Africa senzuală, stranie şi violentă recreată într-o parabolă post-apocaliptică

Citiţi un fragment din această carte.


Uneori cumpăr cărţi din impuls, de obicei atunci când nu am chef să citesc nimic din ce am deja acasă. Intru aşadar într-o librărie şi iau rafturile la rând, căutând titlul sau după caz coperta sau autorul care să mă facă curioasă şi să îmi trezească pofta de a deschide cartea. Caut de obicei cărţi care nu ocupă raftul cu noutăţi şi nu se află printre cele mai vândute volume, dar care simt că au de oferit o poveste ce merită să fie făcută cunoscută. Uneori mă înşel şi nu găsesc în paginile ei magia pe care o caut, alteori primesc mai mult decât mi-aş fi închipuit. Cine se teme de moarte a ajuns în mâinile mele în urma unei hoinăreli de acest fel. Mi s-apărut interesant titlul, fără a observa că din el lipseşte semnul întrebării care, poate, ar fi trebuit să termine propoziţia. Şi nu, nu este o scăpare a editurii sau a autoarei pentru că titlul cărţii nu exprimă o întrebare, ci este numele personajului principal, Onyesonwu.

Am aflat acest amănunt în primele pagini şi m-a intrigat şi mai mult ceea ce m-a făcut să citesc cu şi mai multă plăcere. Îmi plac autorii care se joacă cu aşteptările cititorilor lor, schimbându-le părerea iniţială şi provocându-i să îşi lase opiniile şi convingerile în pragul cărţii. Nnedi Okorafor mi-a oferit, însă, mai mult decât atât. Lumea creată de ea este exotică, plină de fiinţe supranaturale, de credinţe şi obiceiuri născute din realităţile şi tradiţiile Africii cu toate că acţiunea cărţii este plasată într-un viitor post-apocaliptic. Inspirată dintr-un articol apărut în Washington Post în 2004, intitulat "Vrem să facem un copil cu pielea deschisă", romanul lui Okorafor este mai mult decât o fantezie. Este un roman în care realităţi incomode şi greu de digerat îşi găsesc locul, o carte care poate părea dură pe alocuri cititorului nefamiliarizat cu obiceiuri ca mutilarea genitală sau cu felul în care violul în masă e folosit ca armă contra femeilor din tabăra adversă. De altfel, articolul lui Emily Wax despre care vorbeam mai sus are ca subiect exact tema violului în timpul conflictului din Darfur, Sudan. Multe femei africane au fost violate de arabi din forţele paramilitare pentru a rămâne însărcinate şi a naşte copii deschişi la culoare. În universul tribal din care acestea provin succesiunea vine pe linie paternă, astfel încât violul nu a fost doar o modalitate de umilire a femeii, ci şi una de slăbire a comunităţii şi relaţiilor dintre membrii acesteia. Violul arăta cine este mai puternic, transmiţând taţilor şi soţilor că nu sunt în stare să îşi apere femeile, comunitatea şi sângele.

Personajul lui Okorafor, Onyesonwu este un copil ewu, un copil născut din violenţă, în urma unui astfel de viol. Lumea în care trăieşte copila este împărţită în două neamuri - okeke şi nuru. În Marea Carte scrie că primii trebuie să îşi ispăşească pedeapsa hărăzită de zeiţa Ani şi să fie sclavi pentru nuru. Cei mai norocoşi dintre okeke trăiesc dincolo de graniţele Regatului Celor Şapte Râuri, bucurându-se de oareşce libertate. Pentru mulţi dintre ei însă, atacurile nuru reprezintă o realitate de care nu pot scăpa. În urma unui astfel de atac se naşte Onyesonwu, fiică a unei mame puternice, supravieţuitoare a deşertului şi a unui tată nuru puternic şi vrăjitor de seamă. Povestea fetei nu este una simplă sau obişnuită. Înzestrată la rândul ei cu puteri magice, Onyesonwu îşi caută locul într-o lume care o respinge din cauza culorii pielii şi a superstiţiilor legate de aceasta. Copila îşi doreşte atât de mult să facă parte din comunitate încât acceptă benevol să se supună Ritualului de Unsprezece Ani prin care femeilor li se îndepărtează clitorisul. Ca o paranteză, tradiţia aceasta există şi este practicată încă pe scară largă în multe dintre ţările Africii fiind văzută ca o modalitate de păstrare a purităţii şi respectabilităţii femeii şi după căsătorie. Cele patru fete care participă la ritual devin prietene şi confidente, poveştile şi vieţile lor împletindu-se pe durata întregii cărţi. Okorafor dă, din punctul meu de vedere, acestei relaţii o forţă şi importanţă la fel de mare ca poveştii de iubire dintre Onyesonwu şi Mwita, băiatul ewu.

Ca orice personaj hărăzit cu un destin special, Onye are parte de o călătorie iniţiatică la care luăm parte şi noi, cititorii. Este un drum prin deşert şi prin aşezări ostile, un drum al confruntărilor şi descoperirii sinelui. Fiecare membru al expediţiei îşi descoperă slăbiciunile şi este nevoit să şi le înfrunte. Cititorul are ocazia să pătrundă într-o lume în care se mănâncă cactus confiat, în care femeile poartă sub limbă o piatră numită talembe etanou ca parte dintr-o tradiţie al cărui scop a fost de mult uitat, în care condamnaţii la moarte sunt îngropaţi până la gât şi omorâţi apoi cu pietre. Recunosc că viitorul imaginat de Okorafor nu este tocmai unul foarte optimist când vine vorba de ceea ce au ales să păstreze oamenii după un cataclism care le-a lăsat destul de multe urme de tehnologie, dar prea puţină înţelepciune şi consideraţie faţă de semenii lor diferiţi.

Uneori cartea poate părea plată, pentru că nu iese din tiparele consacrate unei călătorii iniţiatice. Cu toate acestea, universul creat de autoare este atât de diferit de cel imaginat de autorii occidentali încât te fascinează la fiecare pagină. Mi-a plăcut, de exemplu, poporul vah, cel care trăieşte în ochiul unei furtuni şi care a ales să fugă de restul lumii pentru a putea să îşi respecte propriile legi şi reguli. Deşertul este, la rândul lui, un personaj secundar, un loc al disperării, dar şi al supravieţuirii pentru cei care nu îşi mai găsesc locul într-o lume în care violenţa face parte din ordinea naturală a lucrurilor.

Cine se teme de moarte este un roman care îi oferă cititorului multe recompense, pagini frumoase şi dureroase în acelaşi timp. Pentru a o putea aprecia este nevoie de deschidere, de acceptare şi toleranţă din partea celui care o citeşte. Este o carte care prin fantezie ne pune faţă în faţă cu atrocităţi de multe ori ignorate ale lumii în care trăim. Prejudecăţile şi indiferenţa, dorinţa de cunoaştere şi sacrificiul de sine se împletesc într-o poveste stranie şi originală. Este o poveste nu doar despre Africa ci despre noi toţi, trăitori în această lume atât de frumoasă, dar pe care reuşim să o urâţim prin credinţele, fricile şi intoleranţa noastră.