Intro
În perioada 19 octombrie - 6 noiembrie 2020, atelierele de autocunoaştere prin scris De Trei Ori (Poveste. Monolog. Scenariu) au fost organizate simultan în trei şcoli bucureştene: Şcoala Gimnazială Nr. 197, Şcoala Gimnazială Nr. 169 şi Şcoala Gimnazială 'Sfinţii Constantin şi Elena'.
Un grup de 30 de copii din clasele a VI-a şi a VII-a au putut să abordeze trei tipuri distincte de scriere:
Scrierea creativă (creative writing)
Scrierea dramatică
Scenaristică
Copiii au putut să experimenteze, atât prin teorie, cât şi prin lucru practic, modul în care cuvântul scris poate genera forme diverse de conţinut - fie el literatură, monolog şi scenariu de film.
De Trei Ori a propus abordarea scrisului din trei perspective diferite, plecând, însă, de la un numitor comun: autorul. Copiii au fost încurajaţi să descopere şi să exploreze propriile trăiri, gânduri, experienţe pe care, mai apoi, le-au transpus pe hârtie, în formele caracteristice fiecărui tip de scriitură în parte.
LiterNet.ro găzduieşte o selecţie de texte din portofoliul rezultat al fiecărui copil participant la ateliere.
Sabina Bălaşa (12 ani)
Autobiografia în 50 de cuvinte şi-o minciună
Numele meu provine de la pictorul Sabin Bălaşa. Creativitatea a fost mereu îmbinată cu inteligenţa şi realitatea din mintea mea. Asta m-a făcut să iubesc să scriu. Îmi place să citesc şi desenez ceea ce-mi imaginez. Patru cuvinte care m-ar putea defini sunt: timiditate, creativitate, armonie şi inteligenţă.
Pandantivul
Am 6 ani iar bunica îmi dăruieşte un lănţişor cu un pandantiv în formă de cruce, amândouă din aur alb. Cruciuliţa avea o aplicaţie mică din diamant. Ea mi-a zis că este moştenire de familie şi că mă va ajuta foarte mult dacă îl voi purta. Era şi este un accesoriu unic, preţios şi delicat cu care te poţi face remarcat. Nu îl poţi observa la gâtul oricui. Am început să-l port pentru a-i face pe plac bunicii mele deoarece, fiind un copil mic, nu apreciam valoarea lucrurilor cu adevărat.
Cu timpul însă mi-am dat seama cât de valoros era şi cât de mult semnifică persoana de la care îl aveam. Ajunsesem să-l port zile întregi fără să îl dau jos. Dar tot mă gândeam la ce zisese ea: că mă va ajuta. Şi îmi tot puneam întrebarea asta: îmi eşti de folos cumva? Sau întrebarea asta: Ce putere te reprezintă? Însă aşa cum vă aşteptaţi, evident că nimeni nu îmi răspundea. O vreme am renunţat să-l mai port deoarece voiam doar magia lui. Mama mi-a zis că şi ea a fost la fel ca mine, dar ea a aşteptat şi a primit. Am vrut să am încredere în ea şi să-i urmez sfatul, dar răbdarea nu a fost niciodată punctul meu forte. Cu toate astea, într-o zi eram la şcoală şi trebuia să dăm un test iar eu aveam multe emoţii şi nu eram extrem de pregătită. Am pus mâna pe pandantiv şi cumva m-a liniştit şi m-a făcut să gândesc limpede. Eram atât de fericită că îi ştiam, în sfârşit, efectul.
Dar nu am vrut niciodată să abuzez de el. Aşa că l-am mai folosit de câteva ori, apoi am început să-l port doar pentru a impresiona la vreun eveniment sau pur şi simplu ca să mă gândesc la bunica mea. În sfârşit un lucru ajunsese în inima mea la fel ca o persoană. Încă îl am şi îl mai admir uneori, dar nu îl mai port deoarece vreau să-şi încerce magia şi pe altcineva. Când verişoara mea va împlini 6 ani, i-l voi da ei. Nu îl pot păstra la infinit, aşa cum nici bunica şi nici mama mea nu au făcut-o. Poate nici ea nu îl va aprecia de la început, dar ştiu sigur că în viitor va însemna mult şi pentru ea.
Brusc: o pandemie
Într-o zi de primăvară din luna martie a anului 2020, am fost anunţaţi că a apărut un nou virus contagios ce vine din China. Eram la şcoală alături de colegii mei şi urma ora de educaţie socială iar profesorul ne-a zis că nu mai trebuie să ne stresăm cu temele, deoarece vom primi o scurtă vacanţă de o lună de stat acasă. Toţi copiii din şcoală erau în extaz, unii îşi exprimau fericirea, alţii nu. Următoarea zi a rămas la alegerea noastră dacă mai mergem pentru o zi sau nu. Apoi au anunţat definitiv că vom sta o lună acasă, fără să avem voie să ieşim din casă. Restricţiile au apărut cu paşi mici. Prima dată au spus că trebuie să purtăm mască în magazine. În câteva zile au zis că trebuie să purtăm mască peste tot şi să ieşim afară doar cu o declaraţie. Aşa am ajuns să ies afară doar în faţa blocului, pentru o perioada scurtă de timp. Am învăţat însă să comunic mai mult cu familia mea şi să înţeleg câte lucruri minunate se pot face în casă. Îmi petreceam timpul citind, comunicând cu prietenii mei pe reţelele de socializare, desenând, jucându-mă cu pisica mea, ori inventând jocuri ca să evit plictiseala.
Însă, pe măsură ce timpul trecea, virusul contamina mai multe persoane. Era imposibil să începem şcoala fizic din nou. Aşa că au găsit soluţia să facem orele online. Chiar dacă făceam doar anumite ore, acest sistem mi s-a părut foarte interesant. Pe data de 15 mai am ieşit din starea de urgenţă iar restricţiile nu mai erau aşa de dure. Însă zonele de distracţie precum cinema-ul au rămas închise până în luna iunie. Atunci totul revenise aproape la normal, chiar dacă trebuia încă să purtăm mască în zonele închise şi să păstrăm distanţarea. Această perioadă a fost ca o mică pauză plăcută de la tot ce înseamnă viaţă cotidiană în contextul acestui nou virus. Sunt fericită că am trăit astfel de experienţe, nu le voi uita niciodată! Vacanţa de vară sosise, aşa că am făcut din nou o pauză şi de la şcoala online.
A venit toamna şi pentru că nu puteam începe un an obişnuit, s-a propus scenariul hibrid. Acesta nu a mers prea bine, au existat momente în care ne întorceam la scenariul roşu, dar tot a fost plăcut. Sinceră să fiu, prefer stilul online. E mult mai confortabil. Sunt convinsă că vom trece şi peste acest obstacol şi că vom reveni la normal dar va rămâne în mintea şi sufletul tuturor această perioadă!