20.05.2005



Să nu vă temeţi că-n tăcuta noapte
Pe-alei m-aş pierde,-n vraja peste fire
A parcului, de-arome şi de şoapte
Răpit, care te-mbie la iubire

Şi la zăbavă, cînd privighetoarea
Înalţă tainic tril şi-a apei undă
Se descreţeşte-n murmur şi-nserarea
Statuia veche în neguri o cufundă.

Remiza goală parcă e himera
Acelui timp, hotar nedesluşit
Unui tărîm de-arome, potrivit
Pentru Verlaine şi pentru Julio Herrera.

În umbră lasă-un iz medicinal
Eucalipţii: iz patriarhal
Ce, dincolo de timp şi de cuvînt,
Un asfinţit marchează, vechi şi sfînt.

Găseşte pasu-mi pragul bănuit.
Veranda-n umbră marginea-şi schiţează.
Pe dalele din curte, veşnic trează,
Cişmeaua picură necontenit.

Dorm dincolo de prag cei care sînt,
Prin forţa visului de ei visat,
Stăpîni, în umbra fără de cuvînt,
Pe vastul ieri cu tot ce-a răposat.

Ştiu fiecare lucru din această
Clădire veche: plăcile de mică
Pe piatra gri, pe care le duplică
Întruna neguroasa-oglindă vastă.

Un cap de leu ce muşcă îndîrjit
Belciugul, cioburi colorate
Ce dezveleau copilului uimit
Prodigii ale lumii fermecate.

Nesocotind şi moarte şi noroc,
Vor dăinui cu-ntreaga lor istorie,
Căci toate se petrec în straniul loc
Al dimensiunii ce-o numim memorie.

În ea şi doar în ea se desfăşoară
Grădinile şi curtea interioară.
Trecutul le păzeşte-n cerc oprit,
Care cuprinde zori şi asfinţit.

Cum de-am putut să pierd acel precis
Tărîm de lucruri simple şi-ndrăgite,
De neatins ca rozele-nflorite
Primite de Adam în Paradis?

Uimirea prefăcută-n elegie
La amintirea casei mă apasă,
Şi nu-nţeleg cum timpu-ntruna pasă,
Eu, care-s timp şi sînge şi-agonie.
.



(Acest text face parte din volumul antologie Poezii de Jorge Luis Borges, apărut la Editura Polirom. Selecţia, traducerea şi prefaţa îi aparţin lui Andrei Ionescu, iar ilustraţiile volumului lui Tudor Pătraşcu.)




0 comentarii

Publicitate

Sus