19.02.2021
În ianuarie 2020 eram pe o insulă din Golful Thailandei.

Mi-am petrecut ziua de naştere (1 ianuarie) într-o şcoală de masaj tradiţional. Fetele mi-au cântat, am mâncat tort, apoi am primit cadouri. Seara am fost pe malul apei şi am primit perle. M-am tot gândit cum să fac să plec definitiv din România şi să mă mut în Asia, să lucrez în televiziune sau în industria de gaming ca să fiu aproape de locurile paradisiace din Asia.

În drum spre Europa am trecut prin China şi, chiar dacă era final de ianuarie 2020, nu ştiam nimic de virusul covid 19. Nimeni nu purta mască în Shanghai. Am mâncat, m-am plimbat, am făcut cumpărături şi nu era nimic care să ne avertizeze că la 800 km de Shanghai, în Wuhan, e totul în carantină.

În februarie 2020 am reluat munca la Teatrul Naţional din Bucureşti pentru documentarul Jurnal de România. 1989. M-am confruntat cu ego-ul unor oameni şi în mod ciudat cumva asta mi-a dat un soi de pace. Când vezi că şi starurile au frici, micimi, sau că actorii sunt şi ei oameni, parcă viaţa începe să mai coboare din ştachete.

Îmi place mult proiectul ăsta, Jurnal de România, fiindcă reuşesc să vorbesc de la egal la egal cu oamenii de pe scenă şi din sală. E o stare de normalitate şi de bucurie. Aşa cum ar trebui să fie viaţa. Parcă de când lucrez la acest proiect iubesc mai mult viaţa. Lecţia asta a normalităţii e de o forţă pe care nu am bănuit-o.

În martie am oprit repetiţiile cu o vizionare internă. România a intrat în lockdown. Am practicat meditaţia vipassana, am făcut yoga, pilates, am plimbat câinele până se prefăcea că doarme ca să nu-l mai scot afară.

Acasă am lucrat, am descoperit teatrul online din Berlin. L-am devorat. Am dat multe interviuri video online, am muncit zi de zi cu Cristina Baciu pentru partea video a spectacolului de la TNB şi pentru partea de promovare.

În iunie sau în iulie 2020 am avut premiera la Teatrul Naţional, Sala Amfiteatru. Îmi place atât de mult acest spaţiu. E ceva care mă împlineşte total: e arhitectural, e urban, e cultură, e putere, e cinematic, e teatru, e perfect. Am repetat uşor, cu oameni foarte faini. La premieră am stat pe acoperişul teatrului în aer liber. Se auzeau sirene, pescăruşi, maşini, vocile actorilor. A fost o experienţă unică, superbă. Am pierdut cu pariu pus cu Oana Pellea. De atunci am mai pus un pariu cu Marius Manole. Se pare că tot pierd pariuri în ultimul timp.:)

După premieră am plecat să înot în sudul Bulgariei, aproape de graniţa cu Turcia şi a fost de vis. Îmi lipsea mişcarea. Am găsit plaje goale, am făcut plimbări lungi şi am înotat multe ore în fiecare zi.

În septembrie 2020 am revenit în Bucureşti şi am început lucrul la filmul documentar #newTogether. 60 de artişti din Austria şi din România se confesează la momentul zero al pandemiei. Materialul e Aur Curat. A avut grijă Andrei Popov de la Forumul Austriac să ceară artiştilor aceste confesiuni în martie-aprilie 2020. E o idee sclipitoare.

Finalul de an l-a avut un alt film documentar 1989. Jurnalul unei Revoluţii. Ne gândeam să facem un eveniment fresh la TNB în decembrie 2020, dar s-au închis teatrele, aşa că am găsit soluţia filmului.

Am muncit mult în 2020, am primit premii internaţionale importante şi am avut echipe superbe.

Prin prieteni am descoperit atâtea locuri care mi-au dat oxigen. Am făcut plimbări lungi cu Camelia, m-am apropiat de Bogdan şi de Cezar, de Silviu şi de Laura.

Am sărbătorit Crăciunul acasă la un cuplu gay care a primit vizita familiei din Moldova. Eram 7 oameni care se cunoşteau puţin, 3 câini, un brad, sarmale, un pick-up, ceai cald. O atmosferă perfectă, de familie. Nu am mai trăit niciodată senzaţia asta de familie gay şi atmosfera reală de Crăciun. A fost o lecţie de dragoste.

2020 se termină tot la malul mării. Am plecat în vacanţă dar încă mai negociam contracte. Le-am ratat. Am greşit abordarea. Începutul lui 2021 e tensionat fiindcă nu am ştiut să gestionez noile spectacole. Mai am de lucrat la capitolul "nevoia de validare", la frica de dimineaţă şi de început de an.

www.carmenlidiavidu.com


*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2020 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 25 februarie 2021. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar încă valabilă. Pe scurt: prima şi singura regulă e că nu e nici o regulă, puteţi scrie despre tot ce v-a rămas în minte şi suflet din 2020. (Redacţia LiterNet)

0 comentarii

Rubricile categoriei

Topuri

Publicitate

Sus