15.01.2021
Este amuzant că rezumatul pe care l-am scris în urmă cu un an pentru 2019 a fost despre răbdare. Cred că putem cădea cu toţii de acord că 2020 ne-a împins răbdarea peste limite. Cei mai mulţi dintre noi suntem obosiţi, frustraţi, sătui şi trişti - avem şi motive.

Dar nu scriu acest rezumat pentru a vorbi despre virus. Aş vrea să vorbesc puţin despre experienţa mea de anul acesta (care, evident, va include virusul într-un mod sau altul).

M-am întors din România în Statele Unite în ianuarie şi, de atunci, nu am ieşit din New York. Mi-am petrecut fiecare zi în acest oraş şi cele mai multe la mine în apartament, singură. Un apartament mic, deseori sufocant şi inadecvat pentru carantină. Am fost închisă în casă cu gândurile mele, neputând fugi de mine însămi. Acest lucru ni s-a întâmplat probabil tuturor sau cel puţin majorităţii. Şi, ca urmare, s-au întâmplat câteva lucruri interesante. Am făcut o selecţie şi am decis să le includ pe cele 20 de mai jos. Unele pot părea mici şi poate chiar nesemnificative pentru unii, dar dacă am învăţat ceva din anul 2020, acel lucru a fost să găsesc bucurie în lucrurile mici.

1. Am tradus, în sfârşit, în limba română piesa On How To Be A Monster, pe care am scris-o şi pe care am pus-o în scenă în februarie 2020, împreună cu compania mea de teatru, Et Alia. Am ezitat destul de mult timp să o traduc şi nu am ştiut de ce, dar cred că în sfârşit am înţeles. Pentru că piesa aceasta este mai relevantă acum ca niciodată. Este o piesă absurdă despre patru cupluri care participă la un show de televiziune. Mi-a plăcut ce a spus unul dintre critici despre ea: "Personajele autoarei sunt tinere - poate post-adolescente - şi încă îşi caută cu disperare modele definitoare şi definitive. Dezvoltarea lor este departe de a se fi terminat şi se agaţă unele de altele în timp ce îşi caută moduri de a fi. Au învăţat că a salva vieţi e bine şi a le lua e rău. Dar aspectele mici, interioare ale existenţei - mâzgălitura care formează liniile vieţii de zi cu zi - încă le scapă." (puteţi citi întreaga recenzie scrisă de Sid Ross pentru Splash Magazines aici). Personajele pe care le-am scris sunt o reflecţie a mea şi, deşi pot vorbi doar în numele meu, probabil că e şi a altora de vârsta mea.

Încă încerc să îmi găsesc locul, motivul şi scopul. Încă încerc să îmi dau seama de la cine mă pot inspira, de la cine e bine să primesc sfaturi şi pe cine e bine să îndepărtez. Anul acesta a fost un an greu, al dezamăgirilor şi al surprizelor plăcute deopotrivă, care m-a făcut să reflectez asupra ţelului şi însemnătăţii artei pe care o creez. Mi-am simţit munca deosebit de importantă (pentru că am văzut puterea ei de a inspira şi de a face oamenii să treacă peste momente grele) şi, în acelaşi timp, deosebit de inutilă (privind la toţi doctorii dându-şi literalmente viaţa pentru oameni). Am decis că nu am un răspuns concret şi probabil nu voi avea unul vreodată, dar asta nu mă va împiedica să continui să îl caut;

2. Am scris un lungmetraj şi sunt la jumătatea celui de-al doilea;

3. Am susţinut cât de mult am putut mişcarea Black Lives Matter şi am fost dezamăgită să realizez cât de multe persoane au o percepţie greşită asupra situaţiei. Ce m-a şocat cel mai tare a fost siguranţa cu care foarte mulţi români şi-au exprimat opinia cu privire la ce ar trebui să facă sau să nu facă persoanele de culoare, având în vedere că România este, în mare parte, albă. M-a surprins numărul de persoane de la care aveam pretenţii sau pe care le admiram care au refuzat să se uite la fapte şi dovezi şi au ales să îşi susţină opiniile neinformate pe reţelele de socializare, influenţând astfel alte persoane. În condiţiile în care protestele se întâmplau pe strada mea şi vedeam în fiecare zi situaţia cu ochii mei, au fost oameni care mi-au invalidat experienţa, încercând să mă "înveţe o lecţie" despre o ţară pe care cei mai mulţi nici măcar nu au vizitat-o vreodată.

Un alt lucru pe care l-am realizat cu tristeţe a fost cât de neinformaţi suntem ca români cu privire la rasism. În sistemul nostru educaţional, acest aspect lipseşte cu desăvârşire, chiar dacă ne lovim de el zilnic. Atitudinea majorităţii faţă de protestele Black Lives Matter a fost doar o reflecţie a sistemului nostru şi a lipsei de înţelegere a unor principii fundamentale. M-am enervat, am citit, am explicat, am învăţat, m-am enervat iarăşi, am izbucnit - uneori am regretat izbucnirea, alteori nu - şi am învăţat, am ascultat, am învăţat, am învăţat;

4. Am sărbătorit un an de la fondarea companiei mele de teatru, Et Alia;

5. Am învăţat să gătesc (?);

6. Mi-a fost inclus un interviu într-o carte care se numeşte Dealing with Dramedies, de Elianor M.A. - o carte despre drumul autoarei şi cum a învins obstacole. Cea de-a doua parte a cărţii conţine interviuri cu oameni care, în opinia ei, au o poveste de succes. Acolo am şi eu o secţiune, chiar între Nadine Labaki şi Greta Gerwig - o onoare imensă;

7. Am început să merg la terapie (pe zoom);

8. Am fost speaker la un panel numit Women+ in Theatre organizat de compania Moxie Arts, alături de Giorgia Valenti (una dintre celelalte două Co-Directoare Artistice ale companiei mele) şi de reprezentante ale companiei She NYC şi am vorbit despre egalitatea de gen în domeniul artei şi despre drumul meu ca Directoare Artistică a unei companii formate exclusiv din femei;


9. Am făcut parte dintr-un show (CherryBomb) care va apărea pe Amazon Prime în 2021;


10. Am pierdut unul dintre cei mai importanţi oameni din viaţa mea;

11. Am făcut 268 de zile pe Duolingo;

12. Am făcut un spectacol pe zoom despre moarte şi suferinţă, numit Where Are You?, ca parte a programului SUITE/Space organizat de teatrul Mabou Mines şi a trebuit să mă gândesc la aceste teme în fiecare zi, în timp ce eram singură în apartament, în mijlocul unei pandemii care a ucis aproape două milioane de oameni. A fost o experienţă deosebită care mi-a deschis ochii cu privire la modul în care mă raportez la moarte personal şi la modul în care ne raportăm la moarte din punct de vedere cultural. Am vorbit despre bocitoare şi despre tradiţii româneşti de înmormântare şi am fost nevoită să privesc în adâncul meu şi să am o conversaţie cu mine despre cum fac eu faţă suferinţei - un lucru pe care îl recomand tuturor;


13. Am analizat, mai mult ca niciodată, relaţia mea cu România - am înţeles cu adevărat ce iubesc la ea şi ce mă deranjează la ea. Am înţeles şi că sunt mai interesată decât credeam să o explorez în arta mea şi să îmi folosesc originile ca punct de plecare pentru personajele pe care le creez (fie că le joc sau le scriu). Mi-a luat trei filme şi două piese de teatru să realizez asta. Obişnuiam să mă uit la artişti (regizori, scriitori etc.) şi să le analizez obsesiile care sunt vizibile în tot ceea ce creează şi să îmi spun că eu nu am acel gen de obsesie - ce naivă;

14. Am cunoscut oameni deosebiţi şi colaboratori de preţ pe care am realizat acum puţin timp că nu i-am văzut niciodată în persoană;

15. Am descoperit un show care a devenit show-ul meu preferat - Patriot Act cu Hasan Minhaj;

16. Mi-am sunat părinţii în fiecare zi;

17. Am ajuns, în sfârşit să mă înţeleg cu corpul meu. Şi să îl iubesc;

18. Am lucrat cu Denzel Whitaker;

19. Mi-am redescoperit pasiunea pentru limba spaniolă şi m-am (re)apucat de cursuri;

20. Am sărbătorit doi ani de când sunt vegetariană.

Sunt pregătită pentru 2021.
*

Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2020 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 25 ianuarie 2021. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar încă valabilă. Pe scurt: prima şi singura regulă e că nu e nici o regulă, puteţi scrie despre tot ce v-a rămas în minte şi suflet din 2020. (Redacţia LiterNet)

1 comentariu

  • Un 2021 așa cum îți dorești.
    Gina, 16.01.2021, 22:05

    Nu știu de unde ai puterea asta,dar este de admirat.
    Știu ca vei reuși, fiindcă dovedești că nu este zi fără să faci ceva pentru visul tău.
    Felicitări!

Rubricile categoriei

Topuri

Publicitate

Sus