Am voluntariat foarte mult în 2019, social şi politic. Social la Fundaţia Bucuria Darului, unde încerc să mă adun mereu şi reuşesc de fiecare dată. De la cel mai simplu lucru care poate fi făcut - redirecţionarea a 2% din impozitul pe profit -, la unele dintre cele mai complicate la nivel personal - realizarea faptului că mulţi oameni nu au acoperiş deasupra capului sau că mulţi copii care sunt instituţionalizaţi şi părăsesc sistemul la 18 ani, sunt lăsaţi practic pe stradă. Deşi la Fundaţie în general fac muncă de birou, nu resping sarcini cum ar fi să strâng masă după ce au mâncat asistaţii sau să dau cu mopul. Acolo orice ajutor e binevenit şi nimic nu pare prea complicat, în afara muncii lăuntrice.
Politic a fost altă discuţie. Anul Nou m-a prins în echipa unei sfârleze de fată, care în urma alegerilor interne din USR se afla pe locul 5 în cursa pentru europarlamentare. Alături de ea şi de 3 băieţi faini am voluntariat pe partea de comunicare iar apoi în campania electorală externă am extins voluntariatul la partea de organizare a campaniei, a evenimentelor. A fost fain, am făcut de toate: de la lipit afişe electorale, la împărţit flyere. Dar am şi mâncat ciocolată epuizate în maşină după un week-end ca un iureş după primul miting electoral sau ne-am plimbat pe faleza din Constanţa în martie. Rezultatul din mai 2019, chiar dacă nu a dus-o la Bruxelles pe ea, pe noi ne-a întărit, ne-a sudat ca echipă, am legat prietenii, ceea ce în politică am înţeles că se întâmplă rar.
Tot politic am organizat cu cei de care spuneam mai sus şi cu alţii o dezbatere publică în oraşul meu (Braşov) despre lipsa de utilitate a construirii unei parcări sub Parcul Central. Dezbaterea a fost un succes pentru că s-a oglindit inclusiv în presă neprietenă partidului din care fac parte, a avut nişte super invitaţi iar în premieră pentru o dezbatere publică neorganizată de Primărie, am avut parte de prezenţa reprezentanţilor Primăriei. A fost un succes, pentru că a deschis nişte drumuri în mentalitatea civică a braşovenilor.
Apoi m-am bucurat mult când unul dintre politicienii pe care îi admir foarte mult a reuşit să intre în Biroul Naţional al USR în urma campaniei electorale din care am făcut şi eu parte, ca o mică rotiţă într-un angrenaj imens. El promovează transparenţa şi un fel diferit de a face politică, iar asta nu e decât de apreciat.
La alt nivel, la cel cultural-artistic, am fost de-a dreptul fericită uneori. Când am văzut picturile lui Caravaggio în Messina şi clarobscurul acela magnific, mi-am dat seama că lupta lui a fost necontenită. Nu ştiu dacă la final a ieşit înfrânt sau învingător, însă ştiu că a fost genial, asta deşi eu sunt o neofită în ceea ce priveşte pictură, dar poate că şi asta duce la fericirea mea autentică.
În 2019 am văzut nişte spectacole magice; Despre oameni şi cartofi sau Pădurea spânzuraţilor de Afrim şi nişte filme sensibile tare: Joker, Once Upon a Time in... Hollywood sau The Two Popes. Cea mai mişto carte pe care mi-am plimbat gândurile şi ochii a fost Laur de Evgheni Vodolazkin iar una dintre piesele mele favorite din 2019 se numeşte Fiere se regăseşte pe albumul Pământ al unei trupe unde soţul sfârlezei din paragraful despre politică este vocalist, Flesh Rodeo. De asemenea a fost anul în care texte ale mele au fost publicate şi în alte locuri în afara blogului, ceea ce nici nu ştiu ce a însemnat de fapt. Un vânt din pupă, cred.
Am avut parte de întâlniri şi discuţii incredibile cu nişte oameni pe care îi admiram de departe iar viaţa mi i-a scos în cale, am simţit gustul de abandon al unui sărut şi încheierea unei epoci, am fost încântată când nepotul meu născut în altă ţară a făcut splash-splash într-o baltă în Cişmigiu şi eu am filmat scena care mă înduioşează de fiecare dată când o revăd.
Am simţit premizele unor noi începuturi când am văzut o poză în care zâmbeam cu toţi dinţii sau când am primit cea mai duioasă replică pe Whatsapp când efectiv nu mă aşteptam de la cel mai complicat bărbat în viaţă. Am plâns un pic şi am râs isteric de multe ori, am făcut economii şi mii de poze, am scris texte de toate felurile, unele cu furie maximă, altele cu multă tandreţe. Am dansat excelent într-o noapte, m-am certat cu aplomb, am mâncat într-un restaurant nemaipomenit pe malul unei mări cu mama mea şi soţul ei, am descoperit dinozaurii cu sora mea. Am conştientizat că nimic nu e veşnic, că e treabă serioasă să ai un bebeluş când cea mai bună prietenă a mea a născut, sau că prietenii mei toţi sunt minunaţi, cei vechi sau cei noi, că dragostea nu e niciodată la fel şi vine când nu te aştepţi. Că nu o poţi controla, chiar dacă vrei, că e singurul motor care învârte lumea şi că m-a făcut să vreau să fiu mai bună şi a tocit muchii de caracter în timp ce le-a ascuţit pe altele.
Pot spune că nimic nu e aşa cum ar fi trebuit să fie, însă totul e aşa cum e şi poate că nu e rău, e doar diferit. A fost un an plin şi nu foarte uşor, a însemnat clar nişte puncte, nişte virgule, însă cel mai mult a însemnat aliniate noi.
(Braşov, 30 decembrie 2019)
*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2019 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 20 ianuarie 2020. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar rămasă încă valabilă. (Redacţia LiterNet)