Mircea Albuţiu se mişcă printre mişcări (sic!), prin meandrele coregrafiei, ca un argint viu, acompaniat de al său "al treilea ochi", fără ca în niciun fel să stânjenească pe cineva. De fapt am uitat cu toţii, aproape imediat, prezenţa sa, atât grupul de dansatori cât şi eu, coregraful (nu-mi place termenul rece şi impersonal de coregraf: îl prefer pe cel de "plăsmuitor de dans"). Reuşeşte să se facă neobservat adică să se identifice acelei energii de care duduie sala de dans.
Astfel încât noi, toţi cei pe care îi imortalizează nu numai cu talent dar trecându-i în acelaşi timp prin filtrul unei minţi inteligente şi sensibile, să nu-l mai "simţim", aşa prinşi cum suntem în "nebunia" pe care mă străduiesc să o induc interpreţilor.
Ba aduce chiar un "plus", insesizabil la prima vedere, aidoma unui catalizator, contribuind la acea pluridimensională "nouă energie" pe care o detectează în ceea ce vede şi pe care o aşterne pe magia plană a fotografiilor nu numai cu forţa unei "abstracţii" à la Polock dar şi cu "concretul" luminozităţii proprii unui Vermeer. Şi vice-versa! Un amestec de revoluţie şi evoluţie. Adică, într-un cuvânt: Artă.
Senzualitatea corpurilor combinată cu insondabilul privirilor, ambele prinse în insectarul pixelilor...
Un fotograf bântuie printre noi, aruncând cu o precizie clinică ale noastre tremurânde culori pe "pânza plană" a unui univers în alb şi negru, plin de "zvîc". Ştiind să capteze nemilos, dar în acelaşi timp cu amor şi înţelegere, nu numai mişcările, nu numai stările sau latura intens umană a fiecăruia, ci mai ales acel "cîş" cu care atât de stăruitor încerc să-i "contaminez" pe dansatori. Adică tocmai acea "new energy" care face obiectul expoziţiei de fotografii purtând semnătura lui Mircea Albuţiu.
Citiţi un interviu cu Mircea Albuţiu aici.
Pagina de autor LiterNet al lui Mircea Albuţiu aici.