Când autorul are curajul de a recrea un personaj - Melmoth

 Citiţi un fragment din această carte.


Deşi am apreciat stilul luxuriant şi imaginaţia romanului Şarpele din Essex al lui Sarah Perry, la un moment dat a început să mă obosească. De aceea m-am apropiat de Melmoth cu oareşce îndoială, fără mari aşteptări. Dar mi-a plăcut. Mi-a plăcut pentru curajul de a transforma un personaj literar celebru în altceva, mi-a plăcut pentru ingeniozitatea de a-şi plasa romanul în Praga, oraş care se pretează excelent poveştilor gotice, şi, mai ales, pentru fibra morală care străbate întreaga carte. Una peste alta, o poveste reuşită, provocatoare şi pe alocuri dureros de citit şi mai ales de imaginat.

Melmoth este un personaj creat de autorul irlandez Charles Maturin, unchiul lui Oscar Wilde. Maturin a publicat în 1820 un roman gotic intitulat Melmoth, în care un tânăr student îşi vinde sufletul diavolului pentru 150 de ani de viaţă în plus şi apoi rătăceşte prin lume în căutarea cuiva dispus să onoreze pactul în locul lui. Romanul s-a bucurat de un mare succes în epocă, Balzac, Lovecraft şi mulţi alţi autori şi critici celebri ai epocii considerându-l unul dintre cele mai bune romane moderne europene. Cititorului contemporan tema i se va părea cu siguranţă foarte cunoscută, fiind întâlnită la autori din registre şi epoci diferite, de la Goethe la Anne Rice. Ceea ce reuşeşte Perry este, însă ceva deosebit: practic, transformă un personaj deja consacrat în altceva. Melmoth Martora, ori Melmotte, ori Melmotka, ne spune autoarea, este una dintre femeile care l-au văzut pe Fiul lui Dumnezeu înviat din morţi. Dar, spre deosebire de celelalte femei, Melmoth a negat mai târziu că l-ar fi văzut vreodată înviat. De aceea a fost blestemată să cutreiere pământul, fără a cunoaşte casă sau odihnă, până ce Hristos are să vină din nou. În tot acest timp, este prezentă acolo unde au loc cele mai mari ticăloşii, fiind martoră acolo unde nu există alţi martori, sperând ca în acest fel să-şi obţină izbăvirea păcatului.

Cel asupra căruia şi-a fixat ochii Melmoth îi simte prezenţa şi, la un moment dat, are parte de îmbrăţişarea acesteia. Toate acestea le află Helen Franklin, traducătoare britanică stabilită în Praga, de la prietenul ei Karel, dar şi din relatările şi poveştile altor personaje. Helen este o fiinţă insipidă, care refuză să trăiască şi doar supravieţuieşte încercând să ispăşească astfel un păcat greu care îi apasă sufletul şi conştiinţa. Sarah Perry îşi construieşte romanul purtându-ne din poveste în poveste, cititorul hoinărind prin vieţile unor oameni separaţi de zeci de ani, dar legaţi între ei printr-un sentiment de vină profundă. Germania nazistă şi genocidul armean sunt doar două dintre temele abordate în carte, două momente abominabile din istoria omenirii. Autoarea se apleacă asupra destinelor oamenilor obişnuiţi, a funcţionarilor şi cetăţenilor respectabili care devin rotiţe eficiente în angrenajul ororii. Tema nu este nouă, după procesul de la Nurnberg şi cel al lui Eichmann de mai târziu, banalitatea răului devenind un termen folosit frecvent pentru a ilustra obedienţa oarbă şi mândria stupidă a lucrului bine făcut atunci când este vorba despre oameni care au lucrat în regimuri totalitare şi criminale. Fraţii Sakir sunt mândri de soluţiile birocratice pe care le găsesc pentru deportarea armenilor, şi nu pun niciodată la îndoială corectitudinea politicilor statului turc. Abia când ajung în îmbrăţişarea caldă şi în acelaşi timp teribilă a lui Melmoth descoperă consecinţele crunte ale muncii lor exemplare de care erau atât de mândri.

Poveştile sunt descoperite şi citite de Helen de-a lungul întregului roman şi se împletesc cu crâmpeie din viaţa eroinei noastre cenuşii, cu povestea de iubire cu final ratat dintre Karel şi Thea, şi cu răutăţile Albinei Horakova, gazda pragheză a englezoaicei. Pentru mine cea mai dureroasă şi impresionantă poveste este, însă, cea a Rosei, tânăra din Manila cu o soartă teribilă. M-am întrebat dacă aş fi avut tăria şi puterea lui Helen şi am recunoscut faţă de mine însămi că nu aş fi putut să fac ce a făcut ea. De altfel, acesta este unul dintre punctele forte ale cărţii: faptul că îţi ridică întrebări, te forţează să îmbraci pielea personajului şi să te întrebi ce ai fi făcut TU într-o astfel de situaţie.

Ca în orice roman gotic care se respectă, oraşul este un personaj în sine. Praga lui Helen nu este Praga veselă şi plină de tentaţii şi minuni a turiştilor, ci una mult mai întunecată şi cu secrete înfiorătoare cum ar fi povestea inventatorului ceasului astronomic care a fost orbit cu ace de gămălie pentru a nu face de râs oraşul, construind în altă parte un instrument mai precis. Jocuri de umbre, imagini văzute doar cu colţul ochiului şi pentru doar o fracţiune de secundă, atmosfera îmbâcsită şi grea fac parte din lumea prin care se mişcă Helen Franklin. Este o lume văzută prin ochii unui osândit, a unui om care îşi poartă propriul păcat ca pe o platoşă în faţa oricărei bucurii pe care o poate oferi viaţa.

Melmoth este o carte care se citeşte cu plăcere chiar dacă ridică o serie de întrebări grele legate de responsabilitatea individului faţă de lumea în care trăieşte şi faţă de semenii lui. Este o carte care încearcă să te provoace, să te facă să vrei să afli mai multe despre subiectele aduse în discuţie dacă nu ştii deja despre ele, să ieşi din propriul confort şi univers pentru că, îţi spune autoarea este periculos să te complaci într-o stare de automulţumire şi suficienţă. Este, de altfel, ceea ce face şi Sarah Perry cu personajul său, Melmoth, a cărui istorie o rescrie într-un mod interesant şi original, concurând cu succes, povestea imaginată acum aproape două sute de ani de Charles Maturin.