Bullying / Brusc: o pandemie

În perioada 19 octombrie - 6 noiembrie 2020, atelierele de autocunoaştere prin scris De Trei Ori (Poveste. Monolog. Scenariu) au fost organizate simultan în trei şcoli bucureştene: Şcoala Gimnazială Nr. 197, Şcoala Gimnazială Nr. 169 şi Şcoala Gimnazială 'Sfinţii Constantin şi Elena'.

Un grup de 30 de copii din clasele a VI-a şi a VII-a au putut să abordeze trei tipuri distincte de scriere:
Scrierea creativă (creative writing)
Scrierea dramatică
Scenaristică

Copiii au putut să experimenteze, atât prin teorie, cât şi prin lucru practic, modul în care cuvântul scris poate genera forme diverse de conţinut - fie el literatură, monolog şi scenariu de film.

De Trei Ori a propus abordarea scrisului din trei perspective diferite, plecând, însă, de la un numitor comun: autorul. Copiii au fost încurajaţi să descopere şi să exploreze propriile trăiri, gânduri, experienţe pe care, mai apoi, le-au transpus pe hârtie, în formele caracteristice fiecărui tip de scriitură în parte.

LiterNet.ro găzduieşte o selecţie de texte din portofoliul rezultat al fiecărui copil participant la ateliere.

M-am născut într-o frumoasă zi de vară a anului 2008, mai exact pe 14 iulie. Trei luni mai târziu, am fost botezată Ana Rebeca. Am o pisică, o soră şi un frate şi îmi petrec timpul liber vorbind la telefon cu prietenii mei. Sunt o fire foarte ambiţioasă şi îmi doresc să devin avocat.

Totul a început la şcoală. Unde începe totul. Este pauză, sunt pe hol cu prietenele mele. Dintr-o dată aud doi băieţi strigând: "Urâto, pleacă de-aici, du-te-n sărăcia ta acasă!". Văd o fată alergând spre toaletă. Îşi acoperă faţa cu mâinile încercând să-şi ascundă lacrimile. Merg după ea şi o întreb ce a păţit. După un lung suspin îmi povesteşte de cei doi băieţi care-şi bat joc de ea de câteva luni încoace. O ajut să se ridice, o încurajez şi o sfătuiesc să nu bage în seamă batjocura lor.

De la această întâmplare se schimbă un singur lucru: ne împrietenim, dar cei doi băieţi continuă cu bullying-ul şi vin în fiecare zi cu replici din ce în ce mai răutăcioase. Prietena mea se schimbă, începe să ia note mai bune, se îmbracă mai frumos şi este atentă la orice gest pe care-l face. Schimbarea este bună, dar nu atâta timp cât o face pentru ceilalţi. Când decizi să te schimbi trebuie să o faci pentru tine, ca să-ţi creşti stima de sine. Iar dacă-ţi iubeşti defectele, nu trebuie să schimbi nimic pentru alţii. Bullying-ul continuă deci: de data aceasta cei doi colegi mai mari se folosesc de trecutul familiei ei şi îi pândesc fiecare greşeală pentru a o comenta. Nu contează cât eşti de "perfect", mereu va exista ceva de care alţii se pot lua.

Trec săptămâni bune şi vine pandemia. Prietena mea credea că a scăpat de bullying pentru că nu se mai putea întâlni cu cei doi. Dar băieţii au creat un cont de Instagram, unde au început să reposteze pozele prietenei mele cu descrieri răutăcioase. Faptul şi mai trist este că zeci de oameni dădeau comentarii de hate. Oameni care nu o cunoşteau. După multe postări raportate şi după implicarea părinţilor, prietena mea a scăpat în sfârşit de cei doi băieţi. Cu traume, desigur.

Primul lucru la care m-am gândit când am auzit că trebuie să povestesc o situaţie care mă intrigă a fost bullying-ul. Acesta se poate manifesta în foarte multe feluri şi există atât în viaţa reală cât şi pe social media. Bullying-ul nu este ceva apărut recent, el a existat din cele mai vechi timpuri din cauza diferenţelor dintre persoane. Acest fenomen, de a-ţi bate joc de oameni, poate veni în mai multe feluri şi forme. Eu, personal, nu prea am avut parte de bullying, ci mai mult de persoane false, toxice şi de bârfe, dar cine nu are parte de acestea?

V-am povestit întâmplarea unei prietene, căreia nu vreau să-i dau numele pentru că încerc să fac auzită întâmplarea şi nu persoanele care iau parte la ea. Acest exemplu încă-mi trezeşte furie, chiar dacă toate aceste lucruri s-au întâmplat anul trecut. Doar să scriu acest text mi-a provocat o stare neplăcută, dar cel mai rău lucru pe care-l pot simţi este că sunt neputincioasă. Nu pot să fac nimic în legătură cu bullyingul, nu pot să schimb nimic. În momentul acesta mii de persoane vorbesc despre bullying şi consecinţele lui, dar pare că nimeni nu ascultă. Şi în afară de faptul că sunt mânioasă şi revoltată, sunt şi tristă. Sunt tristă că există persoane cărora le place să-şi bată joc de oameni fără ca măcar să-i cunoască. Bullyingul este total greşit oricum, dar să dai comentarii de hate în care să spui lucruri urâte despre o persoană pe care tu personal nu ai văzut-o şi cu care nu ai vorbit în viaţa ta, mi se pare de-a dreptul josnic.

Bullyingul a existat, există şi va exista. Tot ce putem face este să învăţăm să ne ferim de el şi să-l ignorăm cât de tare putem, chiar dacă asta pare imposibil.


11 martie 2020, cam atunci a început totul pentru mine. Deşi se ştia de COVID-19 cu mai mult timp în urmă, de abia când am intrat în carantină am început să realizez ce se întâmplă cu adevărat. Pe atunci chiar nu se ştia aproape nimic de acest virus iar cazurile, care creşteau destul de încet pe atunci, păreau că se mişcă mai repede ca niciodată. Eram cât se poate de speriată, dar suspendarea cursurilor mă înveselea, ca pe toată lumea. Au pornit de la două săptămâni şi s-a ajuns la luni. Dintr-o dată, statul acasă nu mai era atât de distractiv. Stăteam închisă în casă, vorbeam cu prietenii la telefon şi mă uităm îngrijorată la ştiri. Aveam anxietate şi înainte de carantină, dar aceasta mi-a dezvoltat-o. Deveneam din ce în ce mai tristă, nu aveam somn şi parcă totul era plictisitor şi lipsit de sens. Dar în vacanţa de Paşte am stat la bunici, la curte, şi a fost uimitor pentru mine cât de mult am început să apreciez natura şi plimbările în aer liber.

Cât despre cursurile online, partea amuzantă este că vorbeam cu o prietenă, cam cu două săptămâni înainte să intrăm în carantină, să nu mai mergem la şcoală şi să ne apucăm de cursuri online. Sincer, acum că fac şcoală online, tot ce vreau e să mă întorc din nou la şcoală în persoană. Cursurile online nu mi-au plăcut nici la început, nici acum. La început era mai rău, profesorii erau foarte dezorganizaţi şi nu înţelegeam nimic. Acum este într-adevăr mai bine, dar tot la şcoală mi se pare că sunt mai concentrată şi învăţ mai uşor.

Vacanţa de vară a fost, surprinzător, o perioadă mai uşoară. În afară de faptul că nu am putut călători la fel ca în anii trecuţi şi că nu am fost în tabără, a fost o vară normală, cu ieşiri cu prietenii în parc şi cu mici escapade la bunici. Asta se datorează şi faptului că numărul de cazuri de îmbolnăviri cu Coronavirus a fost mai scăzut şi viaţa părea că revine încet-încet la normal. Atunci chiar aveam impresia că ne vom întoarce fizic la şcoală şi visul urât numit COVID-19 se va termina.

Ce-i drept, acum m-am obişnuit cu toată situaţia aceasta şi nu mai sunt la fel de speriată ca la început. Tot ce sper este ca oamenii să ia în serios acest virus şi să se termine totul curând!