O neaşteptată notă de speranţă

Citiţi un fragment din această carte.




Cartea pe care v-o propun spre citire - "Destinaţie finală" - se situează la intersecţia dintre romanul de acţiune, introspecţie şi analiză socială. Poate fi şi un bildungsroman, pentru a folosi un termen consacrat de critică pentru a desemna romanul formării şi desăvârşirii unui caracter.

Fundalul pe care se proiectează naraţiunea este realitatea ultimilor ani ai dictaturii lui Ceauşescu şi a primului deceniu post-revoluţionar. O realitate marcată de o acerbă luptă pentru exsitenţă - acerbă şi uneori frizând absurdul, căci "idealurile" în numele cărora se poartă această luptă sunt nişte jalnice obsesii ale unei societăţi profund divizate şi suferind de discriminare. Căsătoria cu orice preţ - pentru a obţine o îndoielnică onorabilitate socială, celibatul recunoscut drept o stare socială inferioară, dispreţuirea făţişă şi cruzimea în relaţia cu semenul considerat "slab", obsesia lui "a fi primul", ura faţă de cel ce ţi-o ia înainte, respectul public condiţionat doar de aparenţe, iată numai câţiva din "monştrii" care sunt - alături de personajele umane - protagoniştii nevăzuţi ai acţiunii.

Silvia Linoiu e o tânără ce porneşte în viaţă cu un triplu handicap: al lipsei frumuseţii fizice, al unui tată necunoscut şi transfug, şi al absenţei spiritului combativ - în accepţiunea lui obişnuită. Dotată în schimb cu o inteligenţă profundă, analitică şi creativă - ce o duce spre performanţa profesională - ca şi cu o nebănuită forţă latentă de supravieţuire - Silvia îşi va depăşi totuşi condiţiile iniţiale, cele trei piedici. Urmărită pe parcursul întregii naraţiuni de persecuţia unei rude apropiate - verişoara ei, Laura Tănase - Silvia va trece, în prima tinereţe prin furcile caudine ale unei căsnicii contractate în pripă, sub constrângerea prejudecăţilor, a împrejurărilor şi a propriei neputinţe de a li se opune, căsnicie de pe urma căreia va rămâne nu numai cu trauma violenţei şi abuzului sexual, ci şi cu o etichetă publică ruşinoasă, cu pierderea casei părinteşti şi a celei dăruite la nuntă de mama ei, ca şi cu un efect secundar de durată: înarmarea propriilor duşmani. Aceştia din urmă - nimeni alţii decât rudele sale - verişoara persecutoare şi soţul acesteia - care va deveni un politician de mare succes - îşi vor fi însuşit o parte din averea ei (cu cealaltă parte se va împroprietări complicele lor, soţul Silviei), ca şi secretul vieţii ei intime în cadrul conjugal.

De-a lungul anilor, Silvia va învăţa să lupte pentru supravieţuire. O serie de evenimente tragice (descoperirea infidelităţii şi a anormalităţii dusă până la extrem a bărbatului său, urmată de întreruperea imediată a sarcinii pe care o purta de câteva săptămâni, moartea neaşteptată şi în împrejurări neelucidate a mamei, presupusa trădare a propriei prietene) o fac să rupă compromisul căsătoriei, cu toate consecinţele ce decurg de aici. Aşa se termină prima parte a cărţii (romanul e structurat în 3 părţi). Duşmanii se retrag cu prada, ieşind temporar din acţiune. În anii ce urmează, Silvia îşi schimbă imaginea (de fată bătrână şi urâtă) scoţându-şi în evidenţă calităţile fizice şi estompând defectele şi capătă un anume spirit de luptă. Dar el este mai degrabă resentimentar, refulativ, pe măsură ce alt gen de provocări îi stau în faţă: furtunile primei iubiri pasionale, ca şi nefericita întâmplare prin care fosta ei prietenă revine în viaţa ei devenindu-i din nou rivală. În acest punct eroina e puternic ispitită de emoţii negative, cărora li se sustrage în ultimul moment. Ceea ce însă o împiedică să le dea curs până la capăt e acea inhibiţie a omului cinstit în a face rău şi nu iertarea. Asta nu înseamnă că nu cedează până la un punct ispitei: îşi judecă necruţător rivala, îşi seduce iubitul (spre a-i servi o lecţie de "morală") şi se află într-un război declarat cu semenele ei ce se bucură şi se folosesc de frumuseţea fizică. În mod paradoxal şi neaşteptat, viaţa intervine de partea ei prin faptul că tocmai înfrângerile o readuc pe calea raţiunii şi a căldurii umane (calea ce duce spre "destinaţia finală" şi de la care factorii perturbatori tind s-o abată). În ultimul moment renunţă la un act de "justiţie" împotriva cuplului "adulter"; când pasiunea ei cunoaşte împlinirea, acesta este totodată şi recunoaşterea imposibilităţii relaţiei cu cel pe care îl iubise şi o dureroasă deşteptare la realitate. Ca şi reconcilierea cu fosta ei prietenă. În fine, în urma unui conflict stradal, de unde se va alege cu partea cea mai proastă, o va cunoaşte pe cea care îi va reda credinţa în valorile prieteniei, chiar între persoane de acelaşi sex şi aceeaşi vârstă, cea ce-i va deveni un fel de "soră de cruce". Ada Telinschi - acesta este numele ei - este unul din personajele cele mai frumoase ale romanului. Relaţia dintre cele două eroine, nu odată pusă la încercare de împrejurările vieţii şi care merită chiar riscul vieţii, e de aici încolo o adevărată coloana vertebrală a naraţiunii.

În a doua parte a cărţii (şi a doua etapă în destinul Silviei), fundalul îl reprezintă un institut de cercetare şi proiectare şi prefigurează cea de a treia parte în cronologia evenimentelor. Este perioada deplinei maturităţi a personajului şi acum lupta cu Răul, omniprezentul Rău îşi mută din nou centrul de greutate din interior spre exterior. Firul epic, dominat de întoarcerea Laurei Tănase în viaţa Silviei ("Descălecarea Doamnei de Fier") - ca directoare a institutului unde aceasta din urmă este un modest şef de colectiv şi talentat cercetător - se împleteşte cu problematica socio-umană. Distrugerea activităţii de cercetare de către un colectiv de conducere corupt şi rău intenţionat, cu mare dragoste pentru propriul buzunar, un întreg pot-pourri-u de măsuri arbitrare şi cu consecinţe dramatice, învrăjbirea claselor sociale ce trăiseră până atunci în bună pace - iată aspecte ce par a fi desprinse din trista realitate de zi cu zi a tranziţiei. În această conjunctură - agravată de ranchiuna personală a Laurei şi de campania de denigrare şi boicot dezlănţuită împotriva sa, protagonista duce o donquijotescă luptă pentru adevăr, dreptate şi împlinire a unui ideal profesional al mentorului spiritual al colectivului, un gânditor de valoare proscris şi alungat de conducerea institutului. Lupta e cu atât mai impresionantă cu cât Silvia nu are teoretic nici o şansă de reuşită. Nu se poate spune însă că e vorba de o confruntare directă, "corp la corp", incisivă ori frontală cu cei ce întruchipează forţele întunecate. Armele ei sunt rezistenţa, răbdarea, diplomaţia, eschiva şi atragerea duşmanului pe terenul pe care se simte stăpână iar aliaţi îi sunt inteligenţa şi probitatea profesională. În final, tocmai proiectul boicotat de cei ale căror interese oculte le punea în pericol, se va dovedi buturuga ce va răsturna căruţa paraziţilor. Printr-un demers personal de mare curaj, Silvia reuşeşte să atragă, graţie acestui proiect, atenţia unui investitor străin care va cumpăra institutul. Duşmanii ei sunt înlăturaţi de la putere şi ei i se încredinţează postul firesc şi binemeritat în ierarhia superioară a firmei. Urmarea este cumva anticipată şi predictibilă: în acest proces, eroina îşi întâlneşte sufletul pereche, marea dragoste la care nici nu mai îndrăznea să spere. Dar nu numai atât: viaţa o răsplăteşte pe deplin şi în mod tainic. Printr-o neaşteptată întorsătură de situaţie, va reintra în posesia pierdutului paradis al copilăriei - casa părintească. În mod misterios dă peste testamentul mamei sale şi peste o ciudată poză presupusă a fi a părinţilor ei. Pe de altă parte, e nevoită să facă faţă reversului medaliei, prin reîntâlnirea unui personaj cu rol în aparenţă funest în viaţa ei, dar deosebit de important în economia romanului. Este vorba de William Lacey, preşedintele societăţii mixte franco-britanice care a devenit proprietara institutului. Cât despre cel ce-i va deveni iubit, soţ şi tată al copilului pe care îl va naşte, cel alături de care va trăi cei mai frumoşi, dar şi zbuciumaţi ani, acesta poartă numele Ariel Beller Aranda şi are o personalitate complementară Silviei. E fără-ndoială, cel mai "înzestrat" personaj al povestirii, cel mai "solar". Dotat cu o frumuseţe virilă, cu inteligenţă (uşor distructivă, după cum e caracterizată în paginile cărţii), frizând geniul în arta perpetuului război care e viaţa, hotărât şi brav, un adevărat cavaler "fără teamă şi prihană", este singurul care pare să aibă mijloacele şi puterea necesare unei lupte făţişe cu fantomele din trecutul iubitei sale, care continuă să-i hărţuiască şi în prezent. Alegerea numelui de botez al personajului nu este întâmplătoare, Ariel este unul dintre arhanghelii din Vechiul Testament, al cărui nume înseamnă în traducere din ebraică "Leul lui Dumnezeu" şi este cel care aduce pe pământ curajul. Acest nume este totodată des întâlnit în onomastica ţării de unde Ariel provine: Argentina.

În perioada în care el se află la cârma institutului cumpărat de la statul român, reuşeşte să eludeze cu dibăcie clauzele contractului de privatizare, care nu permitea concedierile, determinându-i să se autoelimine pe toţi aceia care de-a lungul anilor, sub vechile conduceri se eschivaseră de la muncă şi încălcaseră flagrant disciplina şi bunul simţ. Pe măsură ce el şi Silvia devin tot mai apropiaţi în plan personal, acţiunea îşi schimbă ritmul, devine din ce în ce mai alertă şi mai concentrată în evenimente de un fel sau altul, împletite cu reflecţiile personajelor, ca şi cu digresiuni în trecut. Aflăm povestea vieţii lui Ariel, în prezent cetăţean şi om de afaceri francez, fost pilot militar profesionist în aviaţia navală argentiniană, al cărui destin a fost zdruncinat din temelii de scurtul dar tragicul conflict armat de câteva luni din 1982 cunoscut ca "Războiul Malvinelor". Aflăm părerile lui despre realităţile negre ale ţării sale, ca şi despre societatea românească, păreri destul de incomode, dar al căror adevăr nu poate fi pus la îndoială. Pe plan faptic, credincios principiului său conform căruia la rău nu se poate răspunde decât printr-o ripostă promptă şi pe măsură, îşi salvează iubita de la o încercare de şantaj pusă în scenă de fostul ei soţ şi instigată de Laura Tănase, primul pierzându-şi viaţa şi plătind pentru ceea făcuse în trecut. Într-o altă împrejurare, o salvează şi pe prietena Silviei, Ada Telinschi dintr-o ambuscadă cu tentă teroristă, montată de mafia provincială căreia Ada, ca patron al unei firme de succes, îi încălcase interesele. Nimic nu pare că le-ar mai putea sta în calea unei fericiri statornice şi de durată celor doi îndrăgostiţi ce par a fi făcuţi unul pentru altul, mai ales că Silvia cunoaşte împlinirea şi sub un alt aspect. Tot prin Ariel, îşi va realiza un vis din copilărie: vizitarea unei ţări pentru care nutreşte o mare admiraţie raţională dar şi o tainică şi aparent inexplicabilă trăire afectivă. Este vorba despre Anglia, "insula vrăjită" pentru ea şi patria adoptivă a tatălui transfug şi necunoscut - aşa cum rezultă din testamentul mamei - în realitate ţara de baştină a tatălui ei adevărat. Însă vremea dezvăluirilor va veni mai târziu. Cum duşmanul ei din umbră, Laura, nu încetează nici o clipă războiul împotriva verişoarei sale şi a soţului ei, antrenând în prim plan mereu alte şi alte personaje-marionetă, Ariel comite o greşeală din prea multă dragoste, lăsându-se pradă unei izbucniri de furie şi fiind antrenat într-un scandal public de pe urma căruia se alege cu o simbolică condamnare penală care însă îl va costa postul său din cadrul companiei mixte. În momentul în care - după o temporară despărţire fortuită - el se întoarce de la Paris cu un plan de contraatac şi cu armele gata de luptă, soţia lui îl imploră să renunţe. În aparenţe este un conflict de idei, Silvia invocând motive familiale, principii şi scrupule morale. În realitate, profund impresionată de drama unei ziariste - veche prietenă şi colegă de facultate - care încercase să dezvăluie adevărul despre senatorul Tănase, dar fusese silită de acesta să renunţe, ea nu are curajul să se implice într-o luptă deschisă cu rudele ei, a căror putere şi influenţă era mai presus de lege. Însă aşa cum viaţa o dovedeşte, "cu Răul nu se poate face nici pace, nici armistiţiu, nici compromis", pentru a-l cita pe Ariel Beller Aranda ce se face în cea mai mare măsură exponentul filosofiei de viaţă a autoarei. Frica, şovăiala, excesiva grijă de a păstra o iluzorie linişte, un aparent echilibru, se dovedesc a avea consecinţe fatale. Făcând uz de puterea sa neameninţată de vreun pericol, vărul Tănase îşi permite o "glumă" macabră şi printr-o nefericită tragicomedie a erorilor, Silvia e victima unui accident în care pierde copilul pe care şi-l dorise cu disperare.

Ajunsă într-un moment de cumpănă al vieţii, eroina se supune unei autojudecăţi necruţătoare ce vine parcă din afara ei. Asprul rechizitoriu al conştiinţei îi readuce în memorie compromisul ei din trecut - cel al primei căsătorii, ca şi faptul de a-i fi judecat pe alţii ce greşiseră din slăbiciune, aidoma ei. Acesta pare unul din punctele "de inflexiune" ale naraţiunii, spre care converg situaţiile de viaţă, episoadele de până aici. La prima vedere, dilema ar putea fi: care este calea cea bună, cea a luptei, sau a "întoarcerii obrazului celuilalt"? Silvia înţelege însă că de fapt, atunci, demult, în tinereţe, când capitulase pentru prima dată în faţa împrejurărilor potrivnice - ca şi în prezent, ea nu optase pentru niciuna dintre acestea, fiecare salvatoare în felul ei, ci alesese o a treia: supunerea, acceptarea tacită, non-acţiunea. După consumarea acestui eveniment dramatic, viaţa eroinei începe să intre într-un dureros declin: relaţia ei cu Ariel se deteriorează, ducând practic la separarea celor doi soţi. Viaţa îi oferă însă o nemaisperată şansă, când în urma unei fugare reîntâlniri cu Ariel, după o amară confesiune a acestuia despre o vină similară a lui din trecut, pasiunea renaşte pentru o noapte între ei şi Silvia rămâne din nou însărcinată. Fără ca întâlnirea de o zi şi o noapte să fi dus la o reconciliere, dar nici la o ruptură definitivă, Silviei nu-i rămâne decât să aştepte. În tot acest timp, frământările ei sufleteşti se îndreaptă spre o prefigurată încercare finală, pe care eroina o presimte că se apropie în viitorul nu prea îndepărtat: o încercare prin care trecutul poate fi şi trebuie răscumpărat; confruntarea decisivă între ea şi răul interior şi exterior, pe care o amânase şi de care se temuse toată viaţa. Pe măsură ce povestea intră pe ultima sută de metri, personajele secundare încep şi ele, unul câte unul să ajungă la "destinaţia finală"; liniile acţiunii de înoadă, parantezele deschise se închid, drmurile ajung la staţia terminus; mai rămâne doar firul roşu ce a străbătut romanul de la un capăt la altul. Destinul îi rezervă Silviei ultima doză de suferinţă, neaşteptată şi cruntă. Află vestea morţii lui Ariel, iar la scurt timp după ce-şi aduce pe lume copilul, i se dezvăluie o alta şi mai cumplită: aceea că mama ei, decedată cu ani în urmă, fusese de fapt asasinată, iar rudele ei, senatorul Tănase şi soţia lui, Laura, au fost complici morali. Spiritul i se dezechilibrează şi are o tentativă de sinucidere, apoi una criminală, de pedepsire cu arma în mână a celor vinovaţi. Ambele eşuează însă din faza de proiect, iar ea, împinsă la suprafaţă de o misterioasă forţă şi susţinută de prietenii care sunt alături de ea, Silvia alege în sfârşit alternativa corectă, chiar dacă asta înseamnă confruntare faţă în faţă şi cu forţe aparent inegale. Şi chiar dacă răscumpărarea neputinţelor din trecut înseamnă riscul propriei vieţi (pe care nu avusese curajul să şi-o ia singură, deci riscul este cu atât mai real şi mai de valoare). Acceptând să colaboreze cu autorităţile - în care de altfel nu are o prea mare încredere la început - ea îl demască pe criminal, fiind la rândul ei grav rănită, şi paradoxul stă în faptul că deşi din punct de vedere judiciar acţiunea nu se soldează cu un succes total (criminalul se sinucide), procesul adevărului se amorsează de la sine, prin mijloace nebănuite. Ca într-un joc de domino, piesele cad şi nu mai pot fi oprite. Laura îşi pierde viaţa într-un stupid accident chiar în noaptea în care verişoara ei se zbate între viaţă şi moarte. Senatorul Tănase este prins în foc încrucişat între scandalul din presă, iminenţa urmăririi penale şi un nevăzut duşman care acţionează din umbră extrem de eficient. Discreditat, abandonat până şi de prietenii apropiaţi şi cu averea împrăştiată în patru vânturi, va sfârşi prin a capitula. Destinaţia lui finală e în spatele gratiilor, acolo unde îi este locul firesc.

Cât despre protagonistă, precum în Cartea lui Iov din Vechiul Testament (pe care autoarea nu o cunoştea la vremea scrierii romanului), ea îşi recapătă tot ceea ce viaţa îi luase. Prestigiul în cartier, distrus de duşmanii ei printr-o propagandă abilă, e restaurat odată cu adevărul şi chiar înaintea acestuia (aici e demn de remarcat un aspect valabil în societatea noastră şi scos în evidenţă subtil de autoare, acela că la noi nu e respectat cel nevinovat ci cel care face dovada curajului , a "muşchilor" - la modul figurat în cazul de faţă). Pe căi nebănuite şi profunde, i se dezvăluie originea britanică a tatălui ei adevărat, ca şi identitatea lui, în persona domnului Lacey, cel ce avusese un atât de funest rol în viaţa ei şi care încercase în ultimii ani să i se apropie cu o tardivă iubire paternă. Dar mai presus de toate, i se înfăţişează destinaţia finală. Recunoscând că prima datorie a unei mame este aceea faţă de fiul ei, ea hotărăşte să reîntregească linia de sânge a familiei Beller Aranda, căreia de acum îi aparţinea pe deplin. Şi pleacă împreună cu micul Andres în Argentina, răscumpărând prin acest gest greşelile părinţilor ei care o privaseră de identitatea adevărată. Trebuie spus că relaţia ei de suflet cu ţara lui Ariel era veche şi de o mare profunzime, pe măsură ce dincolo de aparenţe, ea descoperise sentimentele lui indestructibile pentru pământul natal - spre care de altfel i se şi îndreptaseră gândurile înainte de moarte. Apropierea momentului culminant, cel al simbiozei între ea şi "Pământul Făgăduinţei" (acesta este şi numele ultimului capitol) este descrisă cu mare tensiune, are o mare încărcătură emoţională, e împlinirea destinului eroinei. Destin ce se va dovedi, la final, cel al unei pacificatoare. Iertându-şi duşmanii, Silvia face o amară reflecţie asupra societăţii, coresponsabilă la toate cele întâmplate. Dar nu acesta este sfârşitul. Romanul se încheie cu o neaşteptată notă de speranţă: se pare că Providenţa îi va returna eroinei şi lucrul cel mai de preţ - viaţa lui Ariel, presupunerea că el supravieţuise dovedindu-se până la urmă întemeiată. Şi nu în ultimul rând şi perechea "secundară", Ada şi Edi Telinschi îşi regăsesc fericirea şi îşi jură credinţă pe malul mării, reînnodând firul rupt cu mulţi ani în urmă.

Aşa se termină acest roman care - acoperind 14 ani prin acţiune - reuşeşte să promoveze o tipologie umană variată, şi un tip inedit, "neconvenţional" de personaj feminin. Un roman care ridică atât probleme specifice realităţii româneşti cât şi probleme universal valabile. O carte despre supravieţuire, adevăr şi dragoste.