Intro
În perioada 19 octombrie - 6 noiembrie 2020, atelierele de autocunoaştere prin scris De Trei Ori (Poveste. Monolog. Scenariu) au fost organizate simultan în trei şcoli bucureştene: Şcoala Gimnazială Nr. 197, Şcoala Gimnazială Nr. 169 şi Şcoala Gimnazială 'Sfinţii Constantin şi Elena'.
Un grup de 30 de copii din clasele a VI-a şi a VII-a au putut să abordeze trei tipuri distincte de scriere:
Scrierea creativă (creative writing)
Scrierea dramatică
Scenaristică
Copiii au putut să experimenteze, atât prin teorie, cât şi prin lucru practic, modul în care cuvântul scris poate genera forme diverse de conţinut - fie el literatură, monolog şi scenariu de film.
De Trei Ori a propus abordarea scrisului din trei perspective diferite, plecând, însă, de la un numitor comun: autorul. Copiii au fost încurajaţi să descopere şi să exploreze propriile trăiri, gânduri, experienţe pe care, mai apoi, le-au transpus pe hârtie, în formele caracteristice fiecărui tip de scriitură în parte.
LiterNet.ro găzduieşte o selecţie de texte din portofoliul rezultat al fiecărui copil participant la ateliere.
Andrada - Cristina Vlăducu (13 ani)
Autobiografia în 50 de cuvinte
Plus / Minus
Îmi place atunci când mă trezesc devreme, privesc răsăritul, apoi mama îmi pregăteşte micul dejun alături de o cană cu lapte cald. Atunci când merg la cumpărături, mă uit prin magazin şi găsesc articolul vestimentar ideal. Când merg în parc cu prietenii, ne plimbăm, apoi ne aşezăm pe iarbă şi povestim. Îmi place când timpul parcă stă în loc, iar eu am posibilitatea să fac tot ce mi-am propus. Îmi place când întâlnesc pe cineva nou cu care am multe lucruri în comun şi care pur şi simplu ştiu că nu mă va critica fără motiv. Îmi place când schiez alături de prieteni şi atunci când pictez peisaje de primăvară sau vară. Dintre toate, cel mai mult îmi place atunci când Crăciunul se apropie, eu şi părinţii mei împodobim bradul, facem fursecuri tematice, punem decoraţiunile prin casă şi prin curte, ascultăm colinde şi vizionăm seria de filme "Singur acasă", ca în fiecare an.
În schimb, nu îmi place atunci când profesorii ne dau nouă, elevilor, teste neanunţate, trecând şi notele în catalog. Nu-mi place când timpul parcă trece prea repede, când sunt bârfită pe la spate sau când sunt acuzată de ceva ce nu am făcut. Nu îmi place să fiu pesimistă, deşi sunt uneori. Nu-mi place să văd pe cineva suferind, pentru că mă întristează. Aş mai avea de adăugat ceva: nu îmi place ca cineva să-mi spună că mi se pregăteşte o surpriză, dar să nu îmi spună în ce constă. Asta mă face să mă gândesc non-stop la ce poate fi.
Brusc: o pandemie
Mă voi întoarce puţin în timp, la ziua în care România a făcut cunoştinţă cu starea de urgenţă, mai exact pe 16 martie 2020. Era o zi frumoasă de luni în care eu trebuia să stau acasă în loc să merg la şcoală, din cauza virusului. În urmă cu două zile trebuia să îmi organizez petrecerea aniversară, care, ulterior, nu a mai avut loc din cauza măsurilor de siguranţă. Am fost destul de supărată, dar am rămas optimistă. Aşteptam cu nerăbdare să reîncep şcoala, dar, în scurt timp, a venit o altă veste proastă: instituţiile de învăţământ mai aveau să rămână închise timp de o lună. Numărul cazurilor de Coronavirus era în creştere, noi, elevii, rămâneam în urmă cu materia, dar, şi de această dată, am rămas optimistă.
În sfârşit, spre finalul lunii martie, am reînceput şcoala, dar nu în modul obişnuit, ci online. A fost destul de greu să mă acomodez cu conectarea zilnică pe platformele educaţionale pentru a participa la cursuri, dar am reuşit. Sunt sigură că nu numai eu am fost afectată de această schimbare. Până şi profesorilor le-a luat ceva timp să se obişnuiască să predea elevilor aflaţi în spatele unor ecrane. Timpul a trecut, iar situaţia se agrava. Oamenii îşi cumpărau alimente în cantităţi mari pentru a avea "provizii" în cazul în care magazinele cu mâncare se închideau. Din această cauză, lumea a început să intre în panică, eu începând să mă îngrijorez.
Vara sosise. Aveam un motiv întemeiat de a fi bucuroasă, acela fiind faptul că vacanţa mare se apropia. Dacă stau acum să mă gândesc mai bine, aceasta nu s-a simţit precum vacanţele de vară din anii precedenţi. Temele erau mai multe, aveam voie să ieşim afară doar până la o anumită oră şi cu o declaraţie pe propria răspundere, nu puteam merge în concedii deoarece toate zborurile către alte destinaţii erau anulate, şi multe altele. Eu am încercat să fac din această vacanţă una dintre cele mai frumoase, cum de altfel fac în fiecare an, în ciuda faptului că nu am mai putut merge la mare cu prietenii.
Iată că a venit şi luna septembrie, iar situaţia nu s-a îmbunătăţit, ci chiar s-a agravat. Am început cursurile în sistem hibrid (fiecare clasă era împărţită în două grupe, iar aceste grupe mergeau cu schimbul la şcoală, adică, în timp ce copiii dintr-o grupă se prezentau fizic în sala de clasă, elevii din cealaltă urmăreau cursurile de acasă). La aproape o lună de la deschiderea anului şcolar, orele de curs au fost mutate exclusiv în mediul online.
Astfel, am ajuns cu povestirea în prezent. Cele 10.000 de cazuri noi de COVID-19 apărute în fiecare zi mă îngrijorează teribil. Nimeni nu ştie când se va termina pandemia sau ce urmează să se întâmple în viitorul apropiat. În legătură cu şcoala, nouă, elevilor, ni se dau mai multe teme, sistemul de notare este puţin diferit şi, per total, există multe avantaje, dar şi dezavantaje, timpul fiind ocupat de rezolvarea temelor sau alte activităţi legate de şcoală.