Pensula / Prima ieşire de după pandemie / 1 lift, 1 oră

În perioada 19 octombrie - 6 noiembrie 2020, atelierele de autocunoaştere prin scris De Trei Ori (Poveste. Monolog. Scenariu) au fost organizate simultan în trei şcoli bucureştene: Şcoala Gimnazială Nr. 197, Şcoala Gimnazială Nr. 169 şi Şcoala Gimnazială 'Sfinţii Constantin şi Elena'.

Un grup de 30 de copii din clasele a VI-a şi a VII-a au putut să abordeze trei tipuri distincte de scriere:
Scrierea creativă (creative writing)
Scrierea dramatică
Scenaristică

Copiii au putut să experimenteze, atât prin teorie, cât şi prin lucru practic, modul în care cuvântul scris poate genera forme diverse de conţinut - fie el literatură, monolog şi scenariu de film.

De Trei Ori a propus abordarea scrisului din trei perspective diferite, plecând, însă, de la un numitor comun: autorul. Copiii au fost încurajaţi să descopere şi să exploreze propriile trăiri, gânduri, experienţe pe care, mai apoi, le-au transpus pe hârtie, în formele caracteristice fiecărui tip de scriitură în parte.

LiterNet.ro găzduieşte o selecţie de texte din portofoliul rezultat al fiecărui copil participant la ateliere.

Gândul de a deveni o mică scriitoare mi-a venit într-o zi frumoasă de vară, când am participat la o prezentare de carte scrisă de o fetiţă de numai 10 ani. Acela a fost momentul când m-am întrebat: Eu aş putea face aşa ceva?

Am 8 ani. Bunica îmi dă o pensulă. Aş numi-o magică!
Ajung la bunica. E în bucătărie şi pregăteşte o delicioasă plăcintă cu mere. Nici nu îşi dă seama că am intrat în casă. Mă vede, mă îmbrăţişează şi îmi spune să mă spăl pe mâini. Mă duc spre baie, pe coridorul luminat de soare. Apoi mă năpustesc asupra feliei de plăcintă cu mere. Are un gust senzaţional. Are o crustă crocantă de nuci şi gem de smochine. Termin prăjitura şi mă duc în sufragerie.

Mă întind pe canapea şi deschid televizorul. Bunica vine şi îmi arată un set de pensule vechi de pe vremea când lucra la o tipografie din Bucureşti. Cred că vrea să mi le prezinte ca să ştiu cum arată o pensulă care a fost folosită chiar de ea în scrierea cărţilor de orice fel. Atunci pensulele erau foarte subţiri şi fine pentru a putea corecta literele care ieşeau mai strâmb sau care nu se imprimau. Am înţeles că de fapt toate erau pentru mine! Buni îmi explică cum să am grijă de ele. Au nevoie de o atenţie deosebită. În primul rând trebuie să le pun în apă şi să le usuc uşor, răsucindu-le pe un şerveţel. Apoi le pun cu grijă înapoi în suport. Ea îmi dă o super veste! Pot păstra pensulele. Cu condiţia să fac cele mai frumoase picturi.

Aşa am şi făcut. Până în ziua de azi pictez numai cu aceste pensule, în special cu o pensulă pe care aş numi-o magică. Orice desen pe care l-am făcut cu ajutorul ei a avut succes şi a primit multe laude. Pensula are fire maro şi subţiri, un suport argintiu şi o coadă roşie. E cel mai frumos cadou pe care mi l-a făcut cineva vreodată!


Îmi fac temele. Mama vine la mine în cameră şi mă întreabă dacă vreau să merg cu ea la cumpărături. Sunt surprinsă şi entuziasmată. Este prima ieşire după două luni de stat în casă. Mă îmbrac rapid, îmi pun masca, mănuşi şi mă duc fix către maşină. Mama porneşte maşina. Simt cum roţile se rotesc sub picioarele mele. Parcă este ceva nemaivăzut şi nemaiauzit. Ajungem la magazin. Cobor din autovehicul. Mergem către intrarea principală. Urcăm cu scările rulante şi o luăm la dreapta către raionul cu mezeluri. Cumpărăm două sute de grame de şuncă. Apoi mergem drept înainte către fructe şi legume. Alegem cu atenţie cele mai frumoase roşii şi cei mai arătoşi cartofi. Ne mai învârtim puţin prin magazin şi ajungem la casele de marcat.

Îmi este dor să îi spun "Bună ziua!" doamnei casiere şi să iau bonul cu plata. Ieşim din magazin şi ne oprim la recipientul cu dezinfectant. Coborâm pe scările rulante. În maşină ne dăm jos masca şi pornim înapoi spre casă.

Pe drum, îmi dau seama cât de important este să vezi şi alte persoane, dar să şi socializezi. Plâng. Mă gândesc cum am putut sta atâta timp fără să ne întâlnim cu cei dragi. Cu toţii ne-am schimbat foarte mult. Dar până la urmă, în istoria omenirii, au apărut mii de schimbări. Nu este nici prima, nici ultima schimbare pe care o vom trăi.


Miruna, o fetiţă de 11 ani şi fratele ei mai mic, David, în vârstă de 5 ani, vor să ia liftul pentru a ajunge la etajul 9, unde locuieşte bunica lor. Ei intră în ascensor. De această dată, David vrea să apese el pe buton. Când ajung pe la etajul 4, băiatul apasă butonul AJUTOR. Liftul se opreşte, iar ei aşteaptă mult şi bine până să vină cineva să-i ajute. Administratorul blocului aude sunetul declanşat de buton. Ajunge în faţa liftului şi reuşeşte să îi scoată pe copii din cutia uriaşă.