Plus/Minus / Brusc: o pandemie

În perioada 19 octombrie - 6 noiembrie 2020, atelierele de autocunoaştere prin scris De Trei Ori (Poveste. Monolog. Scenariu) au fost organizate simultan în trei şcoli bucureştene: Şcoala Gimnazială Nr. 197, Şcoala Gimnazială Nr. 169 şi Şcoala Gimnazială 'Sfinţii Constantin şi Elena'.

Un grup de 30 de copii din clasele a VI-a şi a VII-a au putut să abordeze trei tipuri distincte de scriere:
Scrierea creativă (creative writing)
Scrierea dramatică
Scenaristică

Copiii au putut să experimenteze, atât prin teorie, cât şi prin lucru practic, modul în care cuvântul scris poate genera forme diverse de conţinut - fie el literatură, monolog şi scenariu de film.

De Trei Ori a propus abordarea scrisului din trei perspective diferite, plecând, însă, de la un numitor comun: autorul. Copiii au fost încurajaţi să descopere şi să exploreze propriile trăiri, gânduri, experienţe pe care, mai apoi, le-au transpus pe hârtie, în formele caracteristice fiecărui tip de scriitură în parte.

LiterNet.ro găzduieşte o selecţie de texte din portofoliul rezultat al fiecărui copil participant la ateliere.
Mă numesc Teodora, dar îmi poţi spune Teo. Sunt elevă în clasa a 7-a la şcoala 169 din Bucureşti. Îmi place să cânt şi să îmi petrec timpul cu familia şi prietenii. În viaţa de zi cu zi am probleme din cauza alergiei la acarieni, ceea ce înseamnă că nu pot să mă agit prea mult, aşa că atunci când mama face curat mă dă afară din casă, aşa că ajung să stau în faţa blocului o perioadă lungă de timp. În rest sunt fericită cu ce fac şi cum îmi petrec timpul.

De câţiva ani am descoperit o plăcere în plimbatul prin holurile goale ale unei galerii. Asta se leagă de admiraţia mea faţă de Van Gogh şi artă. Savurez momentele de singurătate acasă. Chiar dacă zic că sunt singură, nu sunt, ba chiar sunt acompaniată de dragul şi umilul meu căţel Pufi, cu care îmi place să stau. Îmi place să îl îmbrăţişez, să îi arăt toată afecţiunea mea, la fel cum şi el mă iubeşte necondiţionat. Acest tip de prietenie şi de legătură nu cred că le voi putea avea cu altcineva.

Revenind la ce vorbeam, când sunt acasă "singură" îmi place să dansez, ca şi cum nu m-ar vedea nimeni, pe muzica mea preferată la boxe, şi să mă uit la un serial bun cu mâncare care cu siguranţă te îngraşă cel puţin de două ori mai mult decât festinul de Crăciun.

Sunt o introvertită care adoră să aibă parte de fiecare experienţă aparte care îi apare în cale. Mâncarea mea preferată sunt pastele, care nu se compară cu nimic dacă au lângă cea mai bună băutură din lume: berea non alcoolică cu ghimbir de la Mega, magazinul de pe colţ care este cel mai accesibil şi care este cu siguranţă deschis dacă cumva am nevoie de ceva. Curăţenia îmi dă o senzaţie nemaivăzută de plăcere şi de bună stare. Când curăţ, cu masca la gură, luând în considerare alergia mea la praf, am un sentiment de ordine, ceva ce cu siguranţă nu voi mai simţi în altă ocazie având în vedere că sunt cea mai neîndemânatică persoană de pe planetă.

Urăsc aglomeraţia şi cozile, îmi dau senzaţia de sugrumare. Probabil este o fobie din copilărie deoarece alergia mea are ieşiri astmatice care mă fac să mă simt sugrumată, aşa că de obicei pun pe altcineva să stea la coadă. Tot în această notă DETEST gălăgia. Nu este nimic mai enervant pe lumea asta decât gălăgia şi zarva. Sincer, prefer să se bârfească lângă mine decât să se urle şi să se ţipe. Biologia nu este punctul meu forte şi nici nu o să fie din moment ce dispreţuiesc profesoara. Chiar îmi pare rău pentru că am pierdut cea mai frumoasă materie probabil, dar ce poţi să faci? Bârfa şi minţitul în faţă sunt cele mai josnice acţiuni. Dacă cumva vei veni la mine cu bârfă şi cu minciună, cu siguranţă nu vei fi o persoană apropiată sau agreată de mine. Probabil de aceea sunt aşa de introvertită. Multe persoane m-au minţit şi şi-au bătut joc de mine, încât am realizat că singura persoană care va fi sinceră şi onestă cu mine voi fi DOAR eu. Nu a fost uşor, dar am acceptat asta. Înălţimile sunt fobia mea cea mai mare, urăsc scările rulante şi scările prin care se vede, sau cele care au spaţiu între ele, mă fac să ţip şi să plâng fără puterea de a mă controla.

Oboseala şi brânza sunt ca un tort de naştere cu culoarea maro închis pe el. Oribile pe scurt. Sunt o persoană energică de fel, aşa că oboseala mă face să mă simt ciudat şi incapabilă de a avea un sentiment de plăcere. În ciuda faptului că majoritatea fetelor de vârsta mea sunt obsedate de Harry Potter, nu o să pot să fiu vreodată în această categorie, deoarece urăsc subiectul acestei serii.


Coronavirus a provocat o pandemie care cu siguranţă ne-a surprins la începutul anului. În ciuda faptului că unele persoane nu cred în ea, eu cu siguranţă vă spun că este un lucru real.

În pandemie am fost cu toţii plictisiţi şi îngrijoraţi de această schimbare uriaşă care a venit asupra lumii. Despre timpul meu petrecut în carantină vă pot spune că am făcut doar patru lucruri, care au fost repetate şi repetate în fiecare zi: am cântat, am fost la şcoală, am ieşit afară (când s-a putut) şi am mâncat. Această pandemie cu siguranţă nu a făcut un bine siluetei mele. Înainte nu mâncam la stres sau la tristeţe, dar în timpul carantinei acest lucru a devenit un obicei prost. Când restricţiile au devenit mai ferme, am început să slăbesc din cauză că venea vremea de mers la mare, iar un costum de baie nu merge bine cu o burtă care are patru kilograme în plus. Am început să mănânc sănătos şi să fac sport, ceea ce a făcut nu numai ca silueta mea să fie mai frumoasă, dar şi tenul. În rest, pentru mine carantina a fost destul de plictisitoare şi neagră.