După faptă şi răsplată - Ultima doamnă Parrish

Citiţi un fragment din această carte.


Nu ştiu cât reuşiţi voi să citiţi în timp de pandemie, dar eu nu mă pot apropia de cărţi prea serioase. Prea multe gânduri, prea multe griji şi frici adunate dintr-o dată care fac să nu mă pot concentra, să găsesc totul futil şi lipsit de sens într-o lume desprinsă parcă dintr-un film nu prea reuşit. De aceea, Ultima doamnă Parrish scrisă de Liv Constantine şi apărută în noua colecţie Leda Bazaar a editurii Corint mi-a picat în mână la momentul oportun. S-a dovedit o lectură antrenată, lejeră, dar bine scrisă şi gândită care m-a făcut să ies pentru câteva ore din cotidianul cenuşiu.

Liv Constantine s-a aflat pentru săptămâni bune în topul celor mai vânduţi autori americani. Ultima doamnă Parrish a fost una dintre cărţile recomandate de Reese Witherspoon în clubul ei de carte, un club care mie de-a lungul timpului mi-a dat multe idei de lectură. Interesant de ştiut este faptul că Liv Constantine este, de fapt, pseudonimul sub care scriu două surori, Lynne şi Valerie Constantine, care îşi construiesc romanele, personajele şi intrigile prin intermediul Skype-ului şi e-mail-ului, trăind la zeci de kilometri distanţă una de cealaltă. Şi le iese bine de tot, atât de bine încât Amazon Prime a decis să facă un serial bazat pe romanul Ultima doamnă Parrish.

Cartea este împărţită în trei părţi. În prima, povestea ne este prezentată prin intermediul lui Amber, o tânără ambiţioasă, lipsită de scrupule şi cu un trecut întunecat. Amber este dispusă să facă orice pentru a intra în lumea bună a New York-ului, chiar dacă asta înseamnă să fure soţul unei alte femei. Amber este puternică, se crede invincibilă şi rareori mi-a fost simpatică. Există ceva întunecat şi crud în modul în care Amber vede lumea şi pe cei din jur, o lipsă de sentimente, remuşcări şi morală care mi-au făcut-o antipatică, chiar dacă se află cumva în pantofii Cenuşăresei. Este amuzant şi în acelaşi timp înfricoşător modul în care îşi construieşte mişcările pentru a pune mâna pe soţul unei alte femei. Amber se transformă sub ochii noştri, predându-ne o adevărată lecţie de seducţie şi complot lipsit de scrupule.

A doua parte spune povestea din punctul de vedere al lui Daphne, soţia celui asupra căruia şi-a oprit Amber atenţia. Daphne are clasă, dar pare la prima vedere un pic naivă, afectată, alintată şi uneori prostuţă. Cititorul începe însă să simtă la un moment dat că lucrurile sunt ceva mai complicate decât par, iar povestea lui Daphne vine să lămurească lucrurile. Într-un final, soţia se dovedeşte mai mult decât pare la început, motivele care o conduc rezonează cu cititorul. Mie mi-a plăcut Daphne, mi s-a părut mult mai inteligentă şi hotărâtă să reuşească în ceea ce-şi propune şi cu motive mult mai nobile decât cele ale adversarei ei.

A treia parte ţine loc de concluzie, evenimentele se desfăşoară cu repeziciune şi îi oferă cititorului toate răspunsurile de care are nevoie. Cartea are peste patru sute de pagini, dar se citeşte cu uşurinţă şi plăcere. Este genul acela de carte care te face să nu vrei să o mai laşi din mână până când nu o dai gata. Nu vă aşteptaţi la cine ştie ce profunzime pentru că nu o are. Este, însă, genul acela de carte care te ajută să evadezi din cotidian şi îţi oferă un respiro. Şi cred ca de asta avem nevoie acum mulţi dintre noi. Nu este un thriller pentru că este în mare parte luminoasă, fără crime spectaculoase sau înfricoşătoare. Este o poveste despre familie, despre adevăruri crude care se află în spatele uşilor închise chiar şi în cazul celor super-bogaţi.

Probabil că o să citesc şi următoarele cărţi apărute sub semnătura Liv Constantine. Chiar dacă mulţi s-au plâns că este plină de misoginism, că Amber ar fi putut de exemplu, la cât de inteligentă este, să aibă alte aspiraţii, mie mi-a plăcut tocmai pentru asta. Pentru că îţi spune că inclusiv femeile deştepte pot face prostii şi îşi pot fixa ţeluri discutabile. Ca să nu mai spun că am aflat de un pictor danez despre care nu ştiam nimic - Aelbert Cuyp, ceea ce pentru mine este un atu în plus. Pentru că eu cred că dacă cititorul află şi rămâne măcar cu ceva nou după ce citeşte un roman fără mari pretenţii, acesta se dovedeşte un câştig din punct de vedere intelectual. Un roman pentru timpul liber, pentru vremuri tulburi şi greu de înţeles.