Intro
În perioada 19 octombrie - 6 noiembrie 2020, atelierele de autocunoaştere prin scris De Trei Ori (Poveste. Monolog. Scenariu) au fost organizate simultan în trei şcoli bucureştene: Şcoala Gimnazială Nr. 197, Şcoala Gimnazială Nr. 169 şi Şcoala Gimnazială 'Sfinţii Constantin şi Elena'.
Un grup de 30 de copii din clasele a VI-a şi a VII-a au putut să abordeze trei tipuri distincte de scriere:
Scrierea creativă (creative writing)
Scrierea dramatică
Scenaristică
Copiii au putut să experimenteze, atât prin teorie, cât şi prin lucru practic, modul în care cuvântul scris poate genera forme diverse de conţinut - fie el literatură, monolog şi scenariu de film.
De Trei Ori a propus abordarea scrisului din trei perspective diferite, plecând, însă, de la un numitor comun: autorul. Copiii au fost încurajaţi să descopere şi să exploreze propriile trăiri, gânduri, experienţe pe care, mai apoi, le-au transpus pe hârtie, în formele caracteristice fiecărui tip de scriitură în parte.
LiterNet.ro găzduieşte o selecţie de texte din portofoliul rezultat al fiecărui copil participant la ateliere.
Adelina Scutaru (13 ani)
Autobiografia în 50 de cuvinte şi-o minciună
Dacă vă spun numele, vârsta sau aspectul meu nu o să ajungeţi să mă cunoaşteţi cu adevărat. Când cineva mă întâlneşte pentru prima dată sunt foarte extrovertită. Am principii după care mă ghidez în viaţă, iar cel mai important este să te distrezi şi să te gândeşti numai la prezent. Îmi place să ascult muzică, să meditez şi să ies afară, dar nu mi place să fiu în centrul atenţiei întotdeauna.
Brusc: o pandemie
Perioada aceasta mi s-a părut una dintre cele mai ciudate din viaţa mea. Sunt lucruri care mi-au plăcut şi lucruri care nu mi-au plăcut. Voi începe cu cele "rele" ca să pot termina cu ce este mai bun.
Am urât faptul că studiile din mai şi iunie au fost online. Din cauza asta nu am înţeles nimic nici din cele mai uşoare lecţii, cum ar fi cea de educaţie socială. La fel de mult am urât şi perioada de carantină, când nu puteam ieşi afară după bunul plac. Când a început din nou şcoala online eram deja împăcată cu ideea, chiar dacă tot nu-mi plăcea.
Au fost însă şi plusuri în toată această perioadă de timp. Totul a început ca un val primejdios, dar s-a sfârşit lin ca apa unui lac. După terminarea şcolii, m-am gândit: "Acum ce fac? Nu pot ieşi afară, sunt închisă, toţi suntem. Pun pauză vieţii mele doar din cauza unui virus?". Răspunsul a fost: nu. Am hotărât să încep o călătorie de care nici eu nu mi-am dat seama din prima. Simţeam nevoia să-mi ocup timpul, aşadar mi-am clădit încrederea în mine, apoi mi-am definit stilul vestimentar (stilul office, dar şi street-wear ca bonus), iar în cele din urmă am căutat fericirea. Asta a fost cel mai greu de găsit şi încă lucrez la ea.
Concluzionez că pandemia a fost o ocazie pentru mine să mă regăsesc. Cel mai important: mi-a dat de câştigat pe plan emoţional.
Într-o seară
Este o seară de duminică. Mă uit la televizor cu tatăl meu la un reality-show. Iau o pauză. Mănânc un iaurt cu fructe de pădure. Merg la geam. Ascult sunetul liniştitor al vântului. Privesc cerul albastru spre negru, luna plină.
Încep sa mă gândesc la toţi copiii şi adulţii care sunt acum în spitale. Durere. Suferinţă. Chin. Neputinţă. Aş da orice să îi pot face să zâmbească pe fiecare dintre ei.
Toţi copiii care şi-au pierdut vacanţa de vară, stând în spital. Sau toţi care nu mai sunt printre noi. Empatia e un sentiment puternic. O flacără care te aduce mai aproape de cel de lângă tine.
Toate acele momente în care le-au fost încercate puterea şi speranţa. Când îţi mai aduce asistenta o branulă. Când îţi face al patrulea test. Când analizele nu se mai termină. Toată afecţiunea mea merge la aceşti oameni.