03.02.2021
Salut.

Cred că am amestecat în mintea mea instrucţiunile despre ce trebuie să scriu. Mi se întâmplă des asta, mai ales de când scrisul nu are legătură cu salariul. Sorry.

Dar să încep cu topul pentru anul 2020. Confuz şi împieliţat a fost anul ăsta, ca un fel de mâncare care îţi place şi nu-ţi place, din care ai mai gusta, deşi ştii că nu e tocmai O.K. Nu prea au fost bune frica şi singurătatea coronavirusului, dar mi-au plăcut:

1. Lipsa de vinovăţie de fiecare dată când am făcut lucruri inutile. Mă rog, nu inutile-inutile, ci inutile-neproductive, înţelegeţi voi. Mi-a plăcut să citesc intens Sylvia Plath şi Virgil Mazilescu ca şi cum aş fi avut bacalaureat din ce vreau eu peste o lună. S-au lipit de mine versurile "Şi gândul cât un pui de şoarece mic şi negru" şi "Herr God, Herr Lucifer/ Beware/Beware" şi uneori se amestecă între ele, fără să mă anunţe şi pe mine ce vor să spună.

2. Mi-a mai plăcut şi să citesc pe plajă câte un fragment aleatoriu din Miturile Greciei Antice a lui Robert Graves şi să simt fără niciun dubiu cum se şterg subtilele graniţe ale timpului şi ale spaţiului şi să fiu destul de convinsă că mă duc să îi cer o bere lui Dionisos însuşi, sperând să aibă rest. Sau Hestiei, cred că şi ea s-ar fi descurcat foarte bine la bar.

3. Foarte mult mi-a plăcut să mă uit de foarte, foarte, prea multe ori la episodul 3 din I May Destroy You, pentru faza de final, de pe plajă (nu intru în detalii, poate nu l-aţi văzut încă) şi la ultimele minute din Fleabag pentru că îmi plac mult vulpile şi poveştile cu unhappy end.

4. Mi-a mai plăcut şi ultima carte a Elenei Ferrante, Viaţa mincinoasă a adulţilor şi îmi pasă 0% de discuţiile despre cât de comercial scrie. Pentru că, şi dacă ar scrie comercial, ar însemna că şi gândurile mele sunt parţial comerciale, or asta mi se pare o bazaconie, pentru că vă zic eu sigur că nu sunt.

Dar cel mai interesant lucru pe care vreau să vi-l spun - şi aici probabil mă ocup şi de rugămintea de a vorbi despre momentul din 2007 în care scriam la LiterNet în trecut - este că încep să cred că viaţa noastră este rotundă ca un măr şi că, orice am face, ajungem periodic să avem senzaţii similare şi toate lucrurile importante se repetă, deşi suntem mai sus pe măr, ca să spun aşa. În 2007 locuiam într-o casă cu pişcoturi alb-negru în bucătărie şi pun pariu că eram fericită cu acest text stângaci în care stăteam de vorbă cu Maria Antoaneta, pe care l-am scris într-o noapte, când ascultam coloana sonoră a filmului pe repeat. În 2020 locuiesc într-o casă cu pişcoturi vişinii la bucătărie, tocmai am revăzut filmul Sofiei şi, fix în acest moment, când ascult aceeaşi coloană sonoră şi emoţiile se nasc aproximativ la fel şi au aceeaşi durată de viaţă, aş putea să vă spun cu destul de multă sinceritate că stângăcia e şi acum la ordinea zilei. Doar că în prezent acest lucru nu poate decât să mă umple de tandreţe şi, când mă gândesc la oceanul de incertitudine care se aşterne în faţa mea, aşa cum se întindea şi în 2007, sunt mult mai convinsă decât eram acum 13-14 ani că e destul de tare să înoţi, deşi oboseşti ca naiba.

Kisses şi turnuleţe de macarrons!

*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2020 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 5 februarie 2021. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar încă valabilă. Pe scurt: prima şi singura regulă e că nu e nici o regulă, puteţi scrie despre tot ce v-a rămas în minte şi suflet din 2020. (Redacţia LiterNet)

0 comentarii

Rubricile categoriei

Topuri

Publicitate

Sus