. A avut noroc de oamenii din Frilensăr şi de faptul că altcineva se ocupă de chestiuni de logistică şi de birocraţie care îl depăşesc pe el, momentan. Poate lipseşte un pic implicarea celor din jur, poate lipsesc mai multe oportunităţi de exerciţiu profesional... important e că există modele de urmat. Tiberiu munceşte şi e devotat de fiecare dată proiectelor din care face parte şi personajelor în pielea cărora intră. E isteţ şi face efortul să ţină pasul cu tot ceea ce se întâmplă în jurul lui.

D.C.: Deci practic Tiberiu Enache îşi trăieşte cel mai bun moment al său. Ce-l mai ţine pe loc pe Tiberiu Enache? Dacă îl ţine ceva pe loc...
T.E.: Ocazionalele momente de nesiguranţă şi de neîncredere îmi mai dau bătăi de cap, dar îmi dau silinţa să le depăşesc şi să nu mă las încurcat de ele. Altceva nu mă ţine pe loc... muncesc, îmi dau interesul, sunt implicat, învăţ zi de zi, am spectacole care îmi plac şi care devin cu uşurinţă highlight-ul zilei şi merg mai departe.

D.C.: Nesiguranţa şi neîncrederea de la ce vin?
T.E.: Nu ştiu exact de la ce vin, dar cert e că îşi mai fac simţită prezenţa din când în când. Uneori nu apar deloc, cum a fost cazul la HOP, alteori îşi mai arată colţii în spectacole pe care le joc de ani de zile. Am 26 de ani şi sunt totuşi la începutul carierei... nu ştiu dacă nesiguranţa şi neîncrederea se vor vindeca odată cu trecerea timpului sau dacă se disipă odată cu experienţa acumulată... habar n-am. Vedem.

D.C.: Ce te-ar face să te laşi de actorie?
T.E.: Exceptând o accidentare care m-ar lăsa imobilizat la pat, nimic.

D.C.: Care sunt diferenţele dintre Tiberiu Enache din primul an de facultate, Tiberiu Enache de la finalul facultăţii şi Tiberiu Enache de acum?
T.E.: Tiberiu Enache din primul an de facultate era trăirist, cuminte şi dornic de a învăţa cum se practică această meserie. Tiberiu Enache de la finalul facultăţii era un pic impulsiv, obraznic, plin de întrebări şi uşor dezorientat, neştiind exact ce să facă în continuare, iar Tiberiu Enache de acum e mai temperat şi mai calculat în alegerile pe care le face şi mai pretenţios. Are un pic mai multă încredere în el, chiar dacă îndoiala îşi mai face simţită prezenţa ocazional. Încearcă să renunţe la preconcepţia pe care o are cum că trebuie să mulţumească pe toată lumea şi îşi face treaba la nivelul la care poate acum, încercând zilnic să evolueze în mai bine.

D.C.: De curând ai colaborat şi cu sistemul teatral de stat prin spectacolul Pădurea spânzuraţilor, regia Radu Afrim. Care sunt diferenţele dintre independent şi teatru de stat?
T.E.: Nu ştiu dacă pot da la această întrebare un răspuns 100% corect pentru că e vorba de un regizor şi de o singură colaborare cu teatrul de stat, dar din ce am observat, fiecare gen de teatru are avantajele / dezavantajele lui. În independent te poţi simţi un pic mai liber să îţi faci de cap şi parcă nu eşti atât de îngrădit artistic, dar dezavantajul e că actorul devine şi maşinist, şi regizor tehnic, şi şofer, şi responsabil cu recuzita consumabilă, şi PR, şi tot. Sigur, satisfacţia este mai mare când ştii că tu le faci pe toate, dar e dificil să îţi formezi un public şi să aduci oameni la spectacole, pe când la teatrul de stat, actorul e doar actor şi nu e responsabil de toate celelalte lucruri. Treaba lui e doar să aducă la viaţă viziunea artistică a regizorului. Sigur, asta vine la pachet şi cu un program de repetiţii mai strict, dar şi cu nişte beneficii: o expunere mai mare în faţa unui public nou care poate fi atât din Bucureşti, cât şi din ţară şi, de ce nu, o oarecare stabilitate financiară. Acum, repet, răspunsul meu vine în urma experienţei unei singure colaborări cu teatrul de stat, în spectacolul unui regizor care nu e străin de teatru independent şi care îi oferă actorului suficientă libertate de manifestare artistică.

D.C.: În ce film ai fi vrut să joci? Ai vreo secvenţă preferată?
T.E.: Dacă vorbim de film românesc, mi-ar fi plăcut foarte mult să apar în Restul e tăcere în regia lui Nae Caranfil. Aş fi zis un "da" categoric la orice mi s-ar fi oferit în filmul ăla. Sigur, el a apărut în 2007 şi eu pe vremea aia eram în clasa a VII-a şi încă aveam impresia că Moş Crăciun e real, dar mi-aş fi dorit să apar în film. Dacă vorbim de filme străine, mi-as fi vândut sufletul ca să apar în orice film cu Batman, dar oricum se pun bazele unei noi francize acum şi poate, cine ştie?

D.C.: Secvenţă?
T.E.: Orice secvenţă cu Heath Ledger din The Dark Knight.

D.C.: Cum ar arata discursul tău de la Oscar / Cannes / Berlin?
T.E.: Minim cinci pagini mototolite, pline de ştersături şi tăieturi, de minim trei tipuri de cerneală, uitate în buzunarul din haina lăsată la garderobă. Probabil nu m-aş aştepta să câştig şi paginile ar fi pline doar de numele oamenilor care au avut încredere în mine mai mare decât am avut eu şi care mi-au fost alături şi m-au ajutat cum au putut. Aş mai adăuga şi un îndemn pentru mai mult, aş invita publicul la implicare şi încredere în nume noi şi aş încerca să îi motivez pe cei care încearcă, aşa cum încerc şi eu, să nu renunţe. Am mai zis odată de implicare şi poate mă repet, dar cred că e necesară din ce în ce mai mult în zilele noastre.

D.C.: Ce aşteptări ai de la TIFF?
T.E.: Cred că va fi o experienţă faină petrecută cu oameni care activează în lumea filmului. Nu am aşteptări. Merg să cunosc alte tipologii, să văd ce cerinţe au ei de la noi şi cum ne vor îndruma să le atingem.

D.C.: Unde te vezi peste 10 ani?
T.E.: Alergând de la o reprezentaţie la alta, repetându-mi textul în maşină / metrou sau mergând pe stradă.


Tiberiu Enache
Data naşterii: 29.03.1993
A absolvit Universitatea de Arte "George Enescu" din Iaşi, fiind licenţiat în Artele Dramatice şi apoi obţinând şi diploma de master în Artele Spectacolului la aceeaşi facultate.
Colaborează în prezent cu Teatrul Naţional Bucureşti în spectacolul Pădurea spânzuraţilor, în regia lui Radu Afrim şi CRUD, în regia lui Daniel Chirilă, cu Teatrul Ţăndărică în spectacolul George Enescu - mari personalităţi româneşti, în regia lui Daniel Chirilă şi cu Teatrul Luni de la Green Hours în spectacolele Frilensăr, trupa din care face parte din 2013: Mălăieş în Călcăieş, Mioritza, Bătălii, regi şi elefanţi şi Înaintea Erei Noastre.
În ultimii a participat la o serie de festivaluri naţionale cu spectacole marca Frilensăr. A participat de două ori la Gala HOP: în 2016, la secţiunea Grup unde a câştigat premiul pentru Cea mai bună trupă de actori împreună cu colegii lui din Frilensăr şi în 2018 la secţiunea individual unde a câştigat premiul 1/10 pentru film la TIFF. A avut şi o serie de colaborări media şi apariţii în reclame TV.
Tiberiu Enache a fost selectat în programul 10 pentru FILM din cadrul TIFF 2019, care îşi propune să pună zece actori de pe scenele româneşti în contact cu profesionişti din lumea filmului. Cei zece actori selectaţi în 2019 vor fi protagonişti ai unor interviuri pe LiterNet până la începutul TIFF 2019 (31 mai - 9 iunie 2019).
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică



 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2019
 Toate articolele despre Gala Tânărului Actor HOP 2018


1 comentariu

  • succes!
    DANA ENACHE, 14.05.2019, 16:09

    Bafta si succes pe mai departe, sa-ti urmezi visul! Felicitari!


Spacer Spacer